Ion Iliescu, confesiune rară despre soția sa, Nina. Detaliul puțin cunoscut din viața celor doi

Ion Iliescu, confesiune rară despre soția sa, Nina. Detaliul puțin cunoscut din viața celor doi

Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste, și soția sa, Nina Iliescu, au împlinit în acest an 74 de ani de căsnicie și 95 de ani de viață, fiind născuți la o zi distanță, pe 3 și 4 martie. Deși au fost mereu persoane publice prin natura funcției deținute de Ion Iliescu, cei doi și-au trăit povestea de iubire într-o discreție aproape totală.

Dragoste începută în liceu și consolidată la Moscova

Ion și Nina Iliescu s-au cunoscut în 1948, pe când erau elevi de liceu în București. El era elev la Liceul „Sf. Sava”, iar ea la „Iulia Hașdeu”. Prima lor întâlnire a avut loc la o ședință a unei asociații de elevi, unde el coordona compartimentul sportiv, iar ea făcea parte din echipa de volei.

„Era o fată atrăgătoare. Era bine clădită, era și puțin sportsmenă. Și mai avea și o ținută care impunea respect. Ne-am plăcut reciproc”, a rememorat Ion Iliescu într-un interviu.

Relația s-a consolidat la Moscova, unde ambii au fost trimiși ca bursieri: Ion Iliescu la Institutul Energetic, iar Nina la Facultatea de Chimie. Un an mai târziu, cei doi se căsătoreau. Luna de miere au petrecut-o la Sovata, într-un sejur de doar două săptămâni.

Drama imposibilității de a avea copii

Un aspect dureros al vieții lor a fost faptul că nu au putut deveni părinți. Deși rareori au discutat public despre acest subiect, cei doi au fost vizibil afectați de această realitate. Nina Iliescu chiar i-a cerut soțului, la un moment dat, să distrugă imaginile din tinerețe, temându-se că acestea ar putea fi exploatate după moartea lor.

Ion Iliescu

sursa foto: Arhiva EVZ

Ion și Nina Iliescu, o viață trăită în modestie și sprijin reciproc

Într-un interviu acordat în anul 2003, Ion Iliescu sublinia rolul esențial pe care l-a avut Nina în viața sa:

„Cel mai constant și profund suport, în toată viața mea, a fost și este soția. Nu am fost orbiți nici de putere, nici de avere. Singurele noastre bunuri sunt casa în care locuim și o mașină cumpărată de soție. Apartamentul nu este nici măcar de un confort extraordinar: biroul meu este destul de restrâns, iar în dormitor încap doar patul și șifonierul.”

Prima doamnă care a refuzat lumina reflectoarelor

Nina Iliescu a fost una dintre cele mai discrete prezențe din istoria recentă a funcției de „primă doamnă”. Deși a fost alături de soțul ei în cele două mandate prezidențiale, a preferat să rămână în umbră, tocmai pentru a evita orice asociere cu imaginea negativă a Elenei Ceaușescu.

„Soția mea este cel mai bun prieten al meu. Este o persoană cu o personalitate puternică și niciodată nu a acceptat o poziție secundară față de mine. A avut un destin profesional bine determinat și nu a vrut să accepte nicio similitudine cu Cabinetul 2”, a explicat Ion Iliescu.

Fostul președinte a mărturisit că soția sa este, de multe ori, cel mai exigent critic al său, dar și cel mai apropiat și sincer sfătuitor.

Cum și-a caracterizat Ion Iliescu relația cu soția sa, Nina

După aproape șapte decenii petrecute împreună, Ion Iliescu consideră că esențialele unei relații de durată sunt încrederea, sprijinul reciproc și înțelegerea profundă.

„Acum noi ne înțelegem din priviri, fără să discutăm înainte. E o stare de comuniune intelectuală și de afecțiune”, declara fostul președinte într-un interviu acordat pentru Jurnalul.

Ne puteți urmări și pe Google News