Florin Cîțu, despre demisiile miniștrilor USR-PLUS. „S-au comportat ca niște copii răsfățați. Răul a fost făcut când s-au aliat cu AUR”
- Sabina Popescu
- 6 septembrie 2021, 20:25
Premierul Florin Cîțu a făcut primele declarații după demisiile miniștrilor USR-PLUS. Liberalul nu pare să aibă un plan de rezervă și spune că, momentan, este vorba doar despre declarații din partea USR-PLUS. Singura certitudine pe care guvernarea o are în momentul de față este că USR-PLUS s-a aliat cu un partid extremist, AUR.
Premierul Florin Cîțu condamnă acțiunea USR-PLUS de a lăsa România fără Guvern chiar când guvernanții trebuie să semneze PNRR. Pe de altă parte, șeful Guvernului spune că este normal ca atunci când te asociezi, ca partid politic, cu o grupare extremistă, să pleci de la guvernare.
Miniștrii USR-PLUS și-au anunțat demisia, luni, 6 septembrie, la ora 19.00. Este vorba despre cinci reprezentanți de la Ministerul Sănătății (Ioana Mihăilă), Ministerul Transporturilor (Cătălin Drulă, Ministerul Economiei (Claudiu Năsui), Ministerul Cercetării (Ciprian Teleman) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Cristian Ghinea).
Florin Cîțu: „Răul a fost făcut când s-au asociat cu AUR”
Florin Cîțu: „E normal ca atunci când depui moțiunea alături de AUR să îți dai demisia din Guvern. Eu nu am văzut nimic, trebuie să vedem întâi documentele, dar eu cred că răul pentru România a fost făcut când s-au asociat cu AUR. Ăla este cel mai mare rău.
Eu am spus că în România o coaliție de dreapta este cea care trebuie să guverneze, dar e adevărat că lucrurile s-au complicat după ce cei de dreapta s-au asociat cu un partid extremist, după aceea îi vor printre ei și pe socialiști.
Noi vrem să guvernăm în România, nu este vorba de împăcare, ci despre vorba despre interesele românilor. Ei s-au comportat ca niște copiii răsfățați. Cum să pleci ca ministru al Sănătății în mijlocul pandemiei și să te asociezi cu AUR? Cum să lași Romania fără Guvern când tocmai semnam PNRR?
Acuzații dure la adresa USR-PLUS. A copiat metoda Dragnea
Singura certitudine pe care o avem astăzi este că cei de la USR PLUS au legitimat în România un partid extremist și au semnat alături de el o moțiune împotriva lor, ceea ce numai Dragnea a făcut. Au dat o dublă lovitură. L-au legitimat și pe Dragnea, precum și un alt partid extremist. Eu susțin ce am susținut întotdeauna. România trebuie să fie condusă de dreapta, de o coaliție de dreapta.
(Aveți un nume pentru interimarul de la Sănătate?) Singura certitudine pe care o avem acum este că au semnat cu AUR și că au făcut o schemă a lui Dragnea. Deocamdată nu sunt decât declarații, singura certitudine este că cei de la USR au semnat cu un partid extremist și au copiat metoda Dragnea.
Urmează un PNRR care să fie aprobat la sfârșitul acestei luni, urmează fonduri europene, ghidurile nu au fost încă făcute... (Dacă mâine aveți pe masă demisiile USR, ce veți face?) Vorbim mâine.”