Ilie Bolojan: Amendamentele PSD la buget, retorică politică de tip AUR

Ilie Bolojan: Amendamentele PSD la buget, retorică politică de tip AURSursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a declarat că ieșirea PSD privind amendamentele pe care parlamentarii partidului vor să le depună la legea bugetului de stat este o acțiune politică prin care social-democrații „încearcă să vină cu o retorică de tip AUR, încercând să se delimiteze de răspunderile acestei guvernări”.

Ilie Bolojan: Este un lanț de decizii care au fost luate

Bolojan a afirmat că modul de acțiune al PSD nu poate aduce rezultate:  „Ceea ce a făcut PSD astăzi este o acțiune politică pe care am discutat-o de foarte multe ori în ultimele luni, când am analizat bugetul. Bugetul s-a lungit din cauza faptului că nu am avut pachetul din administrație. Dacă nu aveai pachetul din administrație, nu puteai să reduci cheltuielile de personal, nu ai cum să reduci deficitul dacă nu faci economii. Este un lanț de decizii care au fost luate. Prin urmare, este o acțiune de tip politic, pentru că nu o dată, ci de mai multe ori am întrebat în coaliție care sunt sursele pentru a acoperi aceste propuneri”.

„Cheltuielile suplimentare trebuie justificate”

Premierul a mai declarat că orice propunere de cheltuială suplimentară nu e acoperită din neant, trebuie acoperită de undeva. „Dorința guvernului este să aloce bani pentru proiecte sustenabile, însă aceștia provin în mare parte din împrumuturi. Doar anul acesta dobânzile prinse în buget sunt estimativ de 60 de miliarde de lei. În afară de retorica politică și de delimitarea PSD de responsabilitățile guvernării – pentru că toate deciziile luate până acum au fost aprobate de toate partidele – prin acest joc de amendamente cu caracter social PSD încearcă să vină cu o retorică de tip AUR, încercând să se delimiteze de răspunderea guvernării. Nu cred că este o soluție care va aduce rezultate”, a declarat Bolojan, la un post TV.

„Nu știam în ce situație am adus țara anul trecut, când s-a format acest guvern?”

Ilie Bolojan a mai spus că jocul politic al PSD „poate avea o anumită logică”, dar prin astfel de soluții politicienii nu rezolvă problemele de fond și riscă să readucă România în situația din trecut.

„Nu știam în ce situație am adus țara anul trecut, când s-a format acest guvern? Nu aveam toate aceste lucruri prevăzute în protocoale? Minciuna că există soluții magice în care nu se întâmplă nimic – nu muncim mai mult, nu economisim mai mult, nu facem investiții cu cap – nu stă în picioare”, a afirmat premierul.

Răspuns la criticile lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Referitor la criticile președintelui PSD, Sorin Grindeanu, Bolojan a declarat că „acest tip de minciuni, în care încearcă să ni se pună eticheta: cei răi sunt cu bogații, noi suntem cu săracii, nu au niciun fundament real”.

El a adăugat că discuțiile cu marile companii arată că taxa descurajează dezvoltarea acestora și a amintit că PSD a fost parte la decizia prin care impozitul pentru firmele mari a fost redus.

1
1