Fostul medic al lui Traian Băsescu, găsit mort în casă. Cadavrul era în descompunere

Fostul medic al lui Traian Băsescu, găsit mort în casă. Cadavrul era în descompunereA murit fostul medic al lui Traian Băsescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Doctorul Doru Mihail Dinu Cristea, fost medic personal al lui Traian Băsescu, în vârstă de 76 de ani, a fost descoperit mort în propria casă. Acesta locuia singur de câțiva ani.

Săptămâna trecută, trupul neînsuflețit al fostului medic al lui Traian Băsescu a fost descoperit în propria sa locuință din satul Cârciumărești, comuna Leordeni.

Descoperirea macabră a avut loc după câteva luni de la moartea medicului, întrucât cadavrul se afla într-un stadiu avansat de putrefacție.

Fostul medic al lui Traian Băsescu, găsit mort

În București, fostul doctor și-a desfășurat activitatea într-un cabinet individual de medicină internă în Sectorul 5. A servit, de asemenea, chiar și drept medic personal pentru Traian Băsescu, așa cum a recunoscut el însuși cu un an în urmă.

De altfel, de câțiva ani, medicul în vârstă de 76 de ani s-a retras la țară, trăind singur după un divorț. A achiziționat o casă în Leordeni pe care a extins-o în timp.

Medicul nu avea o relație apropiată cu copiii săi

Doctorul Doru Mihail Dinu Cristea avea trei copii, toți plecați în străinătate, unul în Canada și ceilalți doi în Germania.

Cu toate acestea, pare că legăturile dintre ei nu erau atât de strânse. Mai ales având în vedere că dispariția bărbatului a fost observată extrem de târziu.

Vecinii, în ultima perioadă, nu l-au mai văzut deloc. Aceștia au relatat preotului că, acum câteva săptămâni, au încercat fără succes să ia legătura cu doctorul.

Doctorul Doru Mihail Dinu Cristea

Fostul medic al lui Traian Băsescu, găsit mort în casă. Sursa foto: Facebook

Abia săptămâna trecută, poliția a intrat forțat în locuință în care locuia bărbatul. În interior au descoperit un cadavru mumificat, căzut pe jos.

Preotul din zonă a menționat că mergea cu botezul la locuința doctorului, mai ales în perioada sărbătorilor. Însă, acesta nu era întotdeauna disponibil. Existau momente când se afla în călătorii în străinătate și de aceea oamenii ar fi crezut că și acum e plecat.

Un văr îngrijorat a alertate autoritățile cu privire la dispariția medicului

Dispariția bătrânului medic a fost raportată către autorități de către un văr. Acesta nu a mai putut da de fostul medic timp de mai multe zile și a decis într-un final să alerteze poliția.

Procurorii au demarat o anchetă pentru a afla cu exactitate cauzele în care a fost produsă moarte fostului medic al fostului președinte Traian Băsescu, potrivit jurnaluldeargeș.ro.