ÎCCJ: Interdicția împrumuturilor de peste 5.000 de euro nu se aplică administratorilor de SRL

ÎCCJ: Interdicția împrumuturilor de peste 5.000 de euro nu se aplică administratorilor de SRLAdministrator de SRL. Sursa foto: Pixabay

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că interdicția de a primi împrumuturi mai mari de 5.000 de euro de la societate nu se aplică administratorilor de societăți cu răspundere limitată (SRL). Prin urmare, aceștia nu pot fi considerați subiecți pasivi ai infracțiunii prevăzute de Legea 31/1990 privind societățile. „Nu se poate considera ca norma de incriminare prevazuta de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este aplicabila si administratorului unei societati cu raspundere limitata”, a anunțat ÎCCJ.

Hotărârea a fost pronunțată prin Decizia nr. 108 din 31 martie 2025, în dosarul 225/1/2025, și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 17 septembrie 2025.

Prevederile celor două articole

Art. 272 alin. (1) lit. c din Legea 31/1990 prevede pedeapsa cu închisoare de la șase luni la trei ani sau amendă pentru fondatori, administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere ori ai directoratului și reprezentanți legali ai societății care se împrumută, direct sau prin intermediari, cu sume mai mari decât limita de 5.000 de euro de la societatea administrată, de la firme controlate de aceasta sau de la firme care o controlează, ori determină aceste societăți să le acorde garanții pentru datorii proprii.

Articolul 144/4 din Legea 31/1990 interzice societăților să acorde credite administratorilor lor, inclusiv sub forma unor împrumuturi. Totuși, această interdicție nu se aplică atunci când valoarea cumulată a operațiunilor este mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 5.000 de euro.

Potrivit Legii 31/1990, un administrator putea primi împrumuturi de la propria societate doar dacă acestea nu depășeau echivalentul în lei a 5.000 de euro. Întrebarea era dacă această regulă se aplică exclusiv administratorilor de societăți pe acțiuni (SA) sau și celor de SRL.

Problema, clarificată de ÎCCJ

Problema a fost clarificată de un complet al Înaltei Curți condus de judecătoarea Eleni Marcu, președinta Secției penale, din care au făcut parte judecătorii Rodica Aida Popa, Lucia Tatiana Rog, Ana-Hermina Iancu, Oana Burnel, Mircea Mugurel Selea, Valerica Voica, Lia Savonea și Isabelle Tocan.

„Nu se poate considera ca norma de incriminare prevazuta de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este aplicabila si administratorului unei societati cu raspundere limitata”, a anunțat ÎCCJ.

Palat Justiție

Sursa: arhiva EVZ

În motivare, Înalta Curte arată că articolul 144/4 din Legea 31/1990 interzice societăților pe acțiuni să acorde credite sau garanții administratorilor lor, precum și ca aceștia să obțină împrumuturi ori garanții peste limita de 5.000 de euro. Totuși, instanța subliniază că această prevedere se aplică exclusiv administratorilor de societăți pe acțiuni.

Alte precizări făcute de Înalta Curte

Înalta Curte precizează, de asemenea, că articolul 197 alin. (4) din Legea 31/1990, care vizează societățile cu răspundere limitată, stabilește clar că regulile privind administrarea societăților pe acțiuni nu se aplică SRL-urilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu obligate la auditare.

Astfel, interdicția de a lua împrumuturi mai mari de 5.000 de euro, prevăzută de art. 144/4 din Legea 31/1990, se aplică doar administratorilor de societăți pe acțiuni, nu și celor de societăți cu răspundere limitată, care nu sunt supuși acestei restricții.

„Prin urmare, dat fiind principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, precum si cel al caracterului restrictiv al interpretarii legii penale, nu se poate considera ca norma de incriminare prevazuta de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 este aplicabila si administratorului unei societati cu raspundere limitata, cu privire la care legiuitorul nu a prevazut interdictia de luare a unui imprumut de la societate, asa cum procedase in cazul administratorului unei societati pe actiuni”, a anunțat ÎCCJ.