Gică Hagi nu a uitat: „A fost urât tot ce a urmat după câştigarea titlului”
- Andrei Călin
- 25 decembrie 2017, 00:28
Gheorghe Hagi, antrenorul echipei FC Viitorul, a declarat că n-a mai discutat cu Gigi Becali, în ultimele luni, și n-a uitat piedicile pe care i le-a pus finanțatorul FCSB.
Gică Hagi n-a trecut peste episodul petrecut după ce echipa sa, FC Viitorul, a câștigat, în vară, titlul de campioană a Ligii I. Gigi Becali a contestat victoria dobrogenilor, s-a folosit de o prevedere a regulamentului pe care a intrpretat-o ca fiind-i favorabilă, și a făcut contestație la TAS. Însă, Tribunalul de la Lausanne a dat dreptate Viitorului. Hagi n-a mai vorbit de atunci cu finul său.
„Prefer să tac. Nu am mai vorbit cu Gigi Becali de atunci. Eu muncesc, îmi propun să merg la muncă, să scot jucători. A fost urât tot ce a urmat după câştigarea titlului, lunile acelea în care au încercat să ne fure munca depusă tot anul. De asta prefer să nu mai vorbesc despre asta. Dacă nu eram iute şi inteligent, poate schimbau decizia la TAS”, a spus Hagi la Telekom Sport.