Inflația lovește zona euro. Franța și Germania trec de 4%

Inflația lovește zona euro. Franța și Germania trec de 4%Euro. Sursă foto: magnific.com

Inflația a accelerat puternic în marile economii ale zonei euro, depășind așteptările analiștilor și complicând misiunea Băncii Centrale Europene, potrivit Reuters.

Inflația a crescut abrupt în zona euro

Datele publicate miercuri indică majorări importante ale prețurilor în Franța, Italia, Germania și Spania, principalul factor fiind scumpirea energiei.

În Franța, rata anuală a inflației armonizate a crescut în septembrie la 3,4%, de la 2,6% în august. Italia a înregistrat o accelerare și mai pronunțată, până la 4,1%, comparativ cu 3,2% în luna precedentă.

În Germania, inflația a urcat de la 2,9% la 3,3%, în timp ce Spania a raportat o creștere de la 4,6% la 5%. Toate aceste valori sunt peste obiectivul de 2% urmărit de BCE.

Inflația de bază, la 2,4%

În același timp, inflația de bază, care exclude componentele volatile precum energia și alimentele, s-a menținut la 2,4% pentru a treia lună consecutivă. Evoluția este urmărită cu atenție înaintea publicării, vineri, a datelor pentru întreaga zonă euro.

Economiștii consultați de Reuters estimează că inflația anuală din blocul monetar ar putea ajunge la 3,6% în septembrie, față de 3,2% în august. Principalul risc vine în continuare din sectorul energetic, unde prețurile la gaze naturale, benzină și motorină au crescut semnificativ.

Christine Lagarde, avertisment cu privire economia globală

Sursa foto: Ahiva EvZ

Scumpirea energiei poate pune presiune și asupra altor prețuri, dacă efectele se transferă treptat în economie. În acest context, piețele financiare anticipează noi majorări ale dobânzilor, după cele două creșteri operate de BCE în acest an.

Estimările BCE, depășite

Banca Centrală Europeană estimase că inflația va ajunge la 3,6% în ultimul trimestru din 2026. Analiștii consideră însă că nivelul ar putea fi mai ridicat, apropiindu-se de 4%, dacă prețurile energiei rămân la niveluri ridicate.

Într-un scenariu nefavorabil, BCE estimează o inflație de 4% atât în ultimul trimestru din 2026, cât și în primele trei luni din 2027.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a transmis că o reacție moderată a politicii monetare rămâne adecvată, întrucât actuala creștere a inflației nu a produs încă efecte secundare generalizate. Economiștii avertizează însă că energia scumpă ar putea începe să alimenteze și inflația de bază la începutul anului viitor.