Cum fura Coldea milioane de euro din fonduri europene. Scene desprinse parcă din filme

Cum fura Coldea milioane de euro din fonduri europene. Scene desprinse parcă din filme Florian Coldea. Sursa Foto: Arhiva EVZ

S-a aflat cum își permiteau Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă să aibă palate în cele mai de lux zone ale lumii, cum ar fi Monaco, Dubai sau Luxemburg.În ultimii ani, reţeaua condusă de Florian Coldea a luat din banii europeni, beneficiind de protecţia Parchetului European condus de “Madam” (n.r. Laura Codruţa Kovesi). Şi-a trimis oamenii la vânat fonduri de la Neamţ la Caraş Severin şi din Prahova până la Slatina. La Caraş Severin, echipa Coldea – Dumbravă opera sub protecţia procurorilor.

Coldea n-a putut să nu se atingă de fondurile europene

Coldea a luat fără jenă din fondurile europene, printr-o reţea în care a cooptat atât „oameni de afaceri”, cât şi primarul unui oraş aflat de zeci de ani într-o sărăcie lucie. Se pare că acesta a găsit bani de furat și în cele mai mici orașe.

Florian Coldea

Florian coldea Sursa foto: EVZ

Un studiu de caz relevant implică atribuirea directă a patru contracte în valoare totală de 1.611.726 de euro, toate semnate în aceeași zi – 1 iunie 2021 – în municipiul Reșița. Firma Teranova Business and Consulting, condusă de Mirona Filipoiu, colaborator al lui Coldea, a obținut aceste contracte sub protecția primarului Ioan Popa, membru de frunte al PNL. Deși fondurile erau destinate creșterii eficienței energetice, lucrările nu au fost realizate, banii fiind, în schimb, deturnați.

Legătura dintre Florian Coldea și primarul din Reșița

Mai exact, una dintre firmele fantomă ale lui Coldea, din caracatiţa de zeci de astfel de firme, urma să anvelopeze blocuri în Municipiul Reşita. Este vorba de Teranova Business and Consulting. După ce Primăria Reşiţa obţinea finanţarea pentru proiectul de anvelopare a blocurilor din bani europeni, acesta era spart în bucăţi, lucru ilegal, pentru a rezulta mai multe contracte mai mici, care să poată fi astfel atribuite fără licitaţie, ci prin atribuire directă.

Ne puteți urmări și pe Google News
Mirona Filipoiu

Mirona Filipoiu. Sursa foto EVZ

Prin urmare, cele patru contracte erau atribuite, în aceeaşi zi, firmei Mironei Filipoiu, care se ocupa de banii lui Coldea, chiar dacă era vorba de o firmă de apartament, cu 1-4 angajaţi, din Bucureşti, cu care Primăria Reşiţa nu avea niciun fel de istoric de colaborare. După încasarea banilor pe cele patru contracte, în valoare totală de 1.611.726 de euro, Mirona Filipoiu se întâlneşte, sub protecţia lui Coldea, de şapte ori cu primarul liberal Ioan Popa.

După atribuire, banii erau încasaţi de firma Mironei Filipoiu, dar lucrările nu erau niciodată efectuate. Ca să nu dea nimic de bănuit, primarul Ioan Popa acţiona în instanţă firma Mironei Filipoiu, pentru a recupera sumele plătite.

Din cele patru dosare (fiecare vizând câte o atribuire directă), Primăria Reşiţa avea câştig de cauză doar în unul, evident cel în care se judeca suma cea mai mică, aproximativ 136.000 euro. Din toată povestea reieșea că primarul se zbate pentru Reșița.

Mirona Filipoiu și Ioan Popa, implicați într-un alt dosara

Mirona Filipoiu, în colaborare cu primarul Ioan Popa, este implicată şi într-un nou dosar ce va ajunge in curand si pe masa DNA, având în centru un contract de 150 de milioane de lei, aproximativ 30 de milioane de euro.

Un exemplu al ilegalităților comise este lucrarea efectuată de Romelectro pentru Transelectrica. Pentru acest proiect, primarul Ioan Popa a emis în secret o autorizație ilegală, evitând procedurile legale de dobândire a terenului necesar extinderii stației. La presiunile lui Florian Coldea, Popa a recurs la metode ilegale pentru a oferi firmei Romelectro accesul rapid pe lucrare.

Ca să facă extinderea pentru stație , primăria ar fi trebuit sa aibă terenul in proprietate sau să urmeze pașii conform procedurii legale de dobândire (trecere din domeniul privat în domeniul public sau invers în functie de situație, expropriere, utilitate publică etc.) Niciuna din aceste metode n-a fost folosită, potrivit RTV.