Incident grav la o gradiniță din Neamț. Copiii au început să urle
- Emma Cristescu
- 7 decembrie 2025, 20:48
Sursa foto: Arhiva EVZO situație periculoasă a avut loc duminică la Grădinița „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț, după ce tavanul unei săli s-a desprins în timp ce copiii erau prezenți în clasă. Intervenția promptă a educatoarei a împiedicat orice accident, iar niciun copil nu a fost rănit, potrivit autorităților locale.
Incident grav la Grădinița „Daniela Cuciuc”
Părinții prezenți au descris momentele de panică și emoțiile puternice trăite de cei mici. Una dintre mame a spus că s-a speriat foarte tare și i-a mulțumit doamnei educator că a intervenit la timp.
„Am simțit cum inima mi se oprește. Când am ajuns să-mi iau copilul, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: ‘Mami, a fost cutremur, m-am speriat rău’. Mulțumesc doamnei educatoare, care a acționat imediat și i-a protejat pe copii. Datorită ei, evităm o tragedie.”

copii gradinita / sursa foto: dreamstime.com
Ca măsură preventivă, Consiliul de Administrație al grădiniței a decis ca timp de două săptămâni copiii să participe la cursuri online. Părinții au fost informați cu privire la modul în care se vor desfășura activitățile educaționale de acasă, iar cadrele didactice au fost instruite să asigure continuitatea procesului de învățare.
Se caută soluții
Prefectul județului Neamț, Adrian Borceanu, a explicat că autoritățile analizează două posibile soluții: fie constituirea unei comisii mixte care să verifice starea sălilor și să certifice care dintre ele sunt sigure pentru desfășurarea cursurilor, fie relocarea copiilor în școala recent renovată, imediat după recepția lucrărilor și emiterea autorizațiilor necesare.

Sursa foto Arhiva EVZ
Autoritățile au subliniat că prioritatea absolută este ca micuții să își poată continua anul școlar în siguranță, fără improvizații.
Activitatea, suspendată temporar
Inspectorul școlar general, Ionuț Ciocoiu, a confirmat că măsura de suspendare temporară a activităților fizice rămâne în vigoare și că siguranța copiilor este prioritatea numărul unu.
„Luni vom transmite documentele către Instituția Prefectului și vom solicita constituirea unei comisii de experți. Dacă unele săli sunt considerate sigure, copiii se întorc fizic la grădiniță. Dacă nu, orele continuă online”, a declarat Ciocoiu.