Intervenţie de urgenţă în scandalul facturilor la energie și gaze! Virgil Popescu anunță măsuri pe termen lung: „Trebuie să vedem impactul”

Intervenţie de urgenţă în scandalul facturilor la energie și gaze! Virgil Popescu anunță măsuri pe termen lung: „Trebuie să vedem impactul” Sursă: EVZ

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit, luni, 21 februarie, despre soluțiile care ar putea fi implementate ca răspuns la facturile explozive la energie electrică și gaze naturale, după data de 1 aprilie, când expiră actuala ordonanță privind compensarea și plafonarea prețurilor. Oficialul a transmis că Guvernul caută măsuri pentru o perioadă mai lungă de timp, nu doar pentru câteva luni de zile.

Ministrul Energiei a anunțat că guvernanții gândesc proiecte care să permită efectuarea investițiilor în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, în ciuda crizei economice cu care se confruntă țara noastră în prezent.

PNL vrea să stimuleze investițiile

PNL dorește, de altfel, să reducă contribuțiile sociale, măsură ce ar conduce, potrivit acestora, la salarii și venituri mai mari pentru toți angajații, nu doar pentru cei care activează la stat, precum și să reducă TVA-ul, lucru care ar ajuta BNR în lupta cu inflația și ar stimula creșterea economică.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis, într-o conferință de presă, că măsurile ce vizează investițiile din domeniul IMM-urilor reprezintă „un pansament” pentru economia greu încercată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anunțul lui Virgil Popescu privind criza facturilor

În legătură cu reglementarea prețurilor și deciziile pe care Guvernul le va aplica de la data de 1 aprilie, oficialul a spus că „reglementarea o face ANR, nu Ministerul Energiei”.

„Lăsați-ne să finalizăm și, după cum știți, ne întâlnim în fiecare săptămână. Trebuie să ne gândim și să vorbim și despre contracte pentru iarna viitoare. Discutăm pe o situație, pe o plajă mult mai mare, pentru că dacă iarăși discutăm pentru câteva luni de zile, trebuie să gândim alte (măsuri mai târziu)”, a declarat Virgil Popescu.

Peste 80% dintre români au beneficiat de sprijin privind costurile la energie electrică

Momentan, „suntem în februarie”, liniștește ministrul românii. „N-au venit nici facturile după noua ordonanță ca să vedem impactul acesteia”, s-a exprimat Virgil Popescu.

Șeful Ministerului Energiei a transmis că, în lunile noiembrie și decembrie, peste 80% dintre români au beneficiat de sprijin guvernamental la energie electrică, în timp ce peste 60% au beneficiat de ajutor privind gazele naturale.