Fenomen îngrijorător! Pot apărea noi variante de coronavirus

Fenomen îngrijorător! Pot apărea noi variante de coronavirus Sursa: arhiva EVZ

Întârzierea vaccinării ar putea favoriza apariția unor noi tulpini de coronavirus, susțin oamenii de știință.

Oamenii de știință susțin că întârzierea vaccinării ar putea favoriza apariția unor noi tulpini de coronavirus.

Există șanse destul de mari ca noile variante să reducă drastic eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 și ar putea duce la reinfectări în rândul persoanelor care s-au recuperat deja după COVID-19, scrie The Wall Street Journal.

„Dacă toată lumea are imunitate, atunci virusul nu se poate adapta”, a spus Emma Hodcroft, specialist epidemiologie moleculară a Universităţii din Berna.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întârzierea vaccinării poate favoriza apariția unor noi tulpini de coronavirus. Câte persoane au fost imunizate în România

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 32.924 de doze de vaccin, dintre care 23.482 - Pfizer, 298 - Moderna şi 9.144 - AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit CNCAV, 17.268 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a II-a de ser au primit-o 15.656 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.351.279 doze unui număr de 788.508 persoane, dintre care 225.736 cu o doză, iar 562.772 - şi cu doza a doua.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 240 de reacţii adverse, dintre care 11 de tip local şi 229 de tip general.

De la începutul imunizării, s-au înregistrat 3.984 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Dintre acestea, 631 sunt reacţii de tip local, iar 3.353 reacţii generale.

Bilanț coronavirus 20 februarie

Până sâmbătă, 20 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 777.276 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.721 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.

Până astăzi, 19.795 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.042. Dintre acestea, 963 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.861.921 de teste RT-PCR și 245.783 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.020 de teste RT-PCR (13.604 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.416 la cerere) și 7.462 teste rapide antigenice.