Finul preşedintelui suspendat al CJ Buzău şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită

Finul preşedintelui suspendat al CJ Buzău şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită

Florin Colgiu, finul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, şi-a recunoscut faptele în dosarul de luare de mită în care este judecat împreună cu naşul său şi rămâne în arest la domiciliu.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Tribunalului Călăraşi au decis joi "disjungerea soluţionării cauzei privind pe inculpatul Bîgiu Marian Cristinel şi formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 21.05.2015".

Totodată, magistraţii călărăşeni au amânat pronunţarea asupra măsurii preventive a arestului la domiciliu privindu-l pe Colgiu, următorul termen în dosarul acestuia fiind stabilit pe 20 mai, potrivit Agerpres.

Preşedintele suspendat al CJ Buzău, Crisitinel Bîgiu, rămâne în arest la domiciliu şi urmează să fie stabilit un nou termen de judecată după formarea dosarului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel de-al treilea inculpat din dosar, Gabriela Bădică, din Călăraşi, şi-a recunoscut vinovaţia în acelaşi dosar la începutul lunii şi a primit o condamnare de 3 luni de închisoare cu suspendare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost reţinut pe 6 decembrie 2014, fiind acuzat că a luat mită de la Gabriela Bădică pentru atribuirea unui contract către firma acesteia, intermediar fiind finul său, Florin Colgiu.