Horoscop Marele Orient și Marea Lojă Națională a Franței au început discuțiile despre noua formulare a legii bioeticii. Zodii și constelații
- Radu Ştef ănescu
- 19 ianuarie 2018, 00:24
Horoscop Acum circa şase mii de ani preoţii din Sumer au stabilit 12 tipuri umane. Au studiant nouă sute de ani. Era şi este un factor de putere. Cum să conduci oamenii, cum să le ştii dinainte calităţile şi defectele, cum să-i influenţezi, să le spui ceea ce aşteaptă de la tine! Au descoperit că, în funcţie de data naşterii, oamenii pe care i-au studiat se diferenţiau, şi formau 12 grupe consecutive, într-un an de zile.
19 ianuarie
Horoscop Pe 19 ianuarie s-au născut Edgar Allan Poe, Paul Cezanne, Janis Joplin, Dolly Parton, Robert Palmer, Herbert Walther, Javier Pérez de Cuéllar, Pedrag Mijatovici, Ludovic Bacs, Ionel Brătianu, Ştefan Procopiu, Ludovic Bacs, Constantin Drăghici, Ion Gherman.
Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii Macarie Egipteanul, Arsenie, Marcu din Efes şi Eufrasia. Nimic în „Kalendar”, după zilele lupului celui șchiop, geto-dacii se mai şi odihneau la adăpostul palisadelor satelor întărite şi socoteau merindele pentru iarna care a mai rămas.
Horoscop Astăzi este ultima zi din zodia Capricornului. Mâine, dis-de-dimineaţă, Soarele intră, în mod convenţional, în zodia Vărsătorului. De ce spun convenţional? Aveţi puţintică răbdare, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!
De acum, poate o săptămână, este cea mai depresivă, cea mai neplăcută perioadă a anului, fapt demonstrat statistic. Cu un vârf, în România, pe 21 ianuarie, duminică. La noi se crede că depresia sezonieră este legată şi de zilele de post. Însă, în general, statistic vorbind, pe toată perioada anului, duminica seara este cea mai depresivă şi frustrantă perioadă, spune statistica sociologică.
Horoscop Sigur, perioade depresive sunt multe: de exemplu după ce eşti anunţat că eşti concediat, când cea mai bună prietenă îţi suflă partenerul şi se şi mărită cu el, când ţi-au ieşit numai trei numere la loto, când ai rămas însărcinată și nu știi cu cine - ei glumeam şi eu, că eu am secretul antidepresiei!
Normal, la început de an primesc mii de solicitări pentru horoscoape personale, pe care ştiţi prea bine, dragi lupi, padawani şi hobbiţi că nu le fac, nu mă lasă canonul astrologiei creștine. Dar, multe fete, vedete-cucuiete, fac greşeala să se dea savante: „Dom’ profesor sunt născută în constelaţia Leului!” Eşti foarte departe de casă, dragă fată, ce cauţi pe Pământ?!
Din nou şi mereu, mereu atrag atenţia celor care ştiu mai multă sau mai puţină astrologie şi mai ales celor care spun că ştiu astronomie să nu confunde constelaţiile cu zodiile. Şi acum şi peste două mii de ani când diferenţa dintre constelaţii şi zodii va fi foarte mare.
Acum circa şase mii de ani preoţii din Sumer au stabilit 12 tipuri umane. Au studiant nouă sute de ani. Era şi este un factor de putere. Cum să conduci oamenii, cum să le ştii dinainte calităţile şi defectele, cum să-i influenţezi, să le spui ceea ce aşteaptă de la tine! Au descoperit că, în funcţie de data naşterii, oamenii pe care i-au studiat se diferenţiau, şi formau 12 grupe consecutive, într-un an de zile.
Horoscop Deoarece, în acele vremuri, timpul şi calendarul se stabilea prin observarea directă a Soarelui, Lunii, planetelor şi a stelelor, au dat denumiri la 12 constelaţii de pe ecliptică, drumul aparent al Soarelui, ca un factor mnemotehnic. De fapt pe ecliptică sunt 14 constelaţii, în afară de cele alese de preoţi mai există Ophicus, Purtătorul de Şerpi şi elemente din Cetus, Balena, dar 12 a fost numărul ales care corespundea tipurilor umane determinate în circa nouă sute de ani de observaţii. Acest lucru se găseşte scris cu cuneiforme, pe tăbliţele de lut ars, în a două sală de la parterul Muzeului arheologic din Bagdad. Sau cel puţin erau acolo când am fost în Irak. Acum, numai bunul Dumnezeu mai poate ştii unde sunt, poate în colecţiile unor milionari.
Horoscop În decursul timpului s-au dat diferite denumiri constelaţiilor. La început purtau numai denumiri de animale, de aceea se spune „zodiac”, adică în greacă, cerc de animale. Faptul că anticii cunoşteau faptul că cele douăsprezece segmente de cerc egale de pe ecliptică, care determină zodiacul tropical, nu mai corespund în timp cu constelaţiile (din cauza precesiei echinocţiilor) ei bine, acest lucru este demonstrat de tavanul templului Denderah din Egiptul de Sus, clădit în secolul I, unde sunt două zodiace concentrice, decalate cu aberaţia timpului respectiv. Cam tot de atunci provin denumirile actuale ale zodiilor și constelațiilor, atunci s-a făcut o primă rectificare, opera astrologului Claudius Ptolomeu din Alexandria.
Horoscop Constelaţiile sunt grupuri de stele de un anumit albedo, vizibile, dar care sunt depărtate între ele cu milioane de ani lumină. Le vedem în plan, dar în spaţiu, stelele sunt foarte depărtate unele de altele. Viaţa pe Pământ este influenţată de Soare, în primul rând, de Lună, planete şi foarte, foarte puţin, unii astrologi spun deloc, de îndepărtatele stele. Stelele sunt repere, ca un ceas, pentru mişcarea Soarelui şi a planetelor, timpul sideral fiind singurul folosit în astrologie.
Zodiile sunt perioade de timp succesive, începând cu ziua echinocțiului de primăvară, de circa 30-31 de zile, care corespund la o poziție a Soarelui pe ecliptică, pe drumul lui, de 30 de grade.
Doar imaginaţia şi cerul foarte clar de acum mii de ani a permis preoţilor din Sumer să determine şi să numescă diferitele constelaţii, după numele zodiilor. În prezent avem numele dat de mitologia greco-romană, care a umanizat patru zodii. În alte locuri, în China, de exemplu, stelele sunt altfel grupate, sunt alte constelaţii. Şi mai diferite sunt constelaţiile stabilite de maya sau incaşi. Iar la Nazca este trasat pe pământ un zodiac al unui popor dipărut în negura timpurilor, o oglindire a unor constelații de pe cer, este un loc ritual, nu o pistă de aterizare a extratereștrilor! Cerul, la fel ca şi religia, este o carte în care fiecare popor se oglindeşte şi se descoperă. Nu întâmplător “sediul” zeilor, dumnezilor, este... cerul!
؞ ؞ ؞
Horoscop Ieri, joi, 18 ianuarie 2018, s-a pus în discuție în mediul masonic din Franța formularea noilor norme ale bioeticii. Marele Orient, GODF și Marea Lojă Națională a Franței, GLNF, dar și alte obediențe ale puterilor masonice vor dezbate, până se va face lumină, subiecte ca: transplantul de organe, donatori și primitori, stabilirea unor noi criterii pentru priorități pe lista de transplanturi, acceptarea refuzului de transplant post mortem, sinuciderea asistată și eutanasia, normele morale care trebuie respectate, depistarea maladiilor genetice și până unde se poate merge cu intervenția ingineriei genetice, concepere in vitro, mame purtătoare și roboți natali, inginerie genetică asupra fătului nenăscut, clonarea, implanturi robotice, etc etc. În general, normele bioeticii. Aceste norme sunt așteptate de Adunarea Națională, în toamnă, ca să se emită o nouă lege, cea din 2011 s-a dovedit depășită de progresul tehnologic. De altfel în legea din 2011 se prevede revizuirea ei peste șapte ani, adică anul acesta. Prima lege a bioeticii a fost emisă în Franța, premieră în lume, în anul 1994, revizuită apoi în anul 2004.
Philippe Foussier, Marele Maestru al GODF a declarat: ”Joaca de-a Dumnezeu în domeniul medicinei este un păcat periculos pentru umanitate. Naște monștri. Înainte de a ajunge la proceduri extreme ca transplantul de organe, implanturi, biorobotica, conceperea de copii în utere-roboți, sau terminarea vieții la cerere, trebuie să învățăm oamenii să trăiască normal, sănătos, mulțumiți și fără complicații inutile. Noi trasăm niște limite extreme, nu stabilim niște norme comune!”
Horoscop Deja, în Templul de pe strada Christine de Pisan, la Paris, s-a ținut ieri o conferință pe temă, deschisă publicului profan. De ce se ocupă masonii de această problemă? Pentru că este în domeniul lor de activitate conform cu Constituția lui Anderson. Și, pentru că, mulți dintre masonii de vază din Franța, dar și din alte părți ale lumii sunt medici, doctori în medicină, biologi, medici legiști etc. Oameni bogați, în general.
Pe de altă parte aceste probleme atât de specializate trebuie tratate de specialiști. Sigur, există și o interfață a puterilor masonice cu mediul profan, cu publicul larg. În Franța se numește ”Comité consultatif national d'éthique” (CCNE), care este considerat de mulți goarna masonilor.
Horoscop S-a stabilit și un calendar. Pana la banchetele masonice de echinocțiul de primăvară este o primă etapă în care se vor ține conferințe, comunicări, se vor face sondaje și studii sociologice. Până în luna mai se încurajează formarea unor comitete de cetățeni, în jur de 20 de persoane, care să-și spună părerea pe un site deja inființat, masonii se mișcă repede, au bani și puterea. Apoi Academia Franceză este solicitată să-și spună părerea, ca o cupolă înțeleaptă a cetățenilor francezi. Pe 7 iulie, dată cu rezonanță în istoria masonilor francezi, cu prilejul unui eveniment național, se va lansa noua formă a codului bioetic, varianta 2018, care va fi propusă Adunării Naționale spre legalizare.
De exemplu, în prezent, după un sondaj ”Ifop” făcut pentru ”La Croix”, 87% dintre cetățenii francezi sunt favorabili stabilirii prin lege a sfârșitului voluntar al vieții: 45% doresc legalizarea eutanasiei, 24% legalizarea eutanasiei și a sinuciderii asistate, iar 18% sunt pentru sinuciderea asistată. Masonii spun că cetățenii nu cunosc toate detaliile, au votat concepte filosofice și că renunțare la viață nu poate fi o decizie ușoară, chiar dacă se pare că majoritatea își dorește acest lucru. După cum spun deseori, majoritatea greșește întotdeauna!
Horoscop Am uitat să vă spun că acest proiect de lege se află sub înalta tutelă a doamnei Macron. Proiectul este supravegheat și de Președintele Franței, domnul Emmanuel Macron, mare mason, sprijinit peste poate de puterile masonice la alegerile de anul trecut, acum aflat în adormire, după cum au făcut toți francmasonii care au ajuns președinți. Un bun exemplu de implicare a unei elite, a celor bogați.
Eu fac parte dintre minoriți, din catarii secolului XXI, cei care au refuzat bogăția și puterea și au îmbrățișat sărăcia și traiul simplu, unii, la fel ca mine, în pustnicie. După cum spunea Avva Antonie, cel pomenit ieri: ”Va veni vremea ca oamenii să înebunească și, când vor vedea pe cineva că nu înebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor!” Am găsit vorbele acestea înțelepte într-un calendar de perete, pe care am dat opt lei și cincizeci de bani. Cât costă o Biblie? Cincizeci de lei, optzeci, o sută? Dar, înțelepciunea pe care o conține cât valorează?
Horoscop Nu știu răspunsurile, încă le mai caut, o să iau caietul cu pătrățele unde am notat, pe fugă, sfaturile starețului Dionisie, care a fost pentru mine un mare exemplu, duhovnic și tată spiritual. De nouă ori m-a chemat și de nouă ori m-am dus la el, la Colciu, uneori plătind călătoria până la ultimul dolar din buzunar. Dar ce bogat plecam de la Sf. Munte Athos!
De fapt, sunt fabulos de bogat, nimeni nu are ce am eu, amintirile pe care le am, călătoriile și aventurile mele, faptul că știu ceea ce știu și știu că știu, cu cărțile și filmele mele, cățelușele cele răsfățate și jucăușe, cei doi arici care hibernează în pivniță înconjurați de cotoare de mere, podul de mâțe, cu amintirea și prezența ciudată, dar plăcută, a fantomiței pisicii Gina, visurile mele care se continuă de peste șaizeci de ani, cu frumoasa Vineri, care a apărut în orașul visului meu acum un an de zile, cu Ambasada României pe care o caut mereu, în vis. Familia mea, răspândită în toată lumea și voi, dragii mei lupi, padawani și hobbiți - corespondeța domniilor voastre mă motivează să continui, chiar dacă lucrurile stau, așa cum stau.
Dar lucrurile se pot schimba în mai bine, există mereu speranța aceasta, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
؞ ؞ ؞
horoscop
BERBEC În acest sfârșit de săptămână de lucru, drumurile nu sunt indicate. Stai acasă, la căldură, cu pisica sau căţelul, cu un ceai fierbinte şi multe vorbe şi viaţa o să ţi se pară frumoasă şi lungă! Încerci să schimbi modul tău de abordare a cheltuielilor, ca să faci economie. Vitalitatea ta este în creştere, dispui de o mare cantitate de energie şi timpul îţi pare a fi prietenos.
horoscop
TAUR Păstrezi mereu un atuu în mânecă, eşti prudent. Astăzi ai nevoie de mai mult de unul. Anumite situaţii pe care le-ai tot amânat, se revarsă cu furie asupra ta! Joacă bine atuurile tale! Zi favorabilă implicării tale în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme nu intră în competenţele tale.
horoscop
GEMENI Astăzi realizezi că cheltuieşti prea mult şi păgubos pe mici lucruri inutile. Spre seară, o veste ce pare bună, de departe. Probabil un raspuns întârziat pentru una dintre multele tale probleme. Dimineaţa, mai ales, trebuie să respecţi legea şi în special normele de circulaţie. Dacă este să semnezi o hârtie oficială, citeşte-o cu multă atenţie, chiar dacă crezi că ştii ce conţine. Viziunea, filozofia ta de viaţă, este astăzi apreciată atât la birou, la serviciu, sau unde îţi desfăşori activitatea, fie acasă.
horoscop
RAC O zi de vineri, ziua lui Venus, liniştită şi chiar plăcută, cum nu ai mai avut de mult timp. Astăzi norocul este prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole şi necazuri fără mult efort. Poţi să le spui celor din jur, celor apropiați, problemele şi proiectele tale şi să le ceri sfatul şi sprijinul. Stelele arată că poţi primi ajutorul solicitat. Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, nu da speranţe inutile.
horoscop
LEU Astăzi toţi te fugăresc! Te uiţi în dreapta, te uiţi în stânga şi nu-ţi vine să crezi: iepuri cu ADN de T-Rex! Mutanţi obraznici şi agresivi, dar tot iepuri rămân. Ia pune tu laba pe ei! O zi obositoare, dar în care poţi să duci la bun sfârşit un volum mare de lucrări. Cu toate că ai un randament bun, se pare că eşti în criză de timp. O veste bună, despre nişte bani. Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă.
horoscop
FECIOARĂ În acestă zi de vineri trebuie să lupţi din greu ca să-ti aperi convingerile şi ideile tale, dar nu duci lipsă nici de argumente nici de inspiraţie, dar astăzi trebuie să eviţi să faci declaraţii complete, sau să discuţi mult. Modul tău de abordare nu este nici indicat, nici de succes. Eşti prea direct. Mai multă diplomaţie, zâmbește mieros și papă tot! O dimineaţă foarte dinamică, cu multe idei în care se pot finaliza vechi proiecte şi planuri. Trebuie să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate.
horoscop
BALANŢĂ Compromisurile cu iz de busuioc au în tine un maestru incontestabil. Poţi media între membrii familiei, sau prieteni şi poţi obţine armonia şi consensul atât de preţuite de zodia ta. A venit timpul să suni pe vechiul tău prieten din copilărie. Este o zi în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii. Nu mai îţi încărca imaginaţia cu scenarii de coşmar, pentru că nu or să aibă loc, în nici un caz. Horoscopul tău, pe termen lung, este bun şi foarte bun. Nimic foarte neplăcut, sau nimic foarte rău.
horoscop
SCORPION Gândurile care te framântă nu au temei, o rezolvare neaşteptată te va mulţumi. Ca să meriţi soluţia, încearcă să te interesezi de problemele celor din jurul tău, ca să-i ajuţi, dacă poţi! După o noapte în care neliniştea şi gândurile nu te-au lăsat să dormi suficient, ai o zi densă în care trebuie să te organizezi bine. Trebuie să soliciţi sprijin de la colegi, prieteni. Trebuie să fi mai vigilent şi mai pe fază decât de obicei ca să eviţi o posibilă pierdere.
horoscop
SĂGETĂTOR Înainte de a face ceva, trebuie să găseşti motivele celor din jurul tău. Poate problema este la tine, nu la ei. O zi în care trebuie să faci pe detectivul social şi să găseşti răspunsuri. Dacă ai de susţinut un examen, de făcut o prezentare la un interviu, în general, de trecut un prag, aceasta este ziua. Eşti harnic şi motivat, iar conjunctura stelelor indică succes. Afacerile obişnuite, de rutină, sunt avantajate. Ascultă şi ia aminte. Fii precis, concis şi eficient.
horoscop
CAPRICORN O vreme în care trebuie să dai dovadă de echilibru şi prudenţă în munca ta. Dar, unii Capricorni au ceva timp liber şi pentru relaxare. O zi plăcută, în care te simţi tot timpul vesel. Astăzi dispui de o mare capacitate de efort şi de forţa calmă, senină, care caracterizează, uneori, zodia. Concentrează-te pe problemele tale urgente, nu te dispersa păgubos şi ineficient.
horoscop
VĂRSĂTOR Nu eşti foarte hotărât. Nu prea îţi sunt boii acasă! Poate o mică viroză, sau poate o nemulţumire din dragoste. Amândouă trec dacă ştii cum să le tratezi! În primul rând, lămureşte situaţia! O zi care se anunţă liniştită. Poţi să faci în voie cumpărăturile tradiţionale de vineri şi să te ocupi şi de problemele celor apropiaţi. Trebuie să dai atenţie formei fizice, poate să faci puţin sport, sală.
horoscop
PEŞTI Astăzi afirmi că trebuie să fii acceptat aşa cum eşti, cu calităţile şi defectele tale! Atenţie cui spui, în discursul tău se ascunde o capcană, lumea are standarde diferite de ale tale! Conjunctura, Neptun din zodie, arată că astăzi rezolvi, sau faci ceva, care contează în economia firmei sau a căminului tău. Bine faci, bine găsești! Nu mai încerca să îți depășești propriile puteri, până la urmă nu contează decât rezultatul, spune Niccolo Machiavelli!
horoscop