Gică Hagi și-a propus un nou obiectiv ca antrenor. „Regele” nu exclude să facă performanță cu o echipă din străinătate

Gică Hagi și-a propus un nou obiectiv ca antrenor. „Regele” nu exclude să facă performanță cu o echipă din străinătateSursa foto: Farul Constanța

Campion cu Farul Constanța, Gheorghe Hagi nu ar refuza o ofertă de a antrena la o echipă din străinătate, cu care să facă performanță. Fostul internațional spune că planul său este de a ajunge foarte sus, la un nivel înalt, fie cu Farul, fie cu altă echipă. Potrivit spuselor sale, echipa de fotbal pe care o conduce, Farul, reprezintă un proiect cu obiective pe care dorește să le atingă.

Gheorghe Hagi este dispus să plece de la Farul Constanța și să antreneze o altă echipă din străinătate, dacă primește o ofertă tentantă și va considera că își poate atinge țintele pe care le urmărește. El a spus că aspiră, logic, la ce este mai bun și mai mult, să câștige în Europa sau în lume.

„Dacă vine o ofertă foarte tentantă și foarte bună și la un nivel care mă face să aspir să câștig în Europa sau în lume, de ce nu? Aspir la ce-i mai bine, la ce-i mai mult. Așa e logica în toate”, a spus Gheorghe Hagi.

Antrenorul Farului Constanța a mai precizat că interesul său este să ajungă la un nivel cât mai sus, să facă lucruri cât mai mari. Chiar dacă a plecat de undeva de jos, atunci când a renunțat la cariera fotbalistică, el își dorește să revină pe „scenele cele mai înalte” ale sportului cu balonul rotund.

„Eu mă gândesc să fiu undeva unde să câștig, să devin internațional. Pentru că eu sunt un brand internațional, și atunci e logic să mă gândesc la cele mai mari lucruri la care probabil unii, nici nu vă gândiți să le accesați. Dar eu, din fericire pentru mine, m-am dus la nivelul foarte înalt. Am venit înapoi, la nivelul de unde am plecat, dar cu gândul de a ajunge iar acolo sus. Să ajung să câștig, să ajung pe scenele cele mai înalte”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Hagi crede în proiectul Farul Constanța

În ceea ce privește actuala sa echipă, Farul Constanța, „Regele” spune că această nu stă doar într-un antrenor și că performanțele vor continua. El a precizat că există un proiect la Farul cu obiective care sunt urmărite și atinse în fiecare an.

„Sunt antrenori foarte mulți în lume, așa că Farul nu stă doar într-un antrenor, pentru că nimic nu e etern. (...) Mâine poate să facă și altul la fel, mai bine ca mine. Deci Farul are un proiect. Lumea trebuie să știe că noi avem un proiect, pe care vrem să-l ducem la un (alt) nivel la în fiecare an, să progresăm și să fie pentru totdeauna”, a afirmat Gheorghe Hagi.

În acest context, fostul mare jucător a declarat că tot ceea ce a făcut ca jucător și face ca investitor în fotbal și ca antrenor are la bază pasiunea.  De aceea nu pune preț pe banii pe care i-ar câștiga și nici nu se gândește la pierderi.

„Tot ce fac în viață fac din plăcere și din pasiune. Punct. Iubesc, fac din pasiune și nu contează, pentru că bineînțeles, ca să ajungi să faci lucruri foarte mari ai nevoie să investești, să pui bani. Dar întotdeauna am făcut numai ce mi-a plăcut, și din pasiune, așa că nu contează banii”, a subliniat Gheorghe Hagi conform Stirile ProTV.

Gică Hagi, mesaj de susținere pentru Simona Halep

Tot în acest context, Hagi și-a exprimat sprijinul pentru Simona Halep, campioana româncă de tenis, despre care crede că i s-a făcut o mare nedreptate. El îi urează să fie puternică pentru a face față momentului dificil cu care se confruntă și pentru a se ridica din nou.

„Nu e drept ce i se întâmplă, sub nicio formă. Cum a scris Ianis, e inacceptabil, din punctul meu de vedere. (…) Ea știe că noi suntem împreună, comunicăm. Ea trebuie să aibă putere (...). Pentru că practic e o sportivă puternică. Din păcate, și de asta am zis că e inacceptabil tot ce se întâmplă pentru ea în momentul de față, e foarte greu. Și în momentele grele, trebuie să ai liniște, să se ridice, să fie puternică, și bineînțeles că o să iasă din asta”, i-a transmis Gică Hagi Simonei Halep.