„Nişte români cu afaceri foarte puternice” vin alături de Hagi, la Viitorul. „Suntem în discuţii avansate”
- Alexandru Toader
- 15 mai 2019, 13:32
După ce a anunțat de mai multe ori că va ceda o bună parte dintre acțiunile sale de la FC Viitorul, Gică Hagi este aproape de a bate palma cu unii dintre cei mai potenți financiar oameni de afaceri din țară.
Gică Hagi vrea ca echipa sa să devină o forță atât pe plan național, cât și pe cel european. Cristian Bivolaru, președintele trupei din Ovidiu, a confirmat faptul că „Regele” este la un pas de face echipă cu „nişte români cu afaceri foarte puternice”.
Este foarte probabil ca posibilii investitori să fie chiar frații Pavăl, patronii Dedeman, celebra companie care se ocupă cu vânzarea de materiale de construcții și amenajări interioare. Dedeman fiind, de altfel, și unul dintre sponsorii de seamă ai tenismenei Simona Halep.
„Suntem în discuţii avansate cu parteneri, se face acum un due diligence, e în curs de finalizare. Există discuţii avansate, sunt nişte români cu afaceri foarte puternice, pe Gică îl încânta foarte tare că sunt români. Sper să înţeleagă foarte bine proiectul, un astfel de parteneriat le-ar putea aduce şi foloase materiale în timp”, a spus Bivolaru la PRO X.