Pentru comandanții lagărelor de muncă din Gulagul siberian, viața era mai mult decât frumoasă, dacă facem abstracție de temperaturile foarte scăzute și distanța de principalele centre de civilizație. De altfel, au avut grijă să suplinească acest din urmă neajuns construind, în jurul lagărelor pe care le conduceau, adevărate metropole, cu teatre, filarmonici, cluburi sportive, muzee, parcuri, centre comerciale blocuri de locuințe etc.

Comandanții lagărelor încasau salarii mari, mult mai mari decât cele pe care le primeau muncitorii din restul Uniunii Sovietice, primeau prime la fel de consistente și, în plus, aveau acces la resurse aproape nelimitate pentru a-și construi o viață de lux. Istoricii îi compară cu acei satrapi orientali cărora nu le lipsea nimic și care aveau drept de viață și de moarte asupra supușilor.

Aflați la mii de kilometri distanță, în mijlocul pustiului înghețat, erau greu de supravegheat și de controlat, astfel că își permiteau aproape orice. În plus, în cazul în care erau reclamați și anchetați reușeau să-și rezolve problemele mituind și corupându-i pe anchetatori.

Niște privilegiați ai sorții

În vreme ce restul cetățenilor sovietici se confruntau cu lipsuri și foamete, în Gulag, mai marii lagărelor aveau orice pofteau.

Sunt destule mărturii despre viața de huzur pe care o duceau responsabilii cu funcții de conducere în lagărele de muncă. Se spune că toți aveau menajere, selectate din rândul deținutelor, care făceau treburile în gospodărie. De asemenea, aveau acces la produse alimentare de lux, precum caviar, șampanie, vinuri și alte băuturi scumpe, carne, pește, legume și fructe din cele mai exotice, aduse din toate colțurile lumii.

Între șefii de lagăre se iscau adevărate competiții, fiecare căutând să iasă în evidență datorită averii acumulate. Petrecerile, care mai de care mai costisitoare, la care se mâncau delicatese procurate cu greu și stropite cu băuturi din cele mai scumpe se țineau lanț. Fiecare comandant de lagări dorea să arate că are mai mult decât vecinii săi și că se descurcă mai bine.

De aceea, căutau să aibă cea mai bună trupă de teatru formată din deținuți, cea mai bună orchestră sau cei mai buni artiști, sculptori sau pictori. Cum fotbalul era o pasiune la modă, aproape în fiecare lagăr activa câte o echipă formată din jucători cunoscuți, care aveau ghinionul să pice la pușcărie.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE