Incendiu la primul concediu de după pandemie. Clipe terifiante pentru Delia

Incendiu la primul concediu de după pandemie. Clipe terifiante pentru Delia

Incendiu la concertul Deliei din Capitală. Un foc a izbucnit sub scena pe care artista cânta în fața unui public destul de mare.

Odată cu relaxarea măsurilor în Capitală a fost organizat și primul concert în aer liber susținut de Delia, dar lucrurile au luat-o întorsătură urâtă, scrie RomâniaTV.

Echipamentele sonore aflate sub scena pe care cânta artista au luat foc la un moment dat în timpul concertului, iar lucrurile au fost la un pas de a scăpa de sub control.

„Am avut șansa ca un băiat de la tehnic să știe cum să remedieze rapid problema și nu s-a ajuns la lucruri mai grave”, le-a declarat Delia unor apropiați.

Ne puteți urmări și pe Google News

Persoana din staff-ul de tehnic a avut stăpânire de sine și a luat rapid un extinctor pe care l-a folosit pentru a stinge incendiul, aflat încă într-un stadiu incipient. Apoi au intervenit şi ceilalţi membri ai echipei care au scos fusta scenei,aceasta nefiind ignifugată. În urma incidentului, pompierii nu au fost chemați să intervină.

Preț de câteva clipe, fanii s-au speriat destul de tare și au crezut că vor fi nevoiți să evacueze zona, întrucât concertul părea să se întrerupă din cauza focului, dar organizatorii au gestionat foarte bine situația care avea un foarte mare potențial de a se transforma într-o tragedie.

La concertul Deliei au fost luate măsuri de siguranţă pentru toţi cei care participă la eveniment, astfel încât să fie respectate toate prevederile legale în contextul stării de alertă din România.

Pentru fani au fost amplasate pe gazon fotolii albe, poziţionate în așa fel încât să poată fi păstrată distanţarea fizică prevăzută de lege. Mai mult, toţi cei prezenţi trebuie să poarte măşti de protecţie, iar la intrarea în zona respectivă li se scanează tuturor temperatura, fanii prezenţi la concert trecând printr-un tunel dezinfectant.

Macanache era unul dintre invitaţii surpriză ai Deliei la concertele pe care artista le va susţine în weekendul 5-7 iunie la Verde Shop. Toate evenimentele se vor desfăşura în aer liber.