Iubita lui Sorin Oprescu denunță nereguli în dosarul fostului primar: Condamnări dictate
- Andreea Răzmeriță
- 18 decembrie 2025, 08:12
Sursă foto: Captură video YoutubePartenera lui Sorin Oprescu a criticat-o dur pe judecătoarea exclusă de cinci ori din magistratură, Daniela Panioglu, invocând date concrete dintr-un dosar penal controversat și contestând imaginea de „martir” pe care aceasta și-ar fi construit-o public. Medicul Adriana Nica a făcut și dezvăluiri despre modul în care a funcționat „câmpul tactic” din justiție în perioada binomului Coldea–Kovesi, potrivit româniatv.net.
Iubita lui Sorin Oprescu, critici la adresa judecătoarei Daniela Panioglu
Judecătoarea Daniela Panioglu, președinta completului care l-a judecat pe Sorin Oprescu în apel, a amânat pronunțarea pentru data de 16 aprilie, deși ședințele de judecată au avut loc, în mod obișnuit, joia. Termenul a fost stabilit într-o zi de vineri, când judecătoare de permanență a fost Claudia Jderu, care a intrat ulterior în completul de divergență, potrivit declarațiilor dr. Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu.
”Aceasta preacinstită „luptătoare și apărătoare a justiției”, Panioglu, beneficiară de pensie specială, nu a ținut cont de nicio apărare a lui Sorin Oprescu, le-a ignorat absolut pe toate, scriind în motivare că martorii sunt necredibil” a declarat medicul.
Deși procedura penală a impus reluarea întregului probatoriu în fața celui de-al treilea judecător, acest demers nu a avut loc. Dr. Adriana Nica a afirmat că instanța ar fi schimbat din oficiu încadrările juridice și ar fi dispus condamnări, în majoritate, către limita maximă de pedeapsă pentru toți inculpații din dosar.
Acuzații privind motivarea și evaluarea probelor în dosarul Oprescu
Dr. Adriana Nica a declarat că judecătoarea Daniela Panioglu, beneficiară de pensie specială, nu a ținut cont de apărările formulate de Sorin Oprescu și le-a ignorat în totalitate. În motivare au fost considerați necredibili martorii care au declarat că nu îl cunosc pe Oprescu, cu excepția denunțătorului Popa, colaborator al DNA.

Daniela Panioglu. Sursa foto: Captură video Youtube
Adriana Nica a afirmat că judecătoarea a preluat integral rechizitoriul DNA, nu l-a audiat pe Sorin Oprescu la niciun termen și nu a realizat o analiză proprie a probelor. Doctorul a susținut că a fost menționată în motivare drept „concubină costisitoare”, fără sa fi fost audiată în dosar, deși este medic primar și fost manager de spital.
Controverse privind cercetarea judecătorească și soluționarea contestației
Dr. Adriana Nica a declarat că cercetarea judecătorească în fața celui de-al treilea judecător nu a avut loc conform legii. Potrivit acesteia, la primul termen după constituirea completului de divergență s-a afirmat în sala de judecată că nu era necesară reluarea cercetării, pe motiv că judecătoarea cunoștea deja dosarul, menționând că existența unor stenograme ar putea confirma susținerea.
Partenera lui Sorin Oprescu a precizat că judecătorul Beșu a soluționat o contestație formulată de Sorin Oprescu și a respins-o. Dr. Adriana Nica a afirmat că, în aceste condiții, dosarul în care a fost implicat Sorin Oprescu a ajuns la aceiași judecători, pe care i-a menționat în declarațiile sale publice.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.