Genocidul lui Stalin și datoriile lui Vladimir Putin. Ce va decide președintele Rusiei
- Nicolae Comănescu
- 15 ianuarie 2021, 15:11
Multe personalități din Rusia i-au cerut lui Vladimir Putin să ajute la „repatrierea” urmașilor deportaților lui Stalin.
Lui Vladimir Putin i se cere să îndrepte efectele tiraniei lui Stalin. Liderul Rusiei ar trebui să intervină pentru ca 1.500 de locuințe să ajungă la urmașii persoanelor deportate în gulag. În perioada în care țara a fost condusă cu mână de fier de Iosif Stalin. Așadar, liderul a anunțat că-i va ajuta pe cei care trăiesc încă în Siberia. Adică urmașii deportaților, care vor să revină într-o zonă mai blândă. Pentru că lucrurile nu s-au mișcat, multe personalități din Rusia au făcut front comun.
Vladimir Putin ar trebui să intervină pentru a repara dezastrul lui Stalin
Și au semnat o petiție, cu scopul de-a ajuta persoanele în vârstă care încă își duc viața în mediul ostil din Siberia. „Încă nu se pot întoarce”, au spus 107 artiști, academicieni și directori, într-o scrisoare deschisă publicată în ziarul Kommersant, conform themoscowtimes.
În total, 83.000 de oameni au semnat petiția cnage.org, pentru pensionarii care ar putea aștepta prea mult. Din cauza procedurilor, timpul ar fi și de 30 de ani. Și totul ar deveni inutil, ținând cont de faptul că multe persoane sunt pensionare.
Ar trebui să trăiască 100 de ani ca să-și vadă visul cu ochii
„Până să le vină rândul, ar avea 100 de ani. Peste 10-15 ani nu va mai fi nimeni care să se poată întoarce”, se spune în petiția respectivă. Persoanele în cauză sunt denumite „copiii Gulagului”.
Acești „copii” care acum sunt la vârsta a treia au devenit eligibili pentru această „repatriere” încă din 1991. Anul care a consemnat destrămarea Uniunii Sovietice. Ei ar fi trebuit să revină în locurile natale ale părinților, acolo unde ar fi trebuit să se nască. Abia în 2019 Curtea Constituțională a decis să le acorde locuințe.
Hotărârea Curții Constituționale trebuie să fie pusă în practică de guvernul rus, dar există proceduri care frânează efectul concret. În acest context s-a cerut intervenția lui Vladimir Putin, conform sursei citate.