Gest emoționant: copiii de la generală 13 își vând lucrurile ca să ajute un prieten
- Georgeta Petrovici
- 22 septembrie 2017, 08:54
Gest emoționant făcut de niște copii. Vineri după-amiază, își vor vinde cele mai dragi cărți sau jucării, pentru a strange banii necesari colegiliui lor, pentru a urma un tratament medical scump.
Se întâmplă la Școala Generală nr 13 din Timișoara, pe strada Muzicescu, în Calea Șagului. Azi între orele 16,00 și 18,00, copiii vor aduce de acasă cărți, jucării, ceasuri, tablouri, gablonțuri și fotografii sau o minge cu autografele fotbaliștilor de la Poli Timisoara pe care le vor vinde ca să strângă bani penttru tratamentul prietebului lor Cătălin.
”Cătălin are nevoie de noi! De aceea, haideți să dăruim emoție pentru un zâmbet de copil, haideți pentru un moment să gândim cu sufletul și cu inima, haideți să acționăm la plural și să ne dăm mâna în jurul unui prieten! Haideți să credem în puterea miracolelor și a cuvântului “împreună”. Orice viață e un miracol”, acesta e mesajul cu care și-au anunțat intențiile în spațiul virtual. Pentru a putea trăi, Cătălin trebuie operat în străinătate.