Guvernul Meloni: De la pensii la Covid, primele urgențe ale noului an

Guvernul Meloni: De la pensii la Covid,  primele urgențe ale noului anGiorgia Meloni / Sursa foto: EPA/GIUSEPPE LAMI

Pentru guvernul Meloni, începutul anului 2023 nu este deloc unul liniştit. Deși a reușit să rezolve într-un timp foarte scurt chestiunea privind legea bugetului, acum odată cu noul an apar provocările decisive: riscul Covid, reforma pensiilor, dezvoltarea politicii industriale, ratificarea Mes-ului şi reforma justiţiei şi a instituţiilor.

Riscul Covid

Pandemia Covid-19 este ''imprevizibilă'', la fel şi răspândirea gripei sezoniere, motiv pentru care ''pregătirea'' reprezintă o prioritate, aşa cum a clarificat Ministerul Sănătății, printr-o circulară trimisă Regiunilor italiene.

Deocamdată, indicația este intensificarea controalelor pe aeroporturile de aterizare din China, dar situația va trebui evaluată în zilele următoare: guvernul este pregătit deja să dispună utilizarea utlizarea măștilor în interior, să stimuleze telemunca și să reducă evenimentele în masă (excluzând însă orice tip de lockdown).

 Pensii

În ciuda noutăţilor cuprinse în schema de pensii, începând cu Cota 103, partida nu s-a încheiat încă: în data de 19 ianuarie este programată o reuniune între guvern și partenerii sociali. Se știe că Liga Nordului vizează obiectivul Cota 41 ( care prevede ca persoanele să se poată pensiona după un stagiu de cotizare de 41 de ani, indiferent de vârstă). O soluție foarte costisitoare, la fel ca și cea de creştere a pragului minim pentru toate pensiile la o mie de euro, dorită de Forza Italia, scrie ilsole24ore.com.

 MES

Italia a rămas singura țară care nu a ratificat Fondul Salvați Statele (MES). Meloni a precizat că instrumentul nu va fi folosit niciodată de guvernul său și a trimis mingea în terenul Parlamentului, unde, totuși, majoritatea este împărțită: Foza Italia consideră ratificarea obligatorie, în timp ce mulţi exponenţi ai Ligii Nordului sunt împotriva ei.

 Justiţie

De la începutul anului va prinde viață și dezbaterea privind reforma justiției, la care lucrează ministrul Carlo Nordio, o reformă dorită mult mai ales de partidul Forza Italia.

 Reforme instituționale

Obiectivul reformelor instituționale dorite de guvernul Meloni este de a da stabilitate executivului. Ministrul reformelor instituționale, Elisabetta Casellati, a consultat deja forțele majorității, iar în ianuarie va sosi şi rândul opoziției și al constituționaliștilor. (Rador)