Focuri de armă la Caracal. Persoană din Cazul Caracal atacată în plină stradă
- Mihnea Talau
- 17 august 2019, 23:34
Remus Rădoi, omul de afaceri la care a apelat fostul şef al Poliţiei Olt ca să afle informaţii despre cazul Alexandrei Măceşanu, a povestit sâmbătă, într-o emisiune televizată, cum a fost atacat în plină stradă de membrii unui clan din zona Caracalului ca răzbunare că i-a dat pe mâna Poliției.
„În urma denunțării și a condamnării de două ori a Clanului Vacă, strict ca urmare a informațiilor date de mine, pot să spun ca urmare a unei plângeri depuse de mine, clanul a fost condamnat de două ori la pușcărie, circa șase persoane, în două rânduri.
Ca urmare a acestui fapt, la un moment dat, acest clan m-a atacat, am folosit arma pe care o aveam în dotare, pe care o purtam legal. În urma acestei cercetări s-a dovedit că am folosit arma în mod legal. La fața locului, anunțați de mine, au venit circa patru polițiști care după imaginile pe care eu le-am dat publicității se vede că făceau față cu mare greutate asaltului de acolo”, a povestit Remus Rădoi la Antena3.