O femeie în vârstă de 51 de ani a povestit cum au fost anii petrecuți la muncă, în Italia. Aceasta compară femeile cu albinele în căutarea nectarului și vorbește despre sentimentul de rătăcire. Cum arată viața badantelor și problemele cu care se confruntă acestea.

O femeie de 51 de ani din Republica Moldova a vorbit despre experiența de care a avut parte atunci când a plecat la muncă în Italia. Ea compară femeile care fac acest lucru cu albinele în căutarea nectarului și explică sentimentul de rătăcire. Femeia mărturisește că după mai bine de două decenii petrecute peste hotare, simte nevoia să se întoarcă acasă.

„Am 51 de ani, locuiesc la Roma, în Italia, de 21 de ani, dar a venit momentul să mă întorc acasă, la Ialoveni, în satul meu unde îmi este inima.

Sunt cazuri când albinele pleacă din stup și se rătăcesc, iar albina când se rătăcește moare. Eu simt acum că mă rătăcesc… Simt că dacă nu revin acum acasă, eu n-am să mai revin și ca mine sunt mii și mii de persoane”, a spus Tatiana într-un interviu realizat de jurnalistul Dorin Galben, în cadrul emisiunii „Monolog”.

Cu lacrimi în ochi, moldoveanca susține că, în timp ce femeii au grijă de familiile și casele italienilor, părinții și copiii lor sunt singuratici. În dorința de a avea un trai mai bun, își văd familia o singură dată pe an, pentru că atât le permite angajatorul.

„Avem grijă de copiii lor, de părinții și de casa lor, pe când părinții noștri din Moldova stau singuratici prin sate și îi vedem numai o dată pe an, atunci când angajatorul ne permite să mergem acasă”, a spus Tatiana.

Experiența primului loc de muncă în Italia

Femeia din Republica Moldova a povestit că a decis să plece peste hotare atunci când afacerea familiei a dat faliment. A apelat la o agenția pentru a-și pregăti documentele și a plecat în Italia. În urmă a lăsat un fiu, care a fost în grija surorii ei.

Drumul spre Roma a fost unul lung și plin de temeri. Ajunsă acolo, a găsit ajutor la o organizație caritabilă, „Caritas”. Aceștia i-au oferit un adăpost, hrană, dar și un loc de muncă. Primul său job în Italia a fost ca badantă la o bătrânică imobilizată la pat.

„Într-o zi-am dus la biserica unde era centrul „Caritas”, eram în căutarea unui loc de muncă. În sală erau doar femei de naționalitate filipineză și peruană, doar eu eram moldoveancă. Aveam tocuri pentru că nu aveam altă pereche de încălțări și astfel eram cea mai înaltă dintre ele, filipinezele și peruanele fiind mici de statură.

A apărut un domn care avea nevoie de o badantă pentru mama lui, ne-a privit pe toate și m-a ales pe mine pentru că bătrâna era la pat și avea nevoie de o îngrijitoare mai voinică. Când m-a ales am început să râd, dar râdeam isteric pentru că mă simțeam ca o vacă, ajunsesem să fiu aleasă ca o vacă. Este o frază a unui sociolog din Italia care a spus că ‘Italia a cerut brațe de muncă, dar au venit persoane’. Deci eu mă consideram o persoană, dar am fost aleasă în baza constituției mele (ca și cum ar fi fost un animal – n.r.)”, a povestit Tatiana.

Cum arată zilele de muncă a unei badante în Italia

Îngrijirea bătrânei imobilizate la pat nu a fost deloc ușoară. Moldoveanca povestește că a fost nevoită să doarmă în cameră cu femeia pe care o îngrijea. Nopțile îi erau tulburate de bătrână, iar ziua nu putea ieși deloc din casă. I se oferea mâncare puțină și de multe ori mânca biscuiți pe ascuns.

„Se trezea foarte des noaptea, iar ziua nu puteam să ies deloc din casă, cumpărăturile le făcea o altă îngrijitoare, poloneză. Mâncam la masă cu bătrâna, puțin, ceea ce mi se oferea și de multe ori vedeam cum îi cădea proteza în farfurie. Duminica mă duceam la Caritas, luam de acolo biscuiți să am de mâncare în timpul săptămânii și mâncam noaptea, pe sub plapumă”, povestește Tatiana.

În zilele libere, pentru a câștiga un ban în plus, a făcut curățenia și în alte case. Treptat, a început să înțeleagă mai bine realitățile și provocările cu care se confrunta muncitorul imigrant în Italia.

Piața neagră a locurilor de muncă și pensionarea

Persoanele care vor un loc de muncă în Italia sunt dispuse să plătească chiar și o anumită sumă de bani. Unele femei vindeau locurile de muncă cu sume cuprinse între 300 și 450 de euro. Uneori se cerea chiar și un salariu întreg.

„Se vindeau locurile de muncă cu 300 până la 450 de euro și practica asta există și în ziua de astăzi, nu-i niciun secret. Sau multe femei plecau acasă și spuneau ‘eu plec, îți las locul de muncă, îmi dai un salariu”, de exemplu dacă salariul era de 1000 de euro tu trebuia să dai banii ăștia persoanei care ți-a lăsat locul de muncă”, spune moldoveanca.

Tatiana își dorește ca povestea ei să fie un avertisment asupra tuturor femeilor care merg să lucreze în Italia. Multe dintre acestea se întorc în țară după ani grei de muncă, uneori ilegală, cu economiile trimise acasă și sănătatea slăbită. Din păcate ele se întorc la vârsta pensionării, așa că moldoveanca se întreabă dacă statul este pregătit pentru revenirea lor.

„Peste vreo 10 ani o să revină în țară acele femei care au plecat ca și mine, cu 20 și ceva de ani în urmă, multe dintre ele au muncit la negru și au trimis toți banii acasă. (…) Se vor întoarce la vârsta de 65-70 de ani, multe dintre ele singure, bolnave și cu o pensie de mizerie și atunci mă întreb: Statul nostru este gata să primească aceste femei înapoi? Sau copiii lor au un loc de muncă decent pentru a-și putea întreține mamele care se vor întoarce din Italia?”, se întreabă Tatiana.

Tatiana are o poveste cu final fericit

Moldoveanca de 51 de ani a vrut să își depășească condiția. A terminat Facultatea de Științe Sociale și cursurile a două programe de master în Italia și a înființat Asociația „AssoMoldave”. Povestea ei de viață se regăsește și în rândurile cărții „Moldovenii în Italia. Globalizarea, efectele migrației și asocierea diasporală”, pe care Tatiana o semnează.

„După 21 de ani de Italie îmi doresc foarte tare să revin acasă, am să revin cu partenerul de viață și cu fiul meu, care are studii universitare în Italia, dar revine în Moldova. Noi suntem patrioți și ne doare sufletul pentru tot ceea ce se întâmplă aici, în țară. Aș îndemna autoritățile ca pe viitor să adopte politici de reintegrare a moldovenilor care vor să revină în țară împreună cu fiii lor, astfel încât acești copii, atunci când revin în Moldova, să nu se simtă străini, așa cum m-am simțit eu în aceste zile”, a mai spus femeia din Republica Moldova.