Ghidul ce privește hărțuirea pe criteriu de gen și hărțuirea morală va fi gata zilele următoare. „Pentru multe femei, sărbătorile nu au fost nici fericite, nici liniștite!”

Ghidul ce privește hărțuirea pe criteriu de gen și hărțuirea morală va fi gata zilele următoare. „Pentru multe femei, sărbătorile nu au fost nici fericite, nici liniștite!”

Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de gen și hărțuirea morală la locul de muncă va fi gata în câteva zile. Ulterior, documentul va intra ulterior în circuitul de avizare.

Gabriela Firea a făcut un anunț important pentru toate femeile agresate din România. Ministrul Familiei consideră că gestul lui Dumitru Focșa, deputatul care și-a bătut soția, a fost „șocant”. Ea a continuat prin a spune că este foarte supărată că un deputat, care ar trebui să fie un exemplu pentru cetățeni, a putut să recurgă la acest gen. Social-democratul a subliniat că persoanele care fac aceste fapte „nu au ce căuta în Parlament”.
Ministrul Familiei și-a menținut poziția fermă în ceea ce privește femeile care sunt abuzate în orice fel. Fostul edil al Capitalei a punctat că violența asupra unei femei se poate manifesta sub mai multe forme. „Pentru multe femei, sărbătorile nu au fost nici fericite, nici liniștite! Agresivitatea se manifestă în toate categoriile sociale”.
Politicianul a continuat prin a spune că au fost înregistrate cazuri de agresivitate psihică asupra femeilor, iar acest lucru „doare la fel de care ca și bătaia”. Ceea ce este cu adevărat „dramatic” este faptul că de multe ori la scenele violente au participat și copiii. Firea a transmis că ei sunt cei care suferă cei mai mult, iar acele momente îi pot marca pentru toată viața.

Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și la locul de muncă va fi gata în curând

Gabriela Firea a transmis că măsurile pentru prevenirea și combaterea violenței domestice vor fi continuate și în acest an. Fostul primar a avut o întâlnire cu Luminița Popa, secretar de stat ANES, Anca Hendea, secretar de stat MFTES, Simona Butacu, subsecretar de stat ANES. Social-democratul a anunțat că ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă va fi gata în următoarele zile. Ulterior, documentul va fi trimis pentru a primi avizare.

Social-democratul a amintit și de Strategia pentru Egalitatea de șanse care a fost aprobată de Guvern. Este vorba de un document care va asigura egalitatea de șanse, mai ales, în școli. „Cred că este important să-i învățăm pe copiii noștri că avem cu toții aceleași drepturi, că trebuie să fim buni unii cu alții și că orice cuvânt sau gest nepotrivit poate avea efecte pe termen lung”, a spus Gabriela Firea. Ministrul a concluzionat prin a spune că toate femeile care sunt victimele cazurilor de violență domestică pot apela la numărul 0800.500.333 pentru a primi ajutor.