Gogoșile care bat orice desert. Ingredientul care o să vă surprindă
- Dosofteea Lainici
- 27 mai 2024, 08:59
Reteta de gogoși pufoase, cu măr ras în aluat, se face în doar 15 minute. Pentru că este un aluat cu praf de copt, nu trebuie lăsat la dospit. Mai trebuie spus că aceste gogoși se fac cu lingura. De asemenea, foarte important este ca uleiul să fie foarte bine încins înainte.
Ingredientele necesare pentru gogoşile pufoase cu mere
Pentru prepararea gogoșilor cu măr ras aveți nevoie de:
-1 ou -jumătate de linguriță de sare -2 linguri zahăr -125 g iaurt cu vanilie -coajă de portocală rasă -3 linguri ulei vegetal -1 măr -250g făină
În cazul în care aluatul este prea moale se pot adăuga 2-3 linguri de făină
-5 g praf de copt -ulei vegetal -50 de grame de zahăr -scorțișoară
Cum se prepară gogoșile cu măr
Pentru prepararea acestei reţete delicioase, se curată mărul şi se dă pe răzătoarea cu găuri medii. În funcţie de cantitatea compoziției se poate alege un măr mare pentru a rămâne cu aproximativ 180 g de măr ras.
Se adaugă imediat mărul ras în vasul cu celelalte ingrediente şi se amestecă bine până se încorporează perfect în aluat. Se adaugă oul cu sarea și zahărul. Apoi, iaurtul cu vanilie și coaja de portocală rasă fin. După ce au fost puse toate aceste ingrediente în castron se pune uleiul la încins.
Punem uleiul într-o cratiță adâncă cu aproximativ 700 ml de ulei de arahide, dar este bun si cel de floarea soarelui. Pentru prăjit este indicat să se folosească mereu uleiul de arahide, este mult mai sănătos. Când uleiul este încins, se ia cu lingura aluatul şi se pune în cratiță. Gogoşile se prăjesc în doar 2-3 minute, la foc mediu, până când devin aurii pe ambele părți.
Gogoșile cu măr rumenite se scot pe o farfurie tapetată cu hârtie absorbantă de bucătărie şi după ce s-au răcit puțin se pudrează cu zahăr vanilat.
Sursa: lauraadamache.ro.