Gheorghe Hagi: „Când este vorba despre mine, orice este posibil. Pentru că sunt bun”

Gheorghe Hagi: „Când este vorba despre mine, orice este posibil. Pentru că sunt bun”

Gheorghe Hagi, antreorul echipei FC Viitorul, a declarat că nu exclude varianta de-a pleca să lucreze la un club mare din străinătate.

Gică Hagi a afirmat că ar putea să preia o echipă din afară, pentru că are valoare. „Regele” este implicat în totalitate în proiectul FC Viitorul și, dacă ar lucra în altă parte, ar aduce pe cineva de încredere care să-i continue munca.

„Când este vorba despre mine, orice este posibil. Pentru că sunt bun! Chiar dacă unora nu le convine ce zic, știu că sunt bun și că sunt făcut din muncă. Așa cred eu, am încredere în mine. Sunt implicat sută la sută în proiectul meu, pe care încă mai trebuie să-l dezvolt, să-l fac mai bun. Și chiar dacă aș pleca, o să aduc pe cineva poate mai bun decât mine, cu aceeași mentalitate, cu același spirit, tot un fel de manager, care să facă aceeași treabă, să promoveze tineri, să facă performanță, așa cum am făcut și eu. Obiectivele vor fi aceleași și va primi același sprijin total din partea conducerii, ca și mine. Și va avea aceeași responsabilitate, să ducă echipa în play-off”, a declarat Gheorghe Hagi.

Ne puteți urmări și pe Google News