Italienii au început vaccinarea prin tehnologia fără ac! Cum funcționează
- Ovidiu Drugă
- 29 iulie 2021, 16:09
În orașul Messina din Sicilia s-a folosit pentru prima dată o seringă fără ac pentru vaccinarea anti-Covid. Anna Aveni din Messina a primit onoarea primei doze.
Orașul Strâmtorii a devenit primul centru european care de astăzi folosește o metodă inovatoare pentru administrarea vaccinurilor anti-covid. Onoarea primei inoculări i-a revenit unei tinere pe nume Anna Aveni.
Descoperire salvatoare pentru cei care se tem de ace
„Nu am simțit absolut nimic”, a spus tânăra Anna Aveni după administrarea dozei. „M-am temut întotdeauna de ace, dar astăzi, datorită noului sistem fără ac, am putut și eu să mă vaccinez”.
Metoda, deja testată în SUA, Australia și India, permite administrarea intramusculară cu absorbția totală a substanței. Potrivit datelor OMS, 10% din populația globală suferă de belenophobie sau frică de ac.
Ce este Nfit
Specialiștii numesc această tehnologie Nfit (tehnologie de injectare fără ac). Prin această metodă se poate inocula orice tip de vaccinîn braț la viteză mare și fără durere.
Dispozitivul medical numit Comfort-in, deja certificat de Uniunea Europeană și utilizat pentru alte patologii, a fost prezentat la o conferință de presă în Messina Fiera Hub de Alberto Firenze, comisar pentru situația de urgență Covid, și de Arturo Maravigna, șeful Gamastech din Catania, care are exclusivitatea pentru toată Europa.
Cum functioneazã?
Dispozitivul folosește o seringă de unică folosință, fără ac, capabilă să lanseze un jet de mare viteză în braț, înlocuind înțepătura tradițională printr-o micro gaură de 0,15 mm care proiectează medicamentul în corpul uman în mai puțin de 100 milisecunde.
„Comfort-in ™ ️ a fost creat special pentru administrarea subcutanată sau intramusculară a substanțelor medicinale și garantează ușurința utilizării, siguranța, viteza și eficacitatea”, adaugă Maravigna.
Avantajele sunt evidente: absența acului nu este un avantaj numai pentru pacient, ci și pentru toți cei din sistemul sanitar, care scapă de teama că s-ar putea înțepa cu un ac contaminat.
„Mai mult -spune șeful Gamastech din Catania - există avantaje și în ce privește eliminarea reziduurilor, deoarece dispozitivul de unică folosință poate fi aruncat în containerele pentru pentru gunoiul din spitale și nu în cele special destinate materialelor înțepătoare sau ascuțite", notează ediția electronică a ziarului italian Il Giornale.