Virusolog german: „Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată. În prezent, este o boală endemică”

Virusolog german: „Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată. În prezent, este o boală endemică” Covid-19. Sursa foto: Dreamstime.com

Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată şi este în prezent o boală endemică, a spus medicul virusolog german Christian Drosten într-un comentariu publicat luni în cotidianul german Tagesspiegel.

Virusologul german Christian Drosten, şeful departamentului de virusologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, a spus că ne confruntăm cu primul val endemic de Sars-CoV-2 în această iarnă: ”În aprecierea mea, pandemia s-a încheiat.După această iarnă, imunitatea în rândul populaţiei va fi atât de extinsă şi rezistentă, încât virusul are puţin şanse în vară”.

Virusologul a menţionat că o altă mutaţie ar putea fi singura limitare: ''Dar nu mă aştept nici la aşa ceva în momentul de faţă''.

Pandemia de Covid-19

Medicul de la terapie intensivă Christian Karagiannidis, care este de asemenea membru al consiliului de experţi din Germania pe problema COVID-19, a spus că pandemia se va încheia probabil după trecerea iernii.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Mă aştept ca pandemia să-şi urmeze treptat cursul'', a spus Karagiannidis într-un interviu pentru postul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).

Deşi mai sunt încă posibile unul sau două valuri de COVID-19, imunitatea populaţiei este solidă şi semnificativ mai puţini pacienţi COVID-19 se află la terapie intensivă, a mai spus el.

Între timp, un val de alte infecţii respiratorii a atins vârful în Germania, a spus Karagiannidis.  ''Ştim acum că valul foarte puternic de infecţii a ajuns la apogeu şi că se va diminua în următoarele zile'', a declarat Karagiannidis pentru RND.

Există deja semne de uşor declin al infecţiilor cu virusul sincitial (RSV) precum şi al altor boli infecţioase, a mai spus el.

Cu toate acestea, Karagiannidis a avertizat asupra unor posibile blocaje în unele spitale regionale în Ajunul Anului Nou şi de Anul Nou. Din acest motiv, a îndemnat populaţia să renunţe la artificiile de Revelion din cauza riscului de accidentare.