Horia Constantinescu deplânge soarta litoralului românesc. „O bătrână încărunțită“

Horia Constantinescu deplânge soarta litoralului românesc. „O bătrână încărunțită“Stațiunea Mamaia. Sursa foto: Dreamstime.com

Șeful ANPC analizează situația actuală a litoralului românesc. În opinia sa, stațiunile de la malul Mării Negre arată mult mai rău decât în anii comunismului. Mai mult, Horia Constantinescu a comparat situația României cu cea a Africii.

Horia Constantinescu critică dur imaginea litoralului românesc. Șeful ANPC este de părere că acesta arată deplorabil din toate punctele de vedere. De asemenea, acesta susține că stațiunile de la Malul Mării Negre arătau mai bine înainte de Revoluție.

Horia Constantinescu, despre situația litoralului românesc

Președintele ANPC a comparat litoralul românesc cu o „o bătrână încărunțită ce încearcă prin farduri și gablonțuri să pară ceea ce nu mai este”.  Horia Constantinescu a precizat că atunci când ajunge în județul Constanța observă numeroasele probleme ale litoralului românesc.

„De fiecare dată când ajung pe malul mării și văd greul de pe mal mă întreb cu ce a greșit țara asta să arate la 30 de ani de la revoluție la fel sau chiar mai rău decât arăta înainteAstăzi litoralul așa cum am mai spus arată ca o bătrână încărunțită ce încearcă prin farduri și gablonțuri să pară ceea ce nu mai esteInerția unor afaceri încremenite în anii 90 contrastează cu investiții notabile.”, a scris acesta pe Facebook.

Turiștii sunt întâmpinați cu o imagine deplorabilă

În postarea publicată pe rețelele de socializare, Horia Constantinescu subliniază că turiștii care ajung pe litoral sunt întâmpinați de o imagine deplorabilă. Acesta a amintit de tarabele poziționate în fața hotelurilor de lux, comparând turismul românesc cu cel din Africa.

„Comerțul de dugheana în fața unor imobile de milioane de dolari face ca și Africa să devină o destinație tentantă turistică în raport cu litoralul romanesc. ”, a adăugat șeful ANPC.

Horia Constantinescu deplânge soarta litoralului românesc. „O bătrână încărunțită“

Mamaia de altădată. Sursa foto: Litoralul de altădată

Horia Constantinescu, critici la adresa aleșilor locali și a proprietarilor de restaurante

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a avut o serie de critici și la adresa celor care dețin restaurante în stațiuni. Horia Constantinescu susține că majoritatea acestora nu mai au imaginea de altădată, find transformate în adevărate cantine.

Horia Constantinescu deplânge soarta litoralului românesc. „O bătrână încărunțită“

Horia Constantinescu. Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Totodată, oficialul a lansat un atac la adresa aleșilor locali care nu prioritizează aspectele ce țin ce imaginea litoralului.

„Rând pe rând restaurantele elegante s-au transformat în cantine iar aplecătorile în shaormerii.Unii edili operați de imaginație au uitat că pentru a încuraja turismul este nevoie de proiecte dedicate acestuia. Dumnezeu ne-a dat mare și nisipul și cu toate acestea ori am distrus șansa ori habar n-am avut ce să facem cu ele“, arată postarea șefului ANPC.

Horia Constantinescu deplânge soarta litoralului românesc. „O bătrână încărunțită“

Mamaia. Sursa foto: Dreamstime.com

În ultimii ani, nu doar specialiștii au criticat aspru imaginea stațiunilor, ci și turiștii. Majoritatea se plâng că una dintre perlele de odinioară, Mamaia, nu mai are nici 1% din sclipirea de altădată. Satul de Vacanţă în care odinioară funcţionau căsuţe tradiţionale, fiecare purtând denumirea unui judeţ din România, arată deplorabil. De asemenea, pe raza întregii stațiuni nu mai există niciun restaurant cu specific românesc. În același timp,proprietarii cluburilor de lux au pus monopol pe zona de nord a stațiunii.