Editura Evenimentul si Capital

Despre etica mandarină, la cererea insistentă a cititorilor. Horoscop

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 11865 Vizualizari

Horoscop Prietenii pot să-ţi devină duşmani şi invers, totul este o mare şi complexă joacă. Nu te justifica niciodată, nu trebuie să dai nimănui explicaţii, atâta timp cât respecţi morala mandarină. Dacă ai greşit profund şi greşeala a fost făcută public, întâi repară greşeala, sau oferă compensaţii şi apoi cere-ţi cu umilinţă scuze.

Pe 24 martie s-au născut: William Morris, Joseph Priestly, Steve McQueen, Dario Fo, Dimitrie Cuclin, Traian Coşovei şi Maria-Denis Theodoru, iar pe 25 martie: Bela Bartok, Sir Elton John, Aretha Franklin, Simone Signoret, Cezar Bolliac, Henry Mălineanu, Mateiu Caragiale, George Lesnea, Ana Blandiana.

Horoscop În calendarul creştin-ortodox pe 24 martie este Înainteaprăznuirii Bunei Vestiri şi Sf. Zaharia şi Artemon. În ”Kalendar” este pomenit un obicei vechi - gopodarii se duceau în livadă şi ameninţau pomii cu securea ca livada să înverzescă mai repede şi să prindă rod bogat. Nu se mai ştie cum se numea ritualul, ce zeiţă sau zeul al pământului trebuia respectat. Doar folcloriştii mai pomenesc de acest obicei vechi al pământului, în acest caz Candrea, 1999, pagina 389, pomenit de Antoaneta Olteanu în CPR, 2001, pagina 164.

Pe 25 martie este Buna Vestire. O sărbătoare importantă în calendarul ţăranului român. Pe 25 martie se terminau negocierea înţelegerilor privind pământul. Se arenda, se stabilea unde se duc stupii, se angajau oameni la câmp şi la pază. Se terminau certurile, gâlcevile, poate chiar necazuri şi ciomăgeli. Era o veste bună.

Urmare schimbării zilei de naştere a Mântuitorului care a fost stabilită la 25 decembrie, ca să acopere vechea sărbătoare romană a lui Sol Invictus şi deocheatele Saturnalii, prin calcul s-a stabilit ziua Bunei Vestiri pe 25 martie. Zi de veselie printre prietenii mei greci. Este Ziua Naţională a Greciei, prilej de petrecere pentru grecii de pretutindeni.

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi există o compatibilitate astrologică între români şi greci, aşa cum există o aversitate astrologică între români şi turci!

”Evenimentul Zilei” din 25 martie 1957 – şase naţiuni europene, printre care Franţa şi Germania de Vest, semneză Tratatul de la Roma, stabilind „Piaţa Comună”, un pas important către UE.

Nu știu de ce, mai mulți dintre domniile voastre mi-au cerut să mai scriu odată principiile moralei mandarine, petru că nu le găsesc pe net. Nici mai mult, nici mai puțin, decât 22 de emailuri. Nu mă întreb de ce, probabil că este o reacție sincronă la cum sunteți condiționați prin televiziune, ceva, un film, o declarație, v-a făcut să căutați aceste rânduri scrise de mine. Eu nu am tv, suntem din lumi diferite. Ei bine, vorba duhului din sticlă, ascult și mă supun. Iată.

Horoscop Acum 37 de ani m-am trezit la Bagdad în mijlocul unui război foarte urât. Acum ce să spun, mereu este un război urât în partea aceea de lume. Dar, acolo, atunci, la Bagdad, am întâlnit un chinez ciudat. Îl chema Hua Ţu Kă-uen şi era din Hong-Kong. Tatăl lui fusese tovarăș de arme și prieten cu Cian Kai Și, dar căzuse în dizgrație și plecase din Taiwan în Hong-Kong. La început ne încrucişam drumul întâmplător, pentru că locuiam la Hotelul Anbar în camere alăturate. Luam masa la acelaşi ore şi mâncam întotdeauna acelaşi lucru: o jumătate de pui la rotisor, cu un munte de cartofi prăjiţi şi salată de castraveciori muraţi, plus o bere rece Efes. Eram îmbrăcaţi aproape la fel: pantaloni bej, camaşă albă cu mânecă scurtă, cravată în dungi, espadrile din pânză, geantă diplomat "American Tourister". De fapt, la fel se îmbrăcau şi nemţii de la Hoff-Trapp, care construiau fabricile de armament şi belgienii de la Sibetra, mari specialişti în azotaţi şi alte minuni chimice şi prietenii mei, brazilienii de la Mendez Junior şi americanii de la John Deere. Era "uniforma" cooperanţilor străini în Irak.

Horoscop Într-o seară, pentru că singura masă a zilei o luam pe la ora 6 seara, Hua îmi cere voie să se aşeze la masa mea. Hua îmi declară că nu mai pomenise în viaţa lui şi nici nu auzise de un european atât de profund ca subsemnatul. Adică să stea două ore în soarele arzător al amiezei numai ca să contemple Poarta zeiţei Ishtar de la Babilon!

Horoscop De fapt, subsemnatul era animat de alte gânduri, nu neapărat de cultură şi civilizaţie. Îmi dădusem întâlnire cu preafrumoasa Monir, o studentă egipteancă pe lângă care Nefertiti ar fi părut o babă urâtă şi necioplită. Monir era dintr-o familie coptă creştină foarte bogată şi studia sociologia şi limba arabă la cea mai prestigioasă Universitate a Orientului, cea din Bagdad. Greșisem ora, venisem cu două ore mai devreme, așa că am așteptat. Dar despre aceasta, din nou, altădată, vorba bunicii mele Şeherazada!

Horoscop Aşa că i-am răspuns evaziv lui Hua, că viaţa este scurtă, că furtuna răscoleşte nisipul, dar sentimentele şi trăirile proprii rămân nemuritoare. Hua a dat aprobativ din cap şi a tăcut. Am tăcut împreună timp de jumătate de pui. Apoi am tăcut împreună şi la cartofii prăjiţi. Am tăcut excelent când am băut berea şi apoi cînd ne uitam la marea bătalie de tancuri de lângă Abadan, transmisă în direct de televiziunea irakiana.

Horoscop De a doua zi, Hua a început să vorbească. Am aflat despre I Ching, Tai Chi Chuan, despre zodiacul chinezesc și astrologia Shaolin, dar, mai ales, despre modul de gândire chinezesc şi despre experienţa fabuloasă a clasei conducătoare a mandarinilor. Aşa am realizat că aproape o pătrime din populaţia globului gândeşte sincronic, adică fără vreo legătură logică cauză-efect. Mai mult, Hua m-a învăţat etica mandarină, extrem de realistă, rodul unei înţelepciuni de mii de ani, poate de neacceptat pentru europenii cartezieni, dar corectă, justă şi adevărată pentru cealaltă parte a lumii.

Horoscop Jen, omule, mă învăţa Hua, tot adevărul despre viaţă a fost spus de miticul împărat Huan: să clădeşti o casă, să creşti un copil, să sădeşti un pom şi să mori în somn. Şi mai mult, să ai amintiri, multe, frumoase! Muncește, călătoreşte, studiază, cercetează... fă ce vrei tu! Afacerile, femeile, banii sunt doar feluri în care poţi să-ţi omori timpul. Prietenii pot să-ţi devină duşmani şi invers, totul este o mare şi complexă joacă. Nu te justifica niciodată, nu trebuie să dai nimănui explicaţii, atâta timp cât respecţi morala mandarină. Dacă ai greşit profund şi greşeala a fost făcută public, întâi repară greşeala, sau oferă compensaţii şi apoi cere-ţi cu umilinţă scuze. Doar scuzele nu înseamnă nimic, ci pot crea duşmanii, sau arată că ești un om slab. Libertatea ta personală, liberul arbitru, este lucrul cel mai de preţ din lume. Nu renunţa şi nu fă compromisuri la modul tău propriu de a fi. Poţi să promiţi, să zâmbeşti, să discuţi, să faci chiar jurăminte pe care să le calci imediat, dar libertatea ta personală este mai presus de toate acestea. Nu te încorseta în reguli care nu te reprezintă. Nu eşti obligat să asculţi de împărat, dacă nu-l placi! Nu fi original cu orice preţ. În fiecare oraş este de ajuns un doctor. Dacă urmăreşti o carieră, este bine să-ţi defineşti bine scopul. Este mai bine să ţinteşti un post de guvernator existent, decât să cucereşti o nouă provincie ca să-i devii guvernator. Nu te lua după ce se vorbește în piața orașului, omul inferior crede, omul superior se face că nu aude.

Horoscop Şi mai ales, fă în aşa fel încât să ai puţini duşmani personali. Poţi să ai o droaie de inamici de joc, dar încearcă să-i convingi pe toţi că nu-i nimic personal. Că uneori destinul este răutăcios şi nu îţi lasă multe posibilităţi de manevră. Că mai devreme sau mai târziu o să te revanşezi, într-un fel, sau altul. Niciodată să nu ataci direct duşmanii personali! Dacă poţi, cumpără-i, fă-i inofensivi, măcar neutri. Dacă este o ură de familie, plăteşte preţul sângelui! Folosește-te de mercenari pe care să-i pui să-ți atace dușmanii personali. Așa ai timp să construiești și să faci bani, ba mai poți și să faci pe aducătorul de pace. Nu te băga în grupuri de interes, în găşti, nici măcar în Triade, dacă nu poţi deveni tu şeful. Omul inferior ascultă, omul superior porunceşte! Afacerile pe care le faci trebuie ascunse de alte afaceri şi ele de altele, chiar dacă sunt legale şi corecte, cu atât mai mult - ochiul concurentului este duşmănos şi urechea lui haină! Nu ameninţa, dar nu lăsa o ameninţare fără răspuns. Nu vorbi mult, vorbeşte cu miez. Omul inferior trăncăneşte, omul superior configurează! Dacă ai bani, fă-i să meargă, să producă, nu îi îngropa în pământ, ca prostul! Fii modest în viaţa de zi de zi, politicos, respectă femeile şi bătrânii, salută tu primul. Notează pe cei care nu-ţi răspund la salut. Ei sunt potenţialii ostili, sau doar distraţi! Trebuie să faci diferenţa! Omul inferior se miră, omul superior se gândeşte! Modestia trebuie să te caracterizeze, nu purta inele și bijuterii, sunt proteze pentru oamenii inferiori. Dar îmbracă-te în aur şi argint şi în mătase scumpă la curtea împăratului, trebuie să atragi atenţia şi să eclipsezi pe alţii la fel ca tine! Stai drept şi priveşte lumea drept în ochi, iar zâmbetul să-ţi nu lipsească de pe faţă!

Horoscop Nu lua și nu da bani cu împrumut, așa se ruinează prieteniile. Respectă-ți șefii, sau superiorul dacă ești în armată, dar nu te apleca mai mult decât este necesar și spune codul de conduită imperial. Nu pierde timpul în casele de petreceri, mai mult decât este necesar. Nu pierde timpul, în general, el nu se mai întoarce.

Omul inferior o lungeşte inutil, omul superior este scurt şi precis - nu, nu face parte din etica mandarină, mai sunt povețe ale moralei clasei conducătoare chinezeşti, încă câteva, dar este un pretext ca să pun punct "lecţiei" de astăzi! Pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!

⃰ ⃰ ⃰

horoscop

BERBEC In primele ore ale perioadei, adică sâmbătă de dimineaţă, ai de suferit un pic din cauza invidiei duşmanilor neştiuţi sau ştiuti, dar nu iţi pasă. Probabil primeşti un e-mail sau un telefon. Este bine să te abţii de la o atitudine agresivă, sau de la încăpăţânările caracteristice. Duminică ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale. Ai câteva prilejuri bune de afirmare - poate mai urci o treaptă pe scara parvenirii sociale, poate atragi atenţia. Pentru un procent dintre Berbeci: dacă nu ţi-ai făcut concediul pe anul trecut poţi să-ţi iei câteva zile, începând cu acest weekend, poate pentru cumpărături de Sf Paşti, neapărat la Viena. Sună-ţi şeful şi spune-i că luni nu te vede! „La mulţi Ani!” - cu multă sănătate şi bunăstare nativilor din zodia Berbecului care îşi sărbătoresc ziua de naştere în acest weekend.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate