Becali, la un pas de marele vis. Calculele prin care FCSB devine campioană

Becali, la un pas de marele vis. Calculele prin care FCSB devine campioană Gigi Becali. Sursa Foto: dreamstime.com

Gigi Becali este foarte aproape să-și vadă visul împlinit și să-și sărbătorească echipa „campioană” cu drone în formă de cruce. Mai exact, finanțatorul FCSB și-a făcut deja calcule, pe hârtie, iar victoria Farului îl avantajează maximum, după cum a anticipat chiar înainte de meci.

Gigi Becali, la un pas să-și vadă visul împlinit. Cum poate deveni FCSB campioana României

FCSB

Sursa foto: Facebook

Astfel, FCSB urmează să întâlnească Rapid, sâmbătă seara, 20 aprilie, de la ora 20.30. În cazul în care iese învingătoare din acest duel, ar mai avea un singur „hop” în  drumul spre titlul de campioană. Roș-albaștri ar urma să primească 47 de puncte. Însă, marele „test” rămâne meciul dintre Uniersitatea Craiova și Sepsi. În cazul unui egal al acestui duel, „rivalii de la” Farul ar fi la egalitate cu Universitatea, cu 32 de puncte. Astfel, locurile 2 și 3 ar fi asigurate, iar Gigi Becali ar sărbători victoria echipei sale cu fast.

Potrivit Digi Sport, Gigi Becali a dat de înțeles că miza nu e chiar meciul cu Rapid.

„CFR joacă cu Farul și Craiova cu Sepsi. Să facă un egal și e matematic.Eu nu am ambiție în fața Rapidului, ambiția mea e să luăm titlul cât mai repede și pe Arena Națională, cu 55.000 de oameni, vreau să fac pe Arena Națională din drone, cât e de mare terenul, o cruce de lumini. Cât se joacă, să fie crucea pe cer, Iisus birutor”, s-a exprimat Gigi Becali, conform sursei citate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rapid, șanse mici de victorie. Ce arată ultimele rezultate

Rapid

Sursa foto: Facebook

După patru patru meciuri jucate în play-off, FCSB este lider absolut cu 44 de puncte acumulate, la 12 distanță de locul secund Farul și la 13 de Universitatea Craiova, locul 3, care are însă un meci în minus.

Pe de altă parte, Rapid este pe locul al cincilea, cu 28 de puncte acumulate. După plecarea lui Cristiano Bergodi, Bogdan Lobonț a preluat echipa și va debuta chiar în derby-ul cu FCSB.