Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2 iunie 2025. Pisicile din Vilcabamba
- Radu Stefanescu
- 1 iunie 2025, 21:12

2 iunie
Pe 2 iunie s-au născut Marchizul de Sade, Allessandro de Cagliostro, Johnny Weissmuler, Constantin al II-lea, Ion Constantin Brătianu, Constanţa Câmpeanu, Dan Iordăchescu.
Nimic în „Kalendar” şi nimic important în calendar. În calendarul creştin-ortodox fix sunt Sfinţii: Ioan cel Nou din Suceava şi Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului. O zi de luni, acolo...
Dargi lupi, padawani şi hobbiţi ştiaţi că puteţi trăi aproape două sute de ani? Tocmai am citit un articol din revista americană „Modern Geriatrics” şi vă prezint un rezumat:
În antichitate, în Grecia, de exemplu, zeii erau nemuritori. A fost o situaţie convenabilă. Ierarhia socială, tradiţiile şi apoi legile, organizarea şi funcţionarea colectivităţilor şi în cele din urmă a statului erau garantate de nemurirea zeilor. Cine ar fi îndrăznit să nesocotescă nişte fiinţe nemuritoare, care trăiau în vecinătate, pe vârful Muntelui Olimp, chiar dacă aveau defectele, dorinţele şi viciile muritorilor de rând. Mii de ani Grecia a fost condusă din Olimp – de fapt prin intermediul reţelei de temple între care se detaşa măreţul Delfi.
Apoi, în secolul I, Artemidor din Efes – un gnostic, adică un fel de liber cugetător al vremii, îşi ia libertatea să escaladeze vârful Olimpului. Nu găseşte nici urmă de zei. Aşa se termină un capitol din religia lumii. Populaţiile, neamurile, îmbrăţişează creştinismul care se baza pe Minune. Biblia nu mai menţionează fiinţe nemuritoare verificabile, dar aminteşte pe Matusalem care a trăit aproape o mie de ani, adică 969, pe Moise care s-a săvârşit din viaţă la aproape 140 de ani ca şi pe mulţi alţi centenari.
Tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte este un motiv global comun multor legende, mituri şi apoi basme. Egiptenii de acum aproape patru mii de ani au fost primii care au încercat să prelungească viaţa şi să lupte împotriva bătrâneţii – ei se prefăceau bolnavi la intervale regulate de timp şi transpirau din abundenţă. Şi alte popoare consideră că transpiraţia este benefică pentru organismul uman: să ne amintim de hamam, băile turceşti, sau de scandinavele sauna, ca să nu pomenim de băile de fum tibetane. Preoţii egipteni de acum patru mii de ani au intuit că bătrâneţea este şi o problemă de comportament; de aceea sfătuiau pe cei în vârstă „să se înconjoare de cei tineri şi să ia parte la jocurile lor”.
Romanii aveau impresia că respiraţia tinerelor fete crează o atmosferă care îndepărtează moartea şi prelungeşte viaţa. De asemenea, vărsatul ritual de la sfârşitul banchetelor şi meselor copioase era recomandat bătrânilor şi celor care doreau să-şi prelungească viaţa.
Pentru o perioadă de aproape două mii de ani, fanatismul religios şi mediocritatea intelectuală au interzis majorităţii populaţiei preocuparea pentru o viaţă lungă şi fericită. În schimbul unei vieţi scurte, mizerabile şi pline de lipsuri se promiteau ipotetice răsplăţi „pe lumea cealaltă” sau la „sfârşitul lumii”. Aceasta în condiţiile în care bogaţii şi prelaţii vremii se bucurau pe lumea aceasta de toate darurile şi beneficiile Pământului. Paradoxal, în acele timpuri s-a constatat că bogăţia nu determină în mod necesar şi o viaţă lungă. Conta mai mult modul de viaţă! Minoriţii, călugării care depuseseră jurământ de sărăcie, trăiau mult mai mult decât cardinalii de la Vatican, de exemplu!
Un Matusalem modern atestat cu acte în regulă poate fi considerat Şirali Muslimov, care s-a săvîrşit din viaţă în septembrie 1973, la vîrsta de …168 de ani. Muslimov, contemporan cu Puşkin şi Balzac este considerat ca fiind cel mai "în vârstă" om de pe suprafaţa Pământului, "atestat documentar", cu acte în regulă. A trăit majoritatea vieţii în satul Barzavu din regiunea muntoasă a Azerbaigeanului. Nu a fost niciodată bolnav serios, nu a avut nici o boală cronică; s-a stins din viaţă în plinătatea forţelor - încă mai călărea. La funerariile sale a participat un mic trib de două sute de persoane, urmaşii săi direcţi.
Stră-stră-strănepoţii lui Muslimov, oameni în puterea vârstei, au evocat personalitatea celui dispărut: bunicul, un om vesel şi echilibrat, mânca cu mare plăcere friptură de berbecuţ cu mult usturoi şi o pastă făcută din amestecul mierii de albine sălbatice cu iaurt şi alte produse lactate. Muslim Şiratov avea şi un mare păcat: consuma cantităţi uriaşe de cafea de calitate şi o dată pe săptămână îşi aprindea şi o pipă pe măsură.
Azerbaigeanul nu este singurul loc de pe suprafaţa Terrei care se poate lăuda cu numărul mare de longevivi. Statisticile arată că văile Vilcabamba din Ecuador şi Hunza din Pakistan (probabil celebra Shangri-La a lui James Hilton) au, de asemenea, un număr neobişnuit de mare de centenari. Mai putem menţiona valea Leng din munţii Tian-Şian, din China, celebra Bo din Tibet, cât şi pe călugării de la Karakelissa (mai toţi în vârstă de peste o sută de ani), din Iran, refugiaţi în mare secret lângă lacul Van.
La începutul mileniului trei, după calendarul european, în anul 2024, un document ONU arată că în lume există peste 200 de milioane de persoane active, în vârstă de peste 75 de ani; numărul centenarilor este estimat la patru sute de mii.
Anual, mai ales în ţările foarte dezvoltate se cheltuiesc miliarde de dolari pentru tratamente medicale de prelungire a vieţii. O adevărată industrie s-a dezvoltat prin spitalele şi clinicile cu specific geriatric. Banii strânşi într-o viaţă întreagă ajung astfel în mâinile mafiei în halate albe. Tratamentele şi medicamentele minune nu au nici un efect sau un efect foarte limitat; mai ales în timp ! Vanitas Vanitatem et Omnia Vanitas! Când secretul tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte este aşa de simplu!
Poate aţi remarcat coincidenţa că zonele geografice considerate (în mod exagerat) "zonele nemuririi" sunt aproape întodeauna localizate în văi montane de altitudine .
Valea Vilcabamba din Ecuador nu se deosebeşte prea mult de văile din Germania de Sud. Altitudinea este de 1500 metri, iar temperatura este aproape constantă în jurul valorii de 19 grade Celsius. Valea este puţin frecventată de călători, aproape că nu au legături cu lumea exterioară. Singurele animale din vale sunt caii, caprele, cățeii şi…pisicile. Nu se ştie cum, probabil prin secolul XVII, în vale s-au pripăşit nişte pisicuţe din rasa europeană, probabil aduse de spanioli. Cum şoricei nu prea sunt în vale, pisicile s-au adaptat la o alimentaţie formată din lapte de capră, brânză, peștișori şi… fructe.
Din această cauză sau dintr-o mutaţie, pisicile din Vilcabamba au devenit deosebit de frumoase, fiind cotate la mai multe mii de dolari pe cap de pisoi. Pisicile sunt principala marfă de export a celor din vale, dar care se despart foarte greu de pisoii lor. Pe lângă faptul că sunt foarte frumoase, pisicile de Vilcabamba sunt foarte vesele, dinamice, prietenoase, nemaipomenit de loiale (lucru de mirare la o pisică) şi trăiesc foarte mult, în general peste douăzeci de ani. Şi înoată... ca să prindă peştişori, la fel ca rudele lor de la lacul Van, la celălat capăt al pământului!
Dar nu numai pisicile au făcut faimoasă valea Vilcabamba; ceea ce este surprinzător este longevitatea de care s-au bucurat şi se bucură în continuare locuitorii văii Vilcabamba.
Registrele de evidenţă civilă au fost ţinute cu mare grijă de către parohii locali, iar cel mai vechi registru datează din anul 1665. Din consultarea registrelor rezultă că majoritatea locuitorilor din valea Vilcabamba s-au săvârşit din viaţă la peste 80 de ani şi sunt menţionaţi şi campioni de peste 130 de ani. În anul 2024, într-unul din satele din vale, erau, nu mai puţin, decât cinci persoane care trecuseră de 130 de ani.
Aceasta în condiţiile în care cei din Vilcabamba sunt mari consumatori de cafea, pe care (atenţie !) o consumă fără zahăr sau cel mult îndulcită cu puţină miere. La o cafea bună merge şi o ţigare de foi în faţa căreia cei din Havana ar păli de invidie. La Vilcabamba fumatul nu este un tic nevrotic ci o plăcere, o problemă de gust. Fumători înrăiţi sunt consideraţi cei care fumează mai mult de o ţigare pe… săptămână. Cafeaua neîndulcită, însă, se consumă în cantităţi industriale.
Doctorul John Davis, care a vizitat recent „valea nemuritorilor”, arăta în revista americană "Modern Geriatrics": "Aproape toţi locuitorii din vale sunt de greutate medie, solizi şi atletici. Obezitatea nu este cunoscută. Atât femeile cât şi bărbaţii au o ţinută excelentă, dreaptă şi mândră. Majoritatea pare a avea în ochi o scânteie ciudată care măreşte impresia de dinamism şi vitalitate."
Şi continuă: "Descoperirea acestui grup de longevivi a fost un şoc devastator pentru structura socială nord-americană" continuă profesorul de la prestigioasa Universitate Harvard, " un şoc care a apus sub semnul întrebării modul de viaţă american bazat pe competiţie, consum de produse industriale, agresivitate şi egoism" .
"Nord-americanii au constata cu surprindere că modul lor de viaţă care îi uzează începând de la 50 de ani nu se poate compara cu valea Vilcabamba din o ţară din lumea a treia, în care octogenarii joacă jotbal cu puştii de la egal, la egal." - a arătat, în concluzie, distinsul profesor.
Secretul longevităţii l-a destăinuit un locuitor al văii, Miguel Carpio Mendieta, în vârstă de 123 de ani: "Izolarea, caisele, laptele de capră, pisicile, cățeii, cafeaua şi dragostea, sunt secretele văii Vilcabamba !", a spus, mai în glumă, mai în serios, decanul de vârstă din Ecuador, în timp ce mângia un splendid pisoi pe nume Cortez.
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi este simplu să fii fericit şi să trăieşti mult!
Până când o să realizaţi marile adevăruri ale lumii acesteia, citiţi-mi horoscopul - şi el este un pas către înţelegere.
Dar, vă las cu gândurile domniilor voastre, să nu aud că vă plictisiţi, cine se plictiseşte nu gândeşte, pentru că, nu-i aşa, mâine, este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2 iunie 2025
BERBEC Astazi ai multe pe cap. Eşti în criză de timp! Nu dispera, nu vei reusi sa le faci pe toate, dar esti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile.
Eşti bine dispus şi acest lucru îţi atrage bunăvoinţa anturajului. Chiar şi a unor persoane importante din viaţa ta. În a doua parte a zilei, o veste sau o întâlnire care îţi face plăcere. Este bine să eviţi, daca poţi, subiectele cu caracter delicat. Lămureşte programul tău de astăzi şi unele “răceli” cu partenerii fie că sunt de afaceri sau de amor.
TAUR Oficial, e de bine! Viaţa e o permanentă infruntare de interese, aşa incât trebuie sa dai dovada de multa inteligenta şi sa ai putin noroc în promovarea scopurilor. Astăzi ai!
Conjunctura îţi este favorabilă, accelerează! Astăzi lasă analizele sofisticate pe altă dată. Experienţa acumulata, antrenamentul până la urmă, din discutiile avute in ultimul timp cu colegii şi cu rudele te avantajeaza sa fii elocvent si sa ai ultimul cuvant. Pe de altă parte, viata ta sentimentala nu este suficient de intensă pe cat ai dori. In orice caz, trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţa.
GEMENI Comunicarea este punctul tău forte, dar astăzi nu trebuie sa insişti prea mult cu aceasta abilitate pentru ca să nu zăpăceşti oamenii cu dinamismul tau şi să dai naştere la confuzii.
Iluziile pe care ţi le-ai facut in ceea ce privea pregatirea şi performanţa unor persoane din anturajul tau se spulberă astăzi ca fumul de ţigara! Este luni: zi de cumpărături sau de călătorie, de plecare undeva, cumva, ca să ai timp să rezolvi problemele. Nu-ţi fă nici un program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Nu ai frică, păstrează speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!
RAC O zi care pare bună şi relaxantă pentru racuşorul sentimental din tine. Iti prieste orice discutie cu cei din jur si faci planuri pentru viitor. Prietenii te ajuta azi făra să-i baţi la cap.
Nu accepta cu nici un pret sfaturi garantate si substante ciudate pentru cura ta de slabire, mult sport, multa miscare sunt infinit mai bune. Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Pe de altă parte dragostea ta cea mare are unele acorduri false şi supără la sentimente, de aceea ar trebui sa te intrebi nu cât de mare este, ci pentru cât timp!
LEU Astăzi trebuie să respecţi legile, scrise sau nescrise! Nu încerca să impui anturajului propriul tău sistem de referinţă, ci mai bine respecta regulile jocului ca să obţii ceea ce vrei.
Relaţiile cu familia şi anturajul pot sa sufere unele modificari in sensul unei segregatii urmare repetatelor tale declaratii ca vrei sa pleci din ţară. Trebuie să te hotărăşti dacă chiar vrei să emigrezi, să schimbi totul, sau este doar o scuză ca să nu-ţi asumi responsabilităţi. Secretul este că peste tot este la fel, ba în unele locuri este mult mai rău decât în România. Da, dar până şi în Somalia este mai bine, că măcar acolo poţi să împuşti politicianiştii, la liber!
FECIOARĂ Nu prea ai ţinere de minte în relaţiile sentimentale. Inţelegerile trecute trebuie mereu reinnoite, atat in afaceri cât şi in dragoste, altfel partenerii işi cam "uită obligaţiile"!
Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Ai ocazia sa-ţi faci ceva invidii in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, ce ai mai citit în ultimul timp. Păstrează-ţi calmul şi umorul mai ales în relaţiile de familie. Veşti bune de departe. Nu cheltui mai mult decât ţi se pare rezonabil. Nu întotdeauna un preţ mare înseamnă şi o calitate bună. La serviciu sau în societate încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri, renuntind la strategia, puţin recomandată, mai ales astăzi : "totul sau nimic"!
BALANŢĂ Trebuie sa continui cu aceleaşi metode verificate de până acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele. Tenacitatea şi răbdarea aduc succes!
O zi foarte potrivita ca sa iei initiative curajoase, atat in domeniul tau de activitate, cât, mai ales, in relaţiile tale sentimentale. Confuzia şi dezordinea sentimentală proprie zodiei pot deveni calităţi poetice, dacă dai dovada de abilitate si nu vorbeşti prea mult! Dar atenţie, nu tot românul este poet! Şi ca burghezul lui Moliere o să constaţi că toată viaţa ai vorbit în proză. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Azi ai chef sa manânci ceva special. In lipsa unor alte satisfactii, dar nu te păcăli singur ca poţi sa slăbeşti mancând mult şi dulce!
SCORPION Ai nevoie de ajutor! Nu prea ai dormit bine şi gândurile nu îţi dau pace. Situaţia pare complicată. Nu ai linişte pentru că eşti şi în urmă cu multe treburi. Fă-ţi un plan, cere sprijin!
Ideile tale şi sentimentele sunt azi clare şi chiar de o oarecare eleganţă. Pe plan social, curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi relaţii umane. Te poţi simţi foarte bine! Nu te repezi, din nou, să faci promisiuni. Şi, mai ales nu cataloga oamenii şi faptele. Este o activitate păguboasă pentru tine din care te alegi cu o imagine distorsionată asupra realităţii.
SĂGETĂTOR Zi de cumpărături, după consumul din weekend. Stelele spun să te plimbi prin mall, sau măcar printr-un supermarket local in cautarea unui obiect draguţ, util şi poate chiar şi ieftin. Neapărat ceva de in sau bumbac.
Oamenii se schimbă, situaţia se schimbă – nu este bine să încremeneşti în poză! Trebuie să ştii cel mai bine acest lucru! Dar uneori uiţi lucrul acesta, mai ales dacă anturajul este obtuz şi mediocru. Astăzi este o zi benefica semării hârtiilor, contractelor, finalizarii întelegerilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenţă sau de negociere. Măcar un „addendum”, acolo!
CAPRICORN „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia!” Nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca e viaţa intimă a unui membru al familiei, sau a unei persoane din anturaj.
Primele ore ale dimineţii nu prea îţi sunt prielnice. Evident, cine se scoală de dimineaţă este obosit toată ziua, acesta este adevărul şi proverbul adevărat. Dar cu moderaţie, mai ales în relaţiile cu anturajul şi poate şi cu atenţie la cumpărături, vei evita neplăcerile. Trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun şi să iei imediat măsurile necesare. De asemenea, trebuie să continui cu aceleaşi metode verificate de până acum. O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului.
VĂRSĂTOR Se poate şi mai bine. Viata ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cat ai dori. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sentimentale.
Mai multe obligaţii uitate se fac simţite. Mai ales dimineaţa, când eşti la muncă, sau, la şcoală. Astazi ai o imagine care poate fi mult îmbunătăţită, mai ales daca nu te enervezi cand esti contrazis si nu te repezi să dai sentinţe! Nu incerca sa impui anturajului si lumii intregi propriul sistem de referinta, ci mai bine respecta regulile jocului - asta ca sa obţii ceea ce vrei. Repet mereu şi lucrul acesta, poate odată şi odată chiar o să vrei să-l experimentezi, călcând-ţi pe propria vanitate de Vărsător. Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile, de orice sex, sau orientare sexuală ai fi.
PEŞTI Astăzi eşti bine-dispus şi ai o mare putere de muncă, dar te apasă grijile legate de familie. Tot azi poţi primi un răspuns favorabil pentru una dintre problemele la care te gândeşti mult.
Perioada zilei de astăzi favorizează în special nativii care activează în învăţământ şi în comerţ. Stelele iţi recomandă sa nu intri astazi in competitie cu persoane nascute in zodia Berbecului sau a Leului, in general cu semnele de foc. Pe seară un procent dintre nativele din Peşti se gândeşte la o cină festivă, poate în doi. Mâncare libaneză, portugheză sau polineziana, nu chinezească, paste italieneşti, vinuri româneşti şi gin englezesc sunt optiunile tale pentru cina festivă în doi.