24 iunie

 

Horoscop Pe 24 iunie s-au născut Nicolas Flamel, E.I. DuPont, Fred Hoyle, Mick Fleetwood, Sânziana Pop, Constantin Gruescu, Dinu Flămând, Ion Ionescu de la Brad, Iosif Bene, Nicolae Docan, Tania Filip.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox este sărbătoare mare, însemnată cu roşu, pe 24 iunie: Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Dar mai sunt şi Sf. Niceta şi Ioan cel Nou din Suceava.

 

 

Originea sărbătorii de astăzi, ultima din seria solstiţiului de vară se pierde în negura vremii, mult înainte de daci, lupii cei mândri, care considereau moartea o eliberare şi se aruncau râzând în suliţi ca soli către Zamolxe. Probabil, de la agatârşii cei misterioşi şi de la legendarii cabiri.

 

Probabil că în noaptea asta aveau loc ritualuri secrete, Marile Mistere, cu siguranţă feminine, ca sfârşit al festivalului solstiţiului de vară.

 

Noaptea magică a duhurilor aer-foc, ce au nume ştiute numai de iniţiaţi, numite comun Sânziene sau Drăgaice, este un eveniment oracular referitor la soarta recoltei dar şi a destinului individual. Se presupune că era prilejul şi a unor sacrificii umane. 

 

Peste vechea sărbătoare europeană a solstițiului de vară, în secolul VII s-a calchiat ziua de naştere a lui Ioan Botezătorul, aşa cum peste Sol Invictus, marea sărbătoare, aproape de solstiţiul de iarnă, s-a suprapus ziua naşterii lui Iisus. De fapt, ziua de naştere a fondatorului şi a înaintemergătorului religiei creştine nu se cunosc exact.

 

Este, evident, un sincretism religios, după cum spune Mircea Eliade. Stăpânirea se manifestă prin trei vectori: politic, economic și spiritual. Niciunul dintre domenii nu este original, iar cel spiritual este cel mai puțin original. Religia creștină are împrumuturi mari din religiile anterioare. Sunt studii întregi pe problemă. Învierea repetă misterele egiptene, învierea lui Osiris, de exemplu, imaculata concepție este o rescriere după Leda, mama Dioscurilor, minunile lui Iisus erau comune în tot Orientul. Cam aceleași minuni le făcuse cu vreo șapte sute de ani mai înainte Zoroastru, repetate de Budha. Minuni făcute și răsfăcute de toți zeii din Olimp. Vindecarea orbilor și a leproșilor, ca și învierea morților sunt bine documentate în scrierile lui Mircea Eliade, de-a lungul secolelor istoriei religiilor. Nimic nou sub soare. Sincretism religios.   

 

Este zi cu roşu în calendar. O posibilă zi liberă pe care noi, românii, am merita-o cu prisosinţă. Un raport comandat de UE arată că în România se munceşte cel mai mult şi mai greu din toată Europa. Puţinii, foarte puţinii, care muncesc şi îi duc în spate pe ceilalţi. Cu cele mai slabe rezultate. Cauzele… le ştiţi şi domniile voastre, le întâlniţi la locul de muncă şi le vedeţi semnalate de presă. Dar, nu se ia nicio măsură!

 

Periodic, oficialii ne anunţă de o nouă scumpire, „ca să se alinieze cu preţurile UE”. Dar salariile de ce nu se aliniază cu cele din UE? Dar condiţiile de muncă de ce nu sunt cele din UE? Bune întrebări!

 

Mi-am făcut obiceiul să vă informez despre câte ceva ce nu prea apare în presa românească, din diferite motive. Iată: 

 

Facebook intenționează să permită presei demne de încredere să genereze venituri suplimentare pe site-ul său, ca urmare a acuzațiilor aduse de UE în legătură cu ingerințele rusești din campania electorală europeană de luna trecută. Anunțul făcut de Facebook vine după ce Comisia Europeană a dezvăluit pe 14 iunie, faptul că grupări rusești de dezinformare au țintit alegerile europene folosind o serie de campanii  de informații false. Dorim să construim un loc pe FB unde informațiile să pornească numai din surse demne de încredere, a declarat Jesper Doub, directorul pentru parteneriate media al Facebook. Aceste informații vor fi verificate și obligate să respecte normele jurnalistice, a mai declarat el la întâlnirea Global Editors Network. Jesper Doub a evocat și întâlnirile dintre Mark Zukerberg și Mathias Döpfner, PDG al celui mai mare grup de presă european Axel Springer, în care cei doi au încercat să concilieze divergențele anterioare legate de durabilitatea sectorului media. Referindu-se la modul în care Facebook prezintă informațiile, Jesper Doub a declarat că utilizatorii nu le văd decât  pe cele care corespund preferințelor lor comportamentale, acestea nefiind informațiile cele mai importante ale zilei din surse demne de încredere.

 

Raportul Comisiei Europene recunoaște faptul că este prea devreme pentru a trage concluziile definitive asupra nivelului de impact al dezinformării asupra alegerilor europene, dar precizează că marele succes obținut este nivelul de sensibilizare a publicului la știrile false. Raportul subliniază, între altele, dovezile despre activitatea de dezinformare continuă și susținută din partea unor surse rusești care intenționau să facă să scadă participarea la vot și să influențeze preferințele electoratului. În raport se citează analizele făcute de grupul de lucru East StratCom al UE care a constatat o creștere considerabilă a dezinformării din surse rusești între 2018 și 2019.

 

Potrivit ambasadorului SUA pe lângă UE, Federația Rusă duce o campanie de dezinformare subtilă și insidioasă pentru a slăbi angajamentul american în Europa. Și în cazul raportului Digital News 2019 al Institutului Reuters se pune accentul pe relația dintre discursurile politice multipolare și emergența unor media politice care divizează, contribuind la erodarea încrederii publicului în informație. O altă concluzie este că publicul nu mai apelează la Facebook pentru a avea informații, ci se orientează spre alte platforme, cum sunt Instagram, YouTube și WhatsApp. Acest fapt reflectă o schimbare în consumul informațiilor, ceea ce antrenează o migrare a dezinformării către respectivele platforme.

 

De exemplu, înaintea alegerilor europene, înalți responsabili politici din coaliția germană aflată la putere au acuzat tinere staruri germane de pe YouTube că difuzează informații false pentru a le discredita programul politic. Iar în Spania s-au răspândit informații false despre faptul că guvernul ar fi încheiat o înțelegere secretă cu autoritățile locale din Catalonia.

 

Acum vă rog să mă scuzați, am multe pe cap, se pare că s-a stabilit numele Președintelui Comisiei Europene. Până o să intru în legătură cu unul, sau cu altul, o să mă uit la un film. Preferința mea se îndreaptă către Virna Lisi, când avea 20 de ani, o actriță frumoasă și talentată, decentă și oarecum modestă. Poate o să revăd ”Laleaua Neagră” este cu un actor la care țin tare mult, care se stinge acum încet, încet, înconjurat de loialitatea și dragostea cățeilor lui, care îl mai țin în viață, îl numesc pe Alain Delon.

 

Vă mărturisesc că în seria lungă a tâmpeniilor și prostiilor făcute de-a lungul și de-a latul Pământului, am mai comis una. Am invitat niște oameni serioși și cu bani mulți să facă afaceri în România. Ce s-a ales, poate o să vă povestesc mâine, pentru că este, în definitiv, o altă zi!

 

☼     ♂      ♀

 

BERBEC   Eşti în defensivă, pentru că te simţi obosit. Te aşteaptă o perioadă mai densă, aşa că astăzi cruţă-te un pic! Pregăteşte-te sufleteşte şi fizic pentru pragurile pe care le ai de trecut. Astăzi încearcă să nu te amesteci cu cei care nu sunt ca tine. Dimineaţa poţi să obţii ceva important de la o persoană din familie, anturaj, dacă reuşeşti să aduci suficiente argumente valide.  Pe seară trebuie să respecţi o anumită ordine, nu pune carul înaintea boilor, cum spune vorba veche românească.

 

TAUR Mai multă atenţie cu cei care, prin natură, nu pot să-ţi dorească decât binele. Chiar dacă sfaturile lor par ridicole, este evident că sunt expresia iubirii lor. Mulţumeşte, şi nu uita! Totuşi, stelele îţi sunt favorabile. Mai ales dimineaţa, când se pare că ai capul limpede şi eşti gata să iei hotărâri inspirate. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. O zi plină de emoţii şi sentimente puternice, pastelate de faptul că sunt, majoritatea, în registrul bun!

 

 

GEMENI  Bine dispus şi carismatic, poţi pune pe curs favorabil acţiunile care te interesează în domeniul sentimental.  Astăzi poţi să te ocupi de relaţiile tale sociale, de plăcere, sau de interes! De azi poţi să începi să trăieşti cu adevărat şi transformă-ţi pasiunea în realitate. Mai ales dacă pasiunile tale se îndreaptă astăzi către zona frivolă a distracţiilor şi a petrecerilor. Sigur, după orele de program! Planetele şi indicatorii astrologici iţi sunt favorabili. Îţi înţelegi mai bine partenerul de viaţă, sau familia şi acest lucru te face să te simţi mai în siguranţă.

 

 

RAC   Treci printr-o perioadă favorabilă, ai noroc în dragoste. Dar sunt unele „note false” în relaţia ta. Încearcă, cu calm, să aflii despre ce e vorba, ca să ştii cum să-ţi ajuţi „aproapele”. Nevoia imperioasă să fi în armonie cu anturajul, cu mediul, cu lumea, te conduce către concluzia că totul are o legătură şi că vrei să faci parte din ceva important şi permanent. Fă-ţi o legendă, o imagine care să corespundă preferinţelor anturajului şi poţi să ai toate avantajele! Nu uita, am mai spus-o de multe ori, dar repetiţia, ciclul, face parte din astrologie, ei bine, ceea ce este important pentru tine să placi celor din jur!

 

 

LEU  Solicitările de la serviciu, toanele şefului, dorinţele familiei, partenerului, îţi ocupă gândurile şi timpul. O zi de mârâieli şi de arătat colţii! Nu te enerva, stresul ţine numai astăzi! Astăzi nu trebuie să faci confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la distracţii, sau la petreceri, că până la urmă este o zi liberă! Rezolva cu mult calm discuţiile cu familia, partenerii sau prietenii, un zâmbet şi o bătaie pe umăr pot rezolva foarte multe situaţii dificile. Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri, care functioneaza bine în perioadele de ceremonial, de sărbători, adică astăzi.

 

 

FECIOARĂ   Te gândeşti la problemele tale şi vrei să le pui într-o prioritate. Nu, nu concediul sau vacanţa sunt pe locul întâi! Mai întâi să reflectezi bine la cariera ta, la profesie, la meserie!  O strategie de relaţii publice este mult mai de folos decât vorbe, bârfe şi intrigi de doi bani. Totuşi o anumită logică, gândirea raţională şi carteziană nu te ocoleşte astăzi. Un Geamăn sau un Leu, sau alte persoane din semne de aer şi foc te pot ajuta, mai ales dacă este vorba de organizarea vacanţei de vară. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor.

 

  

 

BALANŢĂ  Este o zi cu accent şi rimă. Se potriveşte cu emoţii şi sentimente! O zi plăcută pentru că nu ai necazuri mari. Conjunctura favorizează în special viaţa de familie şi domeniul sentimental. Dar, toate au ca finalitate cum să-ţi petreci mai eficient, productiv şi de ce nu… distractiv această zi de marţi, sub semnul lui Marte. Este normal, după cât şi cum munceşti! Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, probabil ceva în gospodărie, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău!

 

 

SCORPION   Noul, noutatea îţi fac bine azi şi te simţi bine. Pe total, o zi reuşită! Poţi să dai curs micilor, sau marilor dorinţe. Poate încerci o nouă reţetă minunată de îngheţată făcută în casă? Ai şi un obstacol de trecut, dar lasă grija deoparte, concentrează-te suficient şi vei reuşi – stelele îţi sunt favorabile.  Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor  apropiaţi. O nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Nu da speranţe inutile şi nu spune oricui “te iubesc”!

  

 

SĂGETĂTOR    Când ceva trebuie, atunci trebuie! Eşti convins că ceea ce faci astăzi este în interesul tău, pe termen lung. Poate, însă, să mai analizezi o dată, să fii sigur că nu te amăgeşti singur! Nu te baga in sufletul si problemele altora. Oferă-ţi ajutorul numai dacă este cerut cu insistenţă. Mai ales dacă este vorba de organizarea unei petreceri! Proiectele de voie bună începute în această perioadă vor aduce rezultate bune, adică petreceri reuşite. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Fii la obiect, pragmatic şi precis şi totul poate fi în avantajul tău.

 

 

CAPRICORN   Lucrurile nu se întâmplă cu viteza şi cadenţa aşteptate de tine. Nu eşti un campion al rapidităţii, perfecţionismul te reţine, dar evenimentele par a se petrece într-un univers paralel! O perioada buna, pe care o meriţi. Ai un spirit deosebit al armoniei, deci ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp de sărbătoare, le pune in valoare. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Noi prietenii sau relaţii vor face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.

 

VĂRSĂTOR   Prezentul, trecutul, viitorul se amestecă în planurile tale. Trebuie să găseşti firul Ariadnei, ca să ieşi din labirintul problemelor care nu sunt ale tale. Nu te mai lăsa folosit de alţii! Nu este o zi în care sa faci schimbari esenţiale. Pentru un timp este bine sa păstrezi judecatile de valoare şi sentinţele pentru uzul propriu. Este o zi de serbat, nu o zi de filozofat!  Capacitatea ta de a servi pe alţii se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile.

 

 

PEŞTI   Eşti în pană de comunicare, îţi lipsesc cuvintele. Ai şi dreptate, peştele este o vieţuitoare tăcută. Dar, faptele tale bune vorbesc pentru tine. Poţi să zâmbeşti, bine faci, bine găseşti! Un prilej, o oportunitate pe care nu trebuie să o scapi, mai pe seară, mai ales că este în ciuda sau chiar în paguba unui nesuferit dintr-o zodie de foc cu care nu ai reuşit să te înţelegi niciodată. Plăteşte-ţi poliţele sentimentale, cu dobânda necesară de gelozie şi invidie. În dragoste nu poţi să fii smerit şi iertător! Este un joc care are reguli stabilite de un milion de ani…

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: