Festivalul Național de Teatru revine cu 71 de reprezentații în București

Festivalul Național de Teatru revine cu 71 de reprezentații în BucureștiSursa foto:fnt.ro

Festivalul Național de Teatru aduce în prim-plan 71 de reprezentații în 20 de săli de teatru din București, oferind publicului o ediție care combină excelența artistică cu implicarea civică. Evenimentul, organizat de UNITER – Uniunea Teatrală din România, se desfășoară între 17 și 26 octombrie și reunește spectacole din selecția oficială, invitații internaționale și proiecte speciale.

Festivalul Național de Teatru prezintă o selecție oficială impresionantă

Selecția oficială a Festivalului Național de Teatru cuprinde 34 de spectacole, care vor fi prezentate prin 71 de reprezentații în 20 de săli din București.

„Suntem aici de mult, pentru a rămâne; nu doar să spunem povești post-factum, ci și pentru a construi premisele unei realități de care fiecare dintre noi e responsabil chiar acum”, afirmă curatorii.

Curatorii evenimentului au declarat că tema ediției – „Te privește!” – reprezintă atât un apel la implicare civică, cât și o confirmare a dialogului artistic între spectatori și creatori.

Ediția din 2025 include spectacole semnate de Radu Afrim

Ediția din acest an include și un modul Focus, cu trei spectacole semnate de Radu Afrim: Casa dintre blocuri (Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”), Teatro Lúcido la malul infinitului (Teatrul de Stat Constanța) și Zi de bucurie (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași).

Sala de teatru

Sala de teatru / sursa foto: dreamstime.com

În plus, trei invitații internaționale din Republica Moldova și Polonia adaugă diversitate programului, iar un spectacol-eveniment marca regizorului Radu Afrim va deschide festivalul pe 17 octombrie, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Măsuri pentru accesul publicului și organizarea evenimentului

Organizatorii au anunțat că biletele pentru spectacolele Festivalului Național de Teatru vor fi puse în vânzare simultan pe platformele fiecărui teatru gazdă și la casele de bilete ale acestora, urmând ca data exactă să fie comunicată ulterior.

Organizarea festivalului include și spații alternative, cum este Recul – Remediu Cultural, unde se va juca spectacolul E doar sfârșitul lumii (regia Eugen Jebeleanu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Secția Germană).

Evenimentul este susținut financiar de Ministerul Culturii și co-produs de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural  București.