Hrănirea porumbeilor a fost interzisă în Timișoara. Decizia a împărțit orașul
- Ionel Sclavone
- 27 mai 2021, 18:26
Hrănirea porumbeilor și a celorlalte păsări pe domeniul public a fost interzisă în municipiul Timișoara.
Decizia de interzicere a hrănirea păsărilor pe domeniul public a fost luată de Consiliul Local, printr-o hotărâre. Cine nu respectă această hotărârea promovată de Consiliul Local Timișoara riscă să fie amendat cu 200 de lei. Însă cei prinşi pe picior greşit, dând de mâncare la porumbei vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar abia de la începutul anului viitor.
Până atunci, locuitorii şi turiştii vor fi informaţi despre decizia luată de autorităţile locale.
Hotărârea Consiliului Local de marţi prevede că în primă fază va fi demarată o campanie de informare referitoare la interdicţii, iar ulterior vor fi aplicate avertismente şi doar în ultimă instanţă amenzi cuprinse între 100 şi 200 de lei.
De asemenea, Consiliul Local a decis că de acum înainte animalele de companie vor putea călători, alături de proprietarii lor, în mijloacele de transport în comun. Excepție vor face animalele și păsările de fermă.
Reacții împărțite între consilierii locali
Inițiativa a stârnit reacții pro și contra în spațiul public. Pe de-o parte, inițiatorul hotărârii, Rodica Militaru, a afirmat că se bucură de susținerea acelor mai mulți dintre cetățenii municipiului Timișoara.
„Porumbeii sunt păsări sălbatice, hrănirea lor de către oameni nu le este benefică. Porumbeii nu vor dispărea din Timișoara, că nu au dispărut niciunde din orașele europene. Doar că vom avea o populație cu înmulțire controlată și mai sănătoasă”, a precizat consilierul local.
Un alt consilier local, PNL, Daniela Mariş a propus ca hrănirea porumbeilor să fie în continuare permisă.
„Sunt un simbol al nostru până la urmă. Copiii sunt obişnuiţi să meargă în centru să hrănească porumbeii. Va fi foarte greu să dezobişnuim acest lucru. Sunt de acord că sunt în număr foarte mare şi fac pagube clădirilor, dar cred că nu este o soluţie să îi înfometăm. Riscăm să devină violenţi pentru că ei îşi vor căuta hrana. Riscăm chiar să stăm la terasă şi să ne ia mâncarea din faţă sau copiilor să le smulgă din mână un corn, de exemplu. Nu putem fi atât de radicali”, a spus Daniela Mariş.
Cetățenii nu sunt de acord cu decizia
Decizia consilierilor locali i-a nemulțumit pe mulți localnici, după cum relatează Știrile Pro Tv. Aceștia nu sunt de acord cu interzicerea hrănirii porumbeilor.
„Nu mi se pare o idee bună, pentru că copiii se bucurau dacă porumbeii mâncau și na, se bucurau de ei. Așa, porumbeii nu vin la copii”, a spus o localnică.
În vreme ce o altă femei a comentat: „Suntem complet dezamăgiți ca și iubitori de animale. Cum îi explici la un copil? Vin cu copilul meu mic de 7 ani aici, cum îi explic că nu am voie să dau mâncare la porumbei?”.