Incendiu devastator într-o locuință din Bacău. Două persoane au fost găsite fără viață

Incendiu devastator într-o locuință din Bacău. Două persoane au fost găsite fără viațăPompieri ISU Sursă foto: Facebook

Două persoane au fost găsite carbonizate într-o locuință din satul Lespezi, comuna Gârleni, județul Bacău, după un incendiu izbucnit joi dimineață. Victimele sunt un bărbat de aproximativ 72 de ani și o femeie de aproximativ 59 de ani, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

Incendiu într-o locuință din comuna Gârleni

La intervenție au participat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat la nivelul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.

„Din nefericire, în interiorul acesteia au fost identificate două persoane carbonizate: un bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani și o femeie în vârstă de aproximativ 59 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ancuța Socaci.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.

Polițiștii au deschis un dosar penal

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs tragedia.