Horoscopul lui Dom' Profesor. Teoria zidurilor înalte
- Radu Ştef ănescu
- 24 septembrie 2015, 00:00
Pe 24 septembrie s-au născut F. Scott Fitzgerald, Jim Henson, Grigori Potemkin, Albrecht von Wallenstein, Aurel Giroveanu, Nicolae Licareţ, Corneliu Omescu.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Tecla, întocmai cu Apostolii şi Siluan Athonitul.
Tradiţional, Teclele, Teclele Berbecilor. Sărbători de toamnă foarte vechi, din neolitic, destinate „înfrăţirii cu lupii”. Definitiv, sărbători ale dacilor, probabil preluate de la agatârşi şi cabiri!
„Încep sărbătorile de toamnă consacrate lupilor” (Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 416.)
Prin alte părţi Teclele se numesc Filipi, de exemplu în judeţul Prahova şi ţin trei zile. În aceste zile nu se mătură prin casă, nu se râşneşte, nu se macină, nu se coase, nu se spală, nu se umblă cu frigări, ţepoaie, furci, topoare sau alte unelte ascuţite. (Pamfile, SLR, 1997, pagina 177.)
Lupul Şchiop şi cu a lui haită de nouă Lupi de Foc (iniţial au fost şase, dar au furat lupoicele tăciuni aprinşi pe Lună Plină şi au zămislit încă trei Lupi de Foc, că s-a stricat tare poporul) ei bine Filipii şi cu Lupul Şchiop se pregătesc să-i muşte de inimă pe cei care sunt pe lista lu' Sân Petru. (Speranţia)
Tradiţia orală, folclorul, spune că până prin secolul XIX exista la români, în unele sate, un „voievod al lupilor”. Desenele de epocă îl arată îmbrăcat în alb şi cu o căciulă arătoasă, specifică. Seamănă până la identificare cu un „tarabostes”, cu un nobil dac. "Bărbaţii tari", cei care se trăgeau din lupi. Numai voievodul lupilor ştia cuvintele, formula, care îi făcea pe lupi să asculte şi să nu mai atace animalele oamenilor. Pentru că lupii nu atacau pe daci şi pe urmaşii lor atâta timp cât erau din aceiaşi rasă, miroseau la fel ca strămoşii. Erau „fraţi”!
Pe 24 septembrie, la câteva zile de la echinocţiu, voievodul lupilor pleca singur, cu „daruri” pentru lupi. De obicei, un stârv de berbec, de unde Teclele Berbecilor. Se întâlnea cu haita, oferea darul şi „vorbea” cu şeful haitei, cu lupul alfa. Niciodată voievodul nu a fost atacat de lupi şi niciodată haita nu a rupt legământul. Sigur, atacau lupii turme şi cirezi, dar nu din satul voievodului.
"Probabil că a existat şi un voievod al urşilor, un alt voievod al zimbrilor, dar nu se mai ştie. S-a uitat şi limba lupilor şi nici lupi nu prea mai sunt. Pentru că lucrurile importante, naturale, de aici, de la noi, au fost uitate, au fost înlocuite cu altceva, ce ne este străin şi lucrul acesta ne face slabi şi neputincioşi.” A spus Corneliu Decebal Vulpe, un ţăran înţelept din Prahova submontană.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, teoria zidurilor, care nu este o teorie a conspiraţiei, ci una filosofică şi inginerească, ei bine, teoria zidurilor spune că zidurile au apărut ca o măsură de apărare, de protecţie. Primele ziduri, ridicate de oamenii primitivi, aveau forme circulare şi apărau sălaşul lor de fiare, dar şi de lăcomia altor oameni, la fel de primitivi. La început palisade de lemn, apoi valuri de pământ cu şanţuri, mai apoi ziduri din piatră, piatră taliată, cărămizi, cărămizi arse, beton, beton armat, profile de oţel şi plasă, tot de oţel. Ultima modă la ziduri este cel de sârmă ghimpată!
Să ne amintim de Marele zid chinezesc în lungime de 8.850 kilometri construit de dinastia Ming în faţa migraţiei mongole. Al doilea zid, ca lungime, în lume, l-am vizitat, este în nord-estul Iranului, între Marea Caspică şi Munţii Elborz de Vest. Are o lungime de 195 de kilomeri şi 50 de fortăreţe. Se numeşte Sadd-e-Iskander, Zidul lui Alexandru. Se poate să fi fost început la ordinul măreţului macedonean cuceritor al Asiei. Este făcut din blocuri de piatră şi cărămizi arse sau nearse. Pe alocuri s-a folosit si lutul probabil, pentru reparaţii urgente. Ultimile datări arată că cele mai vechi cărămizi datează din anul 274 înainte de Hristos. Dar zidul Gorgan, cum se numeşte astăzi, a fost întărit, înălţat şi lungit în timpul dinastiei Sasanide prin secolul V-VI al erei noastre creştine. Contra hunilor albi, dar şi altor năvălitori mongoli şi turcmeni. Istoricii spun că în jurul zidului, numit şi Şarpele Roşu din cauza cărămizilor roşcate, s-au dat bătălii crunte, epice în care erau implicaţi sute de mii de războinici. Un timp, zidul a ţinut!
În Europa sunt multe ziduri antice. Să ne amintim de zidul lui Hadrian, care taie Marea Britanie în două dar şi valul lui Traian, de fapt valurile lui Traian de la noi din ţară. Locuiesc pe vestigiile castrului roman „Fulmen” care era capătul unui asemenea zid de apărare. Ziduri construite de romani ca stavilă în calea năvălirii popoarelor migratoare.
Un alt Zid al Şarpelui este în Ucraina, în Spania sunt zidurile din Barcelona, Avila, Niebla şi Lugo. Polonia se poate lăuda cu zidul silesian, iar Croatia cu frumosul zid, l-am vizitat, de la Ston. Un zid de apărare leaga Pireu cu Atena, în eterna Grecie, l-am vizitat şi pe el. Sunt multe ziduri în Europa, am menţionat doar câteva, de care mi-am adus aminte.
Dar să nu uităm de zidurile moderne: zidul Berlinului, de zidul de la frontiera SUA-Mexic, de zidul israelit care izolează teritoriile West Bank, zidul coreean care taie peninsula în două, zidul Nicosia, în Cipru, l-am vizitat şi pe el, care împarte în zona turcească şi cea grecească, zidurile de la Menila şi Ceuta, oraşe autonome în Spania.
De câteva zile s-a mai adăugat un zid: „marele zid” unguresc, pe frontiera de stat cu Serbia, Croaţia şi România, zid construit cu intenţia opririi migraţiei musulmane. Este cam anemic şi are multe găuri, dar... se construieşte! Este comic, pentru că ungurii sunt urmaşii unor popoare migratoare. Pe de altă parte îi înţeleg perfect. Conducătorii Ungariei demonstrează că se interesează de soarta propriului popor, de securitatea şi bunăstarea lui. Sigur, în istorie, niciun zid nu a rezistat mult în faţa migratorilor. Dar, în spatele unui zid, parcă te simţi mai apărat, mai protejat. Pentru un timp, măcar!
Tare mă tem că venerabilul boier Neagu Djuvara avea dreptate: suntem cotropiţi şi nu ne putem apăra cu nimic din cauza drepturilor omului şi acel păcătos politic corect! Surse UE spun că, cu ultimul grup de musulmani ajuns în noaptea de echinocţiu în Europa, prezenţa musulmană în vechiul continent a trecut de 50 de milioane. Şah şi mat!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi în ultimul timp Germania a avut o mulţime de necazuri: criza migranţilor, care toţi vor numai în Germania, acum Das Skandal-Auto. De ce? O să vă răspund tot eu. Aţi văzut dragi, lupi, padawani şi hobbiţi filme western cu Jesse James şi alţi „outlow”, mari bandiţi, care jefuiau trenuri? Ca să jefuiască un tren, opreau întâi locomotiva! Ori, de departe, Germania este locomotiva Europei, gândiţi-vă un pic la aspecul acesta, până mâine, că doar este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Îţi stăpâneşti enervarea, ceea ce e elegant - „cute, but wrooong”! Azi pune lucrurile la punct, adună-le către normalitate, nu-i lăsa pe cei duşi cu pluta să consfinţească regulile haosului! Astazi trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc sau metal. Astfel de perioade sunt favorabile unor schimbări bruşte, neaşteptate, ale unor situaţii sau evenimente, sau apariţia unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute prin deducţie logică. TAUR Astăzi, în special, dar şi în general treci printr-o perioadă mai dificilă, ai nevoie de sprijin. Prietenii, familia, cei dragi te înconjoară cu gânduri bune. Te poţi baza pe ajutorul lor! Dacă ai ceva de aranjat, de comunicat, ceva ce-ţi era greu să cuantifici mai înainte în vorbe şi concepte, atunci foloseşte dimineaţa zilei de astăzi. Stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale de către anturaj, de către partenerii de discuţie. De asemenea, în această perioadă este bine să dai dovadă de prudenţă şi de vigilenţă, mai ales cînd te deplasezi. Evită aglomeraţia şi orele târzii. GEMENI Dimineaţa încep să se lămureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Reflectezi că nimic nu este nou, ai mereu aceleaşi probleme! Atenţie la ce-ţi doreşti, să nu se îndeplinească! Moderaţie în relaţiile cu semnele de apă. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate excelente. Totuşi, este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să dotezi mica ta afacere, sau casa ta, cu tehnologie avansată, tehnică de calcul.
RAC Îţi plouă în gânduri, dar din fericire cei dragi, care nu sunt puţini, vor să te înveselească şi să te scoată din borcanul cu melancolie! Bucură-te de toamnă, este aşa de frumoasă... Dedică ziua familiei şi încearcă să descifrezi relaţiile şi dorinţele fiecărui membru al familiei. Oferă-le ajutorul. Dar fii precis şi evită neclarităţile. „Se vorbeşte de o manieră ambiguă dacă nu apare un sens precis, pentru că o clauză poate fi ambiguă dacă poate fi interpretată în mai multe moduri” spune Dreptul Roman.
LEU Alegerile tale sunt astăzi clare şi precise. Aşa cum stă bine unui vânător care vede numai ceea ce se mişcă! Nu pierde ocazia să sari la gâtul unui nefericit care nu ştie că eşti... Leu! Trebuie să-ţi clarifici astăzi exact legăturile cu oamenii tăi, familie sau anturaj şi cu partenerii de afacerisau colegii de serviciu. Aceasta te poate ajuta foarte mult în „folosirea” lor cât mai eficient posibil. Clarificare care trebuie făcută doar pentru scopurile tale şi uzul tău personal, în nici un caz să nu apară că eşti într-un proces de catalogare.
FECIOARĂ Se întâmplă lucruri, care te avantajează începând chiar de azi. Capacitatea ta de a ajuta pe alţii, hărnicia şi genul detaliului dau rezultate. Favorurile merg către domeniul sentimental! Stelele spun că doreşti puţină solitudine ca să ai o vedere de perspectivă asupra ultimei perioade de timp şi să faci planuri de viitor. Totuşi, nu în această perioadă. Eşti solicitat, din nou. Toate treburile par că încep, încet-încet, să se aranjeze cum îţi doreşti tu şi cum ar fi normal să fie.
BALANŢĂ Nu te grăbi să dai un răspuns sau să iei o decizie. Eşti stresat şi ai nevoie de odihnă, corpul tău dă semne că trebuie să încetineşti ritmul. Oamenii de succes sunt odihniţi şi zâmbitori! Graba şi enervarea nu au fost niciodată productive. Nici astăzi. Trebuie să dai dovadă de tact, calm şi diplomaţie. Nu te baza pe intuiţie, cel puţin nu astăzi. Încercă să nu te enervezi şi mai ales să nu iei decizii importante. Ai tendinţa logică să amâni nişte lucruri şi până la urmă nu este chiar o idee rea. SCORPION Dimineaţa perseverenţa ta trebuie să ţină cont de resursele materiale limitate pe care le ai. Şi de oboseala cronică. În general ţi-ai atins obiectivele profesionale, nu poţi lua o pauză? De astăzi şi până la sfârşitul săptămânii, urmăreşte cu atenţie banii pe care trebuie să-i încasezi, ca să nu ai întârzieri. Casa familiei şi a rudelor este mai slab aspectată, probabil mici probleme de rutină, dar fii atent la acest domeniu. Este bine să iei toate măsurile de siguranţă pe care este înţelept să le iei în astfel de cazuri. Nu exagera, însă, pentru că defensiva şi măsurile exgerate de protecţie atrag cu siguranţă un necaz!
SĂGETĂTOR Azi ai tendinţa să vorbeşti prea mult, să baţi lumea la cap. Rişti să fii admonestat de colegi, sau prieteni. Mai lasă şi pe alţii să vorbească, nu ai monopolul comunicaţiei! Fii mai elegant! Prevenit, înseamnă pregătit! Nu risca inutil şi amână tot ce se poate amâna. Nu lua iniţiative periculoase şi nu te băga în faţă, cel puţin până la sfârşitul săptămânii când aspecte favorabile te avantajează, din nou. Astăzi evită hotărârile strategice şi întâlnirile importante, amână, dacă nu se poate altfel.
CAPRICORN Azi cineva îţi solicită sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din expertiza ta, dar pe care o poţi rezolva convenabil. Nu este pe bani, dar obţii recunoştiinţa persoanei respective! Trebuie să faci pe Solomon în familie, sau în anturajul tău apropiat. Oricum, nu lăsa problemele, mai ales în familie, să se dezvolte fără să le controlezi. Totuşi, partea socială a zodiacului te avantajează. Carisma ta este în creştere şi poţi cere favoruri care îţi vor fi acordate. De exemplu, un împrumut pe termen lung, sau chiar nerambursabil, de la cineva din familie. Atenţie, partea negativă a horoscopului este în domeniul energiei vitale, nu exagera cu efortul!
VĂRSĂTOR O zi nu foarte favorabilă, dar dacă poţi evita intervenţiile bruşte şi deciziile pripite, nimic notabil nu se poate întâmplă. Planurile făcute azi se pot dovedi în viitor foarte profitabile. Însă, astăzi trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Fă planuri, dar cu gura închisă! Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung. Amână cu distincţie şi cu zâmbetul pe buze orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei. Peste câteva zile configuraţia planetară îţi este din nou binevoitoare şi poţi beneficia de influenţe cosmice ce îţi vor umple buzunarele, sau în orice caz nu le vor goli!
PEŞTI La serviciu, sau acasă ai un mic răgaz ca să-ţi aranjezi o agendă logică. Pare a fi o zi bună, poţi să te concentrezi pe problemele personale sau ale familiei. Nu lăsa lucrurile neclare! Este o perioada buna, in toate aspectele, mai putin banii obtinuti prin comert. Evita, mai ales în cursul dimineţii, discutiile cu membrii familiei sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare fără multe consultări şi tam-tam-uri. Apare un aspect malefic, o cuadratură, dar se poate să fie doar o influenta negativa generala, o perioada mai neconfortabila care se intinde pe cateva zile, o indispozitie ca sa zicem asa, si mai putin un necaz concentrat astăzi.