Interlopul Fane Căpățână, reținut din nou pentru aceleași fapte. A ieșit din închisoare în vară
- Iulia Moraru
- 14 decembrie 2022, 15:29
Celebrul interlop Fane Căpățână, eliberat în vara acestui an din închisoare, a fost din nou reținut de polițiști, marți, după ce a furat banii unui cetățean străin.
Interlopul a fost condamnat în trecut pentru aceleași fapte, după ce a folosit metoda Maradona. Acesta s-a dat drept polițist de la antidrog, a abordat un cetățean din Sri Lanka, i-a prezentat o legitimație falsă și i-a spus că trebuie să îi facă un control corporal, urmând ca toți banii ce-i avea asupra lui să-i ia.
Fane Căpățână a fost reținut de polițiști pentru metoda Maradona
Marți, 13 decembrie, Secția 26 Poliție a fost sesizată de cetățeanul străin cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un magazin din sectorul 4, o persoană s-a dat drept polițist și i-a confiscat toți banii pe care îi avea asupra lui.
Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale –Sector 4, iar în urma cercetărilor, s-a constatat că suspectul este un bărbat în vârstă de 54 de ani. Polițiștii au efectuat mai multe percheziții, chiar și asupra vehiculului care ar fi fost utilizat la comiterea infracțiunii, fiind identificat și ridicat un dispozitiv tip girofar.
În urma audierilor, interlopul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să se prezinte în fața judecătorilor pentru faptele sale.
Fane Căpățână este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale și înșelăciune. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, potrivit știripesurse.ro.
Condamnat la închisoare pentru zece ani
Ștefan Dinu, zis Fane Căpățână, lider al lumii interlope a anilor `90, a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, unde a ispășit o pedeapsă de zece ani de închisoare. Anul trecut, deținutul a făcut un apel către procurorul general al României să îi fie suspendată pedeapsa, pe motiv de boală.
Interlopul a acuzat, în repetate rânduri, că i-au fost sustrase din dosarul medical acte care demonstrau că este bolnav de hepatita B și are nevoie de un tratament special, care, în astfel de condiții, nu i-a fost acordat.