Accesul facil al cetățenilor la propriile date medicale. Horoscop

Accesul facil al cetățenilor la propriile date medicale. Horoscop

Horoscop Propunerile noastre utilizează pe deplin potențialul tehnologiilor digitale de a aduce îmbunătățiri în domeniul sănătății și cercetării medicale. Acest fapt va facilita accesul la datele medicale, va consolida profilaxia bolilor și îngrijirea orientată către pacient, va asigura o reacție rapidă la amenințările pandemice și va permite îmbunătățirea tratamentelor.

Horoscop Pe 3 mai s-au născut: Nicolo Machiavelli, Sir George Paget Thomson, Sugar Ray Robinson, Francois Coty, Henry Fielding, Golda Meir, John Speke, Engelbert Humbertinck, Dodie Smith (”101 dalmațieni”, 1956) Vera Ceaslavska, George Constantin, Eugenia Cioculescu, Mihai Vladimir Zamfirescu.

 

Horoscop O zi de muncă obişnuită - în calendarul creștin-ortodox fix, sunt Sfinții: Irodion de la Lainici, un român, Timotei, soția sa Mavra, Diodor, Rodopian, diaconul și Teodosie. Nicio notă în ”Kalendarul” vechi, antic.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Horoscop Astăzi este "Ziua mondială a libertăţii presei"; a fost hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991 a "Declaraţiei de la Windhoek" (Africa de Sud), care sublinia că "o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice". Sursă: RADOR

 

În curierul de Bruxelles am găsit și această informație interesantă, care, de altfel, este publică, se regăsește și în Buletinul Informativ al Reprezentanței CE la București:

Horoscop Cetățenii și-ar putea consulta și gestiona mai ușor datele medicale, iar autoritățile publice ar putea să le utilizeze mult mai simplu pentru cercetare, profilaxie și reforme ale sistemului de sănătate, ca urmare a propunerilor prezentate de Comisia Europeană cu o săptămână în urmă, miercuri, 25 aprilie. Acestea au la bază inițiativele anterioare de facilitare a fluxului liber al datelor fără caracter personal în cadrul pieței unice digitale.

Horoscop  Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară Vytenis Andriukaitis a declarat: „Propunerile noastre utilizează pe deplin potențialul tehnologiilor digitale de a aduce îmbunătățiri în domeniul sănătății și cercetării medicale. Acest fapt va facilita accesul la datele medicale, va consolida profilaxia bolilor și îngrijirea orientată către pacient, va asigura o reacție rapidă la amenințările pandemice și va permite îmbunătățirea tratamentelor.”

Propunerile se bazează pe Regulamentul general privind protecția datelor, care va intra în vigoare la 25 mai 2018, și vor asigura:

  • facilitarea accesului la datele din sectorul public și creșterea gradului de reutilizare a acestora, prin intermediul unor norme revizuite privind informațiile din sectorul public;
  • schimbul de date științifice în 2018, printr-un nou set de recomandări, ce abordează schimbările tehnologice și politice înregistrate de la ultima propunere a Comisiei privind accesul la informațiile științifice și conservarea acestora;
  • schimbul de date în sectorul privat și în contexte de tip business-to-business și business-to-government, printr-un set de orientări cu privire la principiile juridice și tehnice ce ar trebui să gestioneze colaborarea în materie de schimb de date în sectorul privat;
  • păstrarea în siguranță a datelor medicale ale cetățenilor și promovarea, în același timp, a unei cooperări la nivel european, prin intermediul unui plan de acțiune axat pe cetățeni atunci când este vorba de datele privind sănătatea acestora.

Parlamentul European și Consiliul urmează să adopte propunerile care cuprind norme revizuite privind informațiile din sectorul public.

În a doua jumătate a anului 2018 și în prima jumătate a anului 2019, Comisia va organiza o masă rotundă la nivel înalt pentru a discuta despre schimbul de date în sectorul privat în contexte de tip business-to-government.

Valoarea economiei europene a datelor a fost de 300 de miliarde de euro în 2016. Aplicarea măsurilor legislative și de politică adecvate ar permite creșterea acestei valori până la 739 de miliarde de euro până în 2020, cifră ce reprezintă 4% din PIB-ul UE.

Horoscop Actul medical devine tot mai impersonal și computerizat. Din fericire orice inițiativă de a promova inteligența artificială în diagnostic s-a lovit de incapacitatea mașinii, care greșește cu 27% mai mult decât umanii. Cel mai dificil în medicină este punerea unui dignostic corect. Dacă v-aș spune că 82% din diagnosticele primare sunt greșite ați înțelege de ce actul medical este o ruletă rusească. Și că, de aceea, este absolut necesară o a doua opinie, sau chiar o a treia - a medicilor specialiști.

Horoscop  Dar, vă rog să mă scuzați, am de răspuns la câteva sute de emailuri urmare articolului meu de ieri ”Dezvăluirea viitorului anulează acel viitor”. Și, ca să vedeți cum este destinul! Tot ieri am primit ultimul articol al lui Stephen Hawking, apărut la zece zile după moartea sa. Cântecul lebedei. Dar, ce cântec! Se descrie cum se poate verifica, de pe o navă spațială, existența pluriversurilor. Și, adaug eu, speculând, a universurilor paralele care fac posibile paradoxul temporar.

Un paradox temporar este, de exemplu, cel care spune că dacă te întorci în trecut și îți omori propriul bunic, la naștere, încetezi să exiști instantaneu, îți este anulată linia de continuitate. Fals, spune aplicarea teoriei lui Stephen Hawking, navigarea în trecut se face în spațiu-timp, ajungi în alt univers, într-un univers paralel, în care bunicul poate că nici nu există!

Dar, mai multe despre paradoxul temporar, altădată, doar mâine este, în definitv, o altă zi!

 

NOTĂ  După cum știți, regula rubricii mele este să-mi trimiteți opiniile dvs, dacă aveți, la dom.profesor@gmail.com. Așa putem avea un dialog decent și la vedere, nu anonim. Din multe și variate motive, arătate în ultimii șapte ani, postările de pe forum se șterg imediat, sau aproape imediat, indiferent de conținutul lor.

 

 

 

٭              ٭              ٭

 

 

horoscop

 

BERBEC  Treci printr-o perioadă de iritabilitate acută, aşa că evită hotărârile pripite şi starea de nervozitate permanentă. Zâmbeşte, numără până la zece, respiră adânc - şi totul (poate) se rezolvă. Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri, sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii, sau, în negocieri, mai ales la serviciu.  Ziua de astăzi este un prilej să recapeţi iniţiativa. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astazi poate face mare placere celor dragi. Surprinde-i pe cei dragi făcându-le niște mici cadouri, aşa, fara nici un motiv, doar ca să le arati afecţiunea ta.

 

horoscop

 

TAUR   Astăzi este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi.  Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Uneori, noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Iti plac lucrurile clare si faci achizitii solide. Mai pe seară, trebuie sa verifici un dispozitiv domestic, un aparat mecanic, sau electronic – ca să nu-ti faca probleme pe viitor.

 

horoscop

 

GEMENI  Zi favorabilă schimbărilor, călătoriilor, deciziilor cu aspect financiar. Toate aspectele sunt favorabile, mai puţin cele care ţin strict de interesul tău personal, adică de iluziile pe care ţi le faci. Evită deciziile la grabă, în cursul dimineţii. Seara este mai bine aspectată pentru succesul unor afaceri-relaţii. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii.  Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie.

 

horoscop

 

RAC  Din nou, mici probleme de uzură, cazuri de faulturi de joc, în familie sau cu prietenii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Aceasta zi din zodia Taurului este o perioadă când calităţile personale îţi sunt avantajate. Din nou o zi aproape favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” în afaceri. Seară foarte romantică, sigur, dacă ai vârsta şi dispoziţia necesare.

 

horoscop

 

LEU  O schimbare este necesară.  Noi prietenii şi/sau alianţe. O nerealizare care te pune pe gânduri. Pentru unii dintre Lei astăzi este ziua cu nişte termene, nervozitatea creşte. Până la urmă reuşesti, dar cu mare greutate. O zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Dimineaţa este activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. După o dimineaţă interesanta, dar obositoare, este cazul să te relaxezi puţin. Nu prea mult, pentru că nu te lasă energia proprie! Poate te duci la un spectacol sau la un concert?

 

horoscop

 

FECIOARĂ Trebuie să te concentrezi asupra cadrului general, a strategiei, în general şi atunci şi micile detalii care te obsedează şi enervează vor cădea la locul lor.  O discuţie din a doua parte a zilei îţi vor clarifica o situaţie care pare scăpată de sub control. Dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. De asemenea, în afaceri sau dragoste, nu lăsa nici o neclaritate, exprimă-te clar şi concis, ba mai repetă, la fel, dacă este nevoie.

 

horoscop

 

BALANŢĂ  O propunere sau chiar o ofertă, dacă nu azi, atunci mâine. Cu toate că pare foarte avantajoasă, fii foarte atent la detalii, manifestându-ţi totodată entuziasmul pentru proiect. Cere mai multe informaţii pentru a lua o hotărâre. O zi excelentă pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze. Mai tot ce faci reuşeşti. Mai pui încă o piatră, ca la jocul de Go, pe drumul succesului tău. Prietenii, familia, în general, colectivul apropiat este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania celor dragi.

 

horoscop  

 

SCORPION  Nu forţa inutil; mai bine amână pe mai târziu. Gândeşte de două ori până dai un răspuns. Orele serii sunt cele mai favorabile. Mijlocul săptămânii pare să fie foarte liniştit, chiar plictisitor, după mica perioadă de vacanţă de 1 Mai. O dimineaţă plină şi cam plictisitoare, până la urmă. Una dintre zilele acelea în care te întrebi mai târziu, ce ai făcut, de fapt?!  Poţi folosi această zi ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. Poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale personale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Detaliile sunt mai importante, astăzi! S-ar putea să ai nevoie de ajutor, vezi la cine apelezi.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR  Nu specula, sau investi. Mare atenţie la circulaţie. Atenţie la cheltuieli. Nu lua in serios toate zvonurile, mai ales cele din domeniul financiar. Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid. Aşa cum am spus aspectele sunt complexe, aşa că te poţi aştepta şi la veşti mai puţin plăcute, legate de întârzieri, sau, de persoane care se dau la fund şi nu mai raspund la telefon. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau cu partenerii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele, sau o întâlnire extrem de importantă.

 

horoscop

 

CAPRICORN Rezolvă toate problemele în cursul dimineţii. Îmbunătăţirea situaţiei financiare, veşti bune. Nu da curs unor porniri de moment. Zi favorabilă noilor înţelegeri, clarificării unor probleme, călătoriilor scurte. Hârtiile semnate astăzi vor fi mai târziu lovite rapid de nulitate. Atenţie, deci, ce semnezi sau mai bine zis dacă semnezi. Ai sentimentul împlinirii dar şi senzaţia că „mai sunt multe de făcut”.  Nu sunt semne de accidente, boli grave, cutremure mari, incendii sau alte delicatese de genul ăsta. Nu apare niciun semn important de reorientare drastică şi dramatică a situaţiei tale. O zi favorabilă, deci, în special pentru activităţile de rutină. Comunică cu prietenii. Veşti bune şi programe de distracţie, mai pe seară.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   O zi nu foarte favorabilă. Cu prudenţă şi calm, trece! Nu da sau lua cu împrumut bani; în general orice afacere cu bani astăzi - nu este favorabilă. Astăzi planifică timpul cu atenţie, fii critic şi rezumă-te la fapte. Nu te baza pe zvonuri şi bîrfe – în perioada în cauză sunt înşelătoare. Eşti distrat şi nu te poţi concentra după mica vacanâă de 1 Mai. Ia-o încetişor, fără eforturi fizice foarte mari. Atingi „regimul normal de funcţionare” pe seară, la o terasă, cu prietenii! Deci, o zi care te oboseşte, dar cu o seară plăcută. Poate pentru că eşti martor la unele evenimente mai puţin plăcute pe care nu poţi să le controlezi. Încearcă să nu-ţi amărăşti sufletul.

 

horoscop

 

PEŞTI  În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu un colectiv de oameni. Nu da ocazia formării unor opinii colective. Mai ales dacă aceste opinii nu îţi sunt favorabile. Astăzi ai mai multă nevoie de bani. Nu prea găseşti. Sfârşitul zilei este apoteotic, cu tot bancul de Peşti umblând după bani pe la părinţi, prieteni, colegi, profesori, bănci, fonduri, cooperative de credit, cămătari etc. Pâna la urma oboseşti. Stelele nu spun daca gaseşti banii, ci doar că-i cauţi!