Ivanka Trump își manifestă susținerea pentru tatăl său
- Emanuel Nițulescu
- 31 mai 2024, 17:02
Ivanka Trump a postat pe Instagram Stories un mesaj de susținere pentru tatăl ei, după ce un tribunal new-yorkez l-a declarat vinovat de falsificarea unor documente contabile cu privire la o plată către starleta Stormy Daniels, înainte de alegerile din 2016.
Ivanka i-a transmis: "Te iubesc, tată"
Fiica fostului președinte american a postat pe Instagram Stories o fotografie în care apare ea, copilă, ținută în brațe de Donald Trump (tânăr). Fotografia este însoțită de mesajul: "Te iubesc, tată" și un emoji cu o inimă. Sursele apropiate familiei, citate de presa americană, susțin că Ivanka Trump este pe deplin alături de tatăl ei, pe care îl iubește foarte mult, în ciuda condamnării sale.
Postarea este prima reacție publică pe care Ivanka Trump, în vârstă de 42 de ani, a făcut-o după ce tatăl său a fost condamnat penal.
Donald Trump, devenit primul fost președinte american condamnat, a fost declarat vinovat de un juriu din Manhattan la 34 de capete de acuzare, într-un proces în care a fost învinuit că ar fi falsificat documente contabile.
Falsul acuzat de procurori ar fi trebuit să ascundă banii plătiți către Stormy Daniels, înainte de alegerile din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o relaţie din 2006. La acel moment, Donald Trump era căsătorit de doar un an cu cea de-a treia sa soţie, Melania, relatează Reuters.
Trump, trimis în judecată de un procuror democrat, în fieful stângii radicale
Juriul constituit la New York, un fief al extremei stânga din Partidul Democrat, care l-a declarat vinovat pe Trump, a avut în compunere 12 membri. Pronunțarea sentinței, în mod oficial, a fost programată pe 11 iulie, cu câteva zile înainte ca Partidul Republican să îl nominalizeze oficial pe Donald Trump drept candidat al său la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Infracţiunea de care Donald Trump a fost declarat vinovat se pedepsește cu maximum patru ani de închisoare, dar în cele mai multe cazuri vinovații primesc amenzi.
Conform legislației americane, încarcerarea nu l-ar putea împiedica pe Trump să facă în continuare campanie sau să preia funcţia de președinte, dacă ar câştiga.
Verdictul, o premieră în istoria SUA, aduce o mulțime de incertitudini pentru actala campanie de aleegere a președintelui SUA.