Hârtie igienică produsă din zaț de cafea. Criza a lovit toate sectoarele de activitate

Hârtie igienică produsă din zaț de cafea. Criza a lovit toate sectoarele de activitate Sursă: Yap Kee Chan | Dreamstime.com

Crearea de hârtie igienică din zaț de cafea poate fi o idee inedită, mai alea în contextul crizei actuale și a prețurilor tot mai mari la cumpărăturile esențiale. Ideea a fost testată de producătorul german de hârtie igienică Hakle care s-a îndreptat către deșeurile din producția de cafea.

Firma germană Hakle a găsit o modalitate de a transforma deșeurile din cafea în material pentru a face hârtie de toaletă. Ideea este cu atât mai utilă cu cât industria alimentară produce cantități enorme de zaț de cafea.

Hârtia igienică din zaț de cafea a fost creată pentru prima dată săptămâna trecută la fabrica companiei din Düsseldorf, a declarat directorul de marketing al Hakle, Karen Jung.

Hârtia igienică din zaț de cafea ajută la protejarea mediului înconjurător

„Obiectivul este de 20-25%” să folosim zațul de cafea, înlocuind celuloza de lemn. Nu sună mult, dar înseamnă că folosim cu un sfert mai puțini copaci”, a adăugat Jung.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este pentru prima dată când compania utilizează o metodă neobișnuită pentru a produce hârtie. În urmă cu doi ani, se folosea iarbă cultivată în Renania pentru a face hârtie igienică.

Metoda poate duce la supraviețuirea companiei, având în vedere că aceasta a intrat în ultima perioadă în insolvență din cauza prețurilor fără precedent la energie.

După 2020, când a strâns vânzări de aproape 80 de milioane de euro și a realizat un profit de aproximativ 700.000 de euro, acum afacerea e pe linia de plutire.

„Costul unei role de hârtie igienică depinde în proporție de 80% de celuloză, energie și logistică – și toți acești trei factori sunt determinați de piețele mondiale”, a spus Jung.

În acest sens, Hakle a încetat deja să folosească gaz, înlocuindu-l cu benzină în procesele sale de producție a hârtiei. Pentru energia electrică folosită pentru a o transforma în rulouri, scopul principal este acela de a acoperi jumătate din nevoile sale cu energie solară, potrivit thelocal.de.

Criza hârtiei igienice

Criza hârtiei igienice s-a aprofundat în ultima perioadă. Aceasta va genera noi scumpiri la produsele care au la bază această materie primă. Specialiștii din Iași atrăgeau atenția asupra prețului tot mai mare pe tona de hârtie și a situației generate de confiscarea mărfurilor din Rusia.

„Majorarea preţului hârtiei este în primul rând consecința creșterii costurilor materiilor prime implicate în procesele de producție. Deja, de anul trecut, în Europa, a crescut preţul celulozei tip Northern Bleached Softwood Kraft– celuloză sulfat albită din pastă de lemn nordic de esență moale cu fibră lungă”, declara Tiberiu Stoian, potrivit bzi.ro.