A participat la campania de vaccinare, a primit ambele doze, dar nu a dezvoltat anticorpi. Este cazul lui Marius Pahomi, un român care, după ce a efectuat rapelul, și-a făcut un test de anticorpi. La șapte zile distanță după ce a fost imunizat pentru a doua oară. El a precizat că valoarea anticorpilor din organism era foarte mică. Practic, inexistentă, de 0,4.

A intrat în campania de vaccinare, dar nu a dezvoltat anticorpi

„Am intrat şi eu pentru că făcusem testul la acelaşi laborator şi am văzut că-mi apăruse şi mie testul, l-am deschis cu entuziasm şi am văzut că mie îmi iesise valoare 0,4, care însemna că nu am anticorpi. Am fost foarte surprins de acest rezultat”. A afirmat Marius Pahomi, conform Antena 3.

El a mai povestit că, ulterior a fost contactat de un reprezentant de la Ministerul Sănătății. Care i-a explicat că testul respectiv nu este edificator în totalitate. Și că poate fi imun la fel ca și celelalte persoane care au primit ambele doze de vaccin. „Am fost contactat aseară de cineva de la Ministerul Sănătăţii. Care mi-a explicat că nu este foarte concludent acest test, în opinia sa. Și că de aceea nu-l recomandă şi că îmi garantează că am aceeaşi imunitate ca şi o persoană care a primit un rezultat pozitiv, adică care are anticorpi”. A mai afirmat Marius Pahomi.

Există 5% din persoanele vaccinate care nu se imunizează

Legat de acest subiect, Adrian Marinescu, infecționist, a explicat. Oricât de eficient ar fi un vaccin, există 5 oameni dintr-o sută care nu se pot imuniza.

„Vor fi persoane care nu obţin anticorpi în urma vaccinării. Anticorpii se obţin fie dacă trecem prin boală, fie dacă ne vaccinăm. În cazul de faţă, nu a trecut prin infecţie, iar, în urma vaccinării, nu a obţinut anticorpii protectori. După o lună, ar merita să îşi facă această testare, pentru a vedea dacă, într-adevăr nivelul este atât de scăzut”. A afirmat specialistul.