Iranul are un nou Lider Suprem! Mojtaba Khamenei, fiul extremist al fostului ayatollah, preia puterea. Biografia controversată

Iranul are un nou Lider Suprem! Mojtaba Khamenei, fiul extremist al fostului ayatollah, preia puterea. Biografia controversatăMojtaba Khamenei, noul Lider Suprem al Iranului. sursa: Office of Supreme Leader

S-a anunțat succesorul la conducerea religioasă a Iranului! La doar nouă zile după ce o campanie masivă de bombardamente americano-israeliene a dus la uciderea ayatollahului Ali Khamenei, clericii aflați la conducerea Iranului l-au desemnat duminică pe fiul acestuia, Mojtaba Khamenei, în funcția de nou Lider Suprem.

Numirea are loc într-un climat de tensiune extremă, sfidând direct avertismentele Statelor Unite ale Americii și amenințările cu eliminarea fizică formulate de Israel.

Noul lider suprem, decis sub asediu

Adunarea Experților, organismul clerical format din 88 de membri responsabil cu alegerea Liderului Suprem, a anunțat că Mojtaba Khamenei, în vârstă de 56 de ani, a fost numit prin „votul decisiv” al reprezentanților. Într-un comunicat oficial, instituția a subliniat că „nu a ezitat niciun minut” în luarea acestei decizii, în ciuda a ceea ce a numit „agresiunea brutală a Americii criminale și a regimului sionist malefic”.

Contextul acestei numiri este unul de o violență fără precedent pentru regimul de la Teheran. Pe lângă moartea tatălui său, rapoartele indică faptul că mama, soția și fiul lui Mojtaba ar fi fost uciși în recentele atacuri. De asemenea, oficialii israelieni, citați de Times of Israel, cred că noul Lider Suprem a fost el însuși rănit într-un atac desfășurat săptămâna trecută.

Are susținerea armatei. Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a depus imediat jurământul de credință față de noul lider, promițând „ascultare deplină și sacrificiu de sine”.

Cine este Mojtaba Khamenei?

Deși nu a deținut niciodată o funcție oficială în guvernul Republicii Islamice, Mojtaba Khamenei a acumulat o putere imensă din umbră, acționând ca un „paznic” și om de încredere al tatălui său.

A fost sancționat de Trezoreria SUA încă din 2019, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, pentru rolul său în „avansarea ambițiilor regionale destabilizatoare ale tatălui său și a obiectivelor interne opresive”.

Născut pe 8 septembrie 1969 în orașul Mashhad din nord-estul Iranului, Mojtaba este al doilea dintre cei șase copii ai familiei Khamenei. Și-a finalizat educația secundară la Școala Alavi din capitala Teheran.

La vârsta de doar 17 ani, a fost pentru scurt timp în armată în timpul războiului iraniano-irakian, conflictul sângeros de opt ani care a modelat profund viziunea de securitate a Iranului.

Mojtaba Khamenei, Ali Khamenei

Mojtaba Khamenei, Ali Khamenei / sursa foto: captură video

Biografie controversată

În 1999, Mojtaba s-a mutat în centrul religios Qom pentru a urma studii islamice avansate. Un detaliu notabil este că abia în acea perioadă a început să poarte haine clericale, o mișcare neobișnuită, având în vedere că majoritatea clericilor intră la seminar mult mai devreme.

În ciuda anilor de studiu, Mojtaba a fost considerat multă vreme doar un cleric de rang mediu. Mulți analiști au privit acest aspect ca pe un potențial obstacol în calea ascensiunii sale către cea mai înaltă autoritate a țării. Totuși, în ultimele zile, mai multe instituții mass-media iraniene și figuri apropiate puterii au început să i se adreseze cu titlul de „Ayatollah” — un grad clerical superior, asociat de regulă cu erudiții calificați să predea cursuri teologice avansate.

Observatorii consideră că această schimbare a avut probabil scopul de a-i consolida rapid credibilitatea religioasă înaintea tranziției de putere. O promovare fulgerătoare similară a avut loc și în 1989, când însuși tatăl său, Ali Khamenei, a fost ridicat la rangul de Ayatollah imediat după ce a devenit Lider Suprem.

Intrarea în arena politică

Mojtaba Khamenei a colaborat îndeaproape, de-a lungul anilor, cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), entitate desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană.

Această cooperare a implicat legături directe la cel mai înalt nivel militar, incluzând lideri ai Quds, structura responsabilă cu facilitarea și coordonarea rețelei regionale a Republicii Islamice, formată din grupări teroriste proxy anti-Israel. La fel în cazul Milițiilor Basij, forțe paramilitare interne care, potrivit Departamentului Trezoreriei SUA, au fost responsabile pentru uciderea a mii de protestatari anti-regim în luna ianuarie a acestui an.

Orchestrarea alegerilor, din umbră

Implicarea sa profundă în aparatul de securitate nu a trecut neobservată pe plan internațional. În 2019, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, SUA l-au sancționat oficial pentru eforturile sale de a „avansa ambițiile regionale destabilizatoare ale tatălui său și obiectivele interne opresive”.

Aceste obiective interne includ acuzații grave de manipulare politică. Din spatele cortinei, se prespune că Mojtaba a susținut și a orchestrat alegerea președintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad în 2005. Mai mult, el ar fi avut un rol central în realegerea extrem de contestată a acestuia în 2009, moment care a declanșat protestele masive ale Mișcării Verzi, înăbușite și ele cu o brutalitate extremă la acea vreme.

Mahmoud Ahmadinejad

Mahmoud Ahmadinejad. Sursa foto: Daniella Zalcman/ Wikipedia

„Un stăpân el însuși”

Mehdi Karroubi, candidat la alegerile prezidențiale, l-a denunțat public pe Mojtaba ca fiind doar „fiul stăpânului” și l-a acuzat direct de fraudarea și interferența în ambele scrutine electorale. Replica tatălui său a fost însă una revelatoare pentru statutul pe care i-l pregătea: se pare că Ali Khamenei a răspuns la acea vreme că Mojtaba este „el însuși un stăpân, nu doar fiul stăpânului”.

Astăzi, puterea noului Lider Suprem se bazează pe o fundație militară solidă. Kasra Aarabi, cercetător specializat pe activitatea IRGC în cadrul United Against Nuclear Iran (o organizație americană de politici publice), explică dinamica actuală: „Tânărul Khamenei se bucură de o bază puternică și de susținere în cadrul IRGC, în special în rândul tinerelor generații radicale.”

Amenințări directe de la Washington și Ierusalim

Numirea noului Lider Suprem, care deține acum controlul absolut asupra statului, armatei și programului nuclear (inclusiv asupra stocurilor de uraniu îmbogățit), a stârnit reacții vehemente din partea inamicilor declarați ai Iranului.

Președintele american Donald Trump l-a catalogat anterior pe Mojtaba Khamenei drept un lider de „categorie pană” (lightweight) și o alegere „inacceptabilă”. Într-o declarație pentru ABC News, făcută chiar înaintea anunțului oficial de la Teheran, Trump a avertizat: „Dacă nu obține aprobarea noastră, nu va rezista mult”.

Israelul a fost și mai direct în amenințări. Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat că orice lider desemnat să continue „planul de distrugere a Israelului și de oprimare a poporului iranian va fi o țintă clară pentru eliminare”. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au reiterat acest mesaj, avertizând public membrii Adunării Experților că nu vor ezita să îi vizeze și pe ei.

Israel Katz, alături de trupele israeliene

Israel Katz. Sursa foto: Captură de ecran i24NEWS English

Disensiuni interne

Pe plan intern, numirea a scos la iveală fracturile profunde din societatea iraniană. În timp ce presa de stat a difuzat imagini cu cetățeni sărbătorind decizia pe străzi, pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri (neverificate independent) în care locuitorii din Teheran puteau fi auziți strigând de la ferestre „Moarte lui Mojtaba!”.

Criticii regimului denunță instaurarea unei veritabile dinastii politice, o ironie amară pentru un stat fondat în 1979 tocmai prin înlăturarea monarhiei susținute de SUA.

În replică la presiunile externe, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul nu va permite nimănui să intervină în afacerile sale interne, cerând ca președintele Trump să își ceară scuze pentru declanșarea acestui conflict.