Astfel, Ioan Niculae a executat deja fracția de o treime, impusă în cazul deținuților care au vârstă de peste 60 de ani, încă din luna februarie, când a fost condamnat, după cum a explicat atunci avocatul acestuia, Adrian Georgescu, scrie G4Media.ro.

Ioan Nicolae la un pas de eliberare

Concret, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile, considerate deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD”.

Ultimul cuvânt îl va avea însă instanța, cu condiția ca prima data să aibă acceptul comisiei închisorii.

Niculae a încercat de 4 ori să obțină eliberarea mai devreme, la prima încarcerare. Tribunalul Dâmbovița, cel care a admis cererea omului de afaceri, a ținut cont inclusiv de comportamentul său în spatele gratiilor, dar și de cele 5 cărți pe care le-ar fi scris în perioada detenției.

Condamnat la cinci ani de închisoare

Omul de afaceri a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro. În plus, instanța i-a interzis lui Niculae și dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

La momentul pronunțării sentinței, în februarie 2021 Ioan Niculae se afla la un tratament într-un spital din Italia. El s-a întors în România, cu o cursă aeriană, a fost așteptat de poliție și dus imediat la penitenciar. Potrivit declarațiilor sale, miliardarul a fost în Italia pentru tratament medical.

Omul de afaceri, cu o avere estimată undeva între 700 de milioane și un miliard de euro, a fost găsit vinovat pentru instigare la evaziune fiscală, instigare la spălare de bani și cumpărare de influență. Ioan Niculae a fost condamnat inițial de Tribunal la 3 ani și jumătate de închisoare, numai că în februarie Curtea de Apel, care a dat și sentința definitivă, i-a majorat pedeapsa de la 3 ani și jumătate în spatele gratiilor, la 5 ani cu executare.