Ioan Niculae la un pas de libertate. Judecătorii i-au admis cererea de eliberare

Ioan Niculae la un pas de libertate. Judecătorii i-au admis cererea de eliberare

Omul de afaceri Ioan Niculae ar putea fi pus în libertate în dosarul Interagro, în care a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Miliardarul Ioan Niculae ar putea ieși din închisoare într-un timp foarte scurt. Judecătorii au decis în primă instanță ca omul de afaceri să fie lăsat liber. El a fost încarcerat în urmă cu trei luni, după ce a fost condamnat într-un dosar penal.

O instanță din cadrul Judecătoriei Medgidia a acceptat cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri Ioan Niculae. Acesta a executat aproape trei luni de închisoare după ce a fost condamnat. Judecătorii s-au pronunțat miercuri, însă sentința nu este deifinitivă și va putea fi atacată de procurori la tribunal. Decizia judecătoriei Medgidia a fost pronunțată în contextul în care Comisia Specială a Penitenciarului Rahova a fost de acord cu eliberarea condiționată a omului de afaceri.

De altfel, Ioan Niculae a executat deja fracţia de o treime, impusă în cazul deținuților care au vârstă de peste 60 de ani. Aceasta s-a încheiat încă din luna februarie, când a fost condamnat. Potrivit calculelor, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile. Acestea au fost deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD”.

Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro. În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Ioan Niculae încarcerat în februarie

Omul de afaceri Ioan Niculae a fost încarcerat în data de 19 februarie, când a revenit în țară din Italia, unde se afla la tratament. El a fost preluat de poliţişti care l-au dus în penitenciar în urma condamnării definitive la 5 ani de închisoare cu executare.

Cu o zi înainte, patronul grupului Interagro a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pedeapsă mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA.