Gigi Becali, este ÎMPOTRIVA reţelei de socializare Facebook: "Nu am avut, nu am și nu voi avea"

Gigi Becali, este ÎMPOTRIVA reţelei de socializare Facebook: "Nu am avut, nu am și nu voi avea"

Nu toată lumea este de partea Facebook-ului şi nu încurajează acestă reţea de socializare care la un moment dat poate fi periculoasă. Tehnologia modernă pentru mulţi dintre noi nu este văzută cu ochi buni deoarece este folosită şi cu alte scopuri atunci când se face referire la conturile false. Gigi Becali este unul dintre aceştia care îşi declară pe faţă faptul că nu este adeptul fenomenului Facebook.

Într-o intevenție telefonică pentru postul B1TV, Gigi Becali a fost întrebat despre scandalul privind conturile false de pe Facebook și dacă utilizează rețele de socializare.

"Nu am avut, nu am și nu voi avea Facebook. Din punctul meu de vedere, așa sunt eu, nu înseamnă ce e ca mine, fiecare cum crede și ce vrea el, dar Facebook înseamnă iubire de sine. Nu vreau să fac păcate" a comentat omul de afaceri.

"Treaba lor, să răspundă conform legii dacă fac înșelăciune sau escrocherii, dar să știe lumea că Facebook, Becali nu are și nu va avea" a spus finanțatorul Stelei despre cei care fac conturi false.

 

Ne puteți urmări și pe Google News