Înaintarea în vârstă reduce riscul de cancer, potrivit unui nou studiu
- Andreea Răzmeriță
- 15 noiembrie 2025, 14:53
Sursă foto: FreepikUn nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Stanford, publicat în volumul 4 al revistei Nature Aging, răstoarnă percepţia tradiţională despre relaţia dintre vârstă şi cancer, după ce şoarecii mai bătrâni studiați de specialiști au dezvoltat un număr mai redus şi mai puţin tumori pulmonare agresive decât cei tineri, studiul demonstrând că îmbătrânirea ar putea influenţa procesele oncologice într-un mod neaşteptat.
Noul studiu demonstrează că tumorile sunt mai numeroase la animalele tinere
Studiul specialiştilor de la Stanford Medicine a comparat şoareci tineri, de patru–şase luni, cu şoareci bătrâni, de aproximativ 20–21 de luni, aflaţi aproape de durata maximă de viaţă a speciei. Animalele au fost modificate genetic pentru a dezvolta tumori pulmonare marcate fluorescent, declanşate printr-un sistem inhalator de livrare a genelor.
După inducerea cancerului, cercetătorii au monitorizat evoluţia tumorilor timp de 15 săptămâni. Rezultatele au arătat că şoarecii tineri au dezvoltat tumori de trei ori mai numeroase şi vizibil mai mari, cercetătorii concluzionând că animalele tinere prezentau forme de cancer mai severe.
Constatări care contrazic teoria clasică a riscului de cancer
Modelul observat contrazice teoria clasică potrivit căreia riscul de cancer creşte odată cu vârsta prin acumularea de mutaţii şi se aliniază unor date clinice care arată că incidenţa bolii se stabilizează sau scade după 85 de ani.

Sursă foto: Freepik
Studiul sugerează că procesele biologice specifice vârstelor extreme ar putea fi valorificate în tratamente inovatoare. Monte Winslow, conferenţiar universitar şi specialist în genetică şi patologie, a declarat că rezultatele sunt remarcabile, subliniind că animalele mai în vârstă nu au dezvoltat tumori mai numeroase sau mai agresive.
Mecanisme moleculare cu efecte diferite în funcţie de vârstă
Deşi mecanismele implicate nu sunt încă pe deplin clarificate, cercetătorii afirmă că descoperirea ridică întrebări importante despre modul în care îmbătrânirea influenţează biologia tumorală. Analiza a vizat rolul a 25 de gene cu funcţie de supresie tumorală, dezactivate pe rând înainte de inducerea cancerului.
Gena PTEN s-a remarcat printr-un efect mult mai puternic la şoarecii tineri, unde pierderea funcţiei sale a dus la tumori agresive. La şoarecii bătrâni, impactul dezactivării PTEN a fost vizibil diminuat, potrivit autorilor studiului.
Rezultate pot schimba direcţia studiilor oncologice
Studiul arată că îmbătrânirea poate suprima iniţierea şi creşterea tumorală şi poate influența modul de acţiune al unor gene supresoare precum PTEN. Autorii subliniază necesitatea unor modele experimentale care să reflecte mai fidel biologia organismelor vârstnice.
Cercetătorii notează că, în ciuda diferenţelor dintre oameni şi şoareci, similitudinile genetice fac din aceste rezultate un punct de plecare pentru studii viitoare. Echipa studiului consideră că acest domeniu emergent ar putea redefini înţelegerea relaţiei dintre vârstă şi cancer şi ar putea contribui la dezvoltarea unor terapii mai bine adaptate etapelor vieţii.