Incident amuzant. Viitorul mire a confundat nu doar locația, ci și nunta

Incident amuzant. Viitorul mire a confundat nu doar locația, ci și nuntaCăsătorie. Sursa foto Arhiva EVZ

Un bărbat din Indonezia, care urma să se căsătorească, a fost protagonistul unui incident hazliu, chiar în momentul în care trebuia să-și unească destinele cu aleasa inimii.

Incident hazliu la o ceremonie de nuntă care s-a desfășurat în Indonezia zilele trecute. Protagonist a fost chiar mirele, după cum relateză npr.org. Potrivit sursei citate, acesta a încurcat locația la care trebuia să se prezinte pentru săvârșirea ceremonialului de căsătorie și s-a trezit la o altă petrecere de nuntă.

Un bărbat din Indonezia, care intenționa să se căsătorească săptămâna trecută, a fost protagonistul unei încurcături hazlii. Povestea amuzantă a fost relatată de npr.org. Astfel, mirele, a apelat la GPS-ul autoturismului său ca să identifice adresa și ca să-l îndrume către locația în care urma să se desfășoare ceremonia de nuntă împreună cu aleasa inimii sale.

Viitorul mire a încurcat locațiile și nunțile

Gândindu-se că GPS-ul îi va da indicațiile corecte, viitorul mire nu a mai fost atent la alte repere care să-l ajute să identifice locația corectă, în care urma să se căsătorească. Drept urmare, atunci când a ajuns la destinație, însoțit de o parte dintre invitați săi, a crezut că a ajuns la adresa pe care o căuta.

Nu a avut nicio îndoială că a ajuns unde trebuie. Mai ales că și aici se desfășura o ceremonie de căsătorie. Vesel nevoie mare, bărbatul a dat fuga înăuntru ca să-și întâlnească aleasa inimii. Nu mică i-a fost surpriza când a dat peste o altă mireasă, care nu semăna nici pe departe cu cea pe care o alesese ca să-i fie alături la bine și la greu. Bulversat de întâlnire când a dat cu ochii de o femeie necunoscută, mirelui i-au luat câteva minute să se dezmeticească și să-și dea seama că a ajuns la o nuntă greșită.

Când și-a dat seama de încurcătură, mirele a zbughit-o afară, ca nu cumva să se ajungă la vreo situație neplăcută. Însoțit de invitații săi, el a pornit repede în căutarea locației nunții sale și a logodnicei. Aceasta înainte ca tânăra să intre la bănuieli în legătură cu intențiile sale.

Ne puteți urmări și pe Google News