Sute de mii de români, probleme cu dosarul de pensionare. Sunt purtați pe drumuri și câte doi ani
- Iulia Moraru
- 25 martie 2023, 07:43
Numărul românilor care au lucrat peste hotare și care au ajuns la vârsta de pensionare crește de la un an la altul cu circa 10%. Cei mai mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme în ceea ce privește dosarul de pensie, ce diferă în funcție de țara în care au îndeplinit stagiul de cotizare.
Mii de români cer anual să primească pensie comunitară, adică statul român să le ia în considerare și anii lucrați în țară, ea fiind primită de cei care au muncit în România mai puțin de 15 ani.
De exemplu, dacă ați lucrat în România 10 ani, apoi în altă țară europeană 20 de ani, puteți cere deschiderea dosarului de pensie comunitară. Prin urmare, la calcularea pensiei se vor lua în calcul anii munciți și veți primi bani separat de la ambele țări.
Românii care au muncit în străinătate, în așteptarea pensiei comunitare
„Pot să își ia pensia comunitară, să își reîntrăgească perioada lucrată în cele două state, fie să îndeplinească condițiile de pensionare cu 15 ani contribuție în România, fie să își ducă vechimea din România într-un stat membru cu care România are acord”, a declarat Alina Frățică, șef serviciu Casa de Pensii.
Cele mai multe dosare de pensie comunitară sunt deschide de românii plecați în Canada, Germania, Spania sau Italia. Recent, România a încheiat un acord și cu Statele Unite ale Americii, astfel încât cetățenii români stabiliți peste ocean să își poată cere drepturile. Potrivit datelor, sunt peste 500.000 de români care au plecat la muncă în America.
„Este același principiu - că tot ce s-a întâmplat cu România la aderarea la Uniunea Europeană – este acel schimb de recunoaștere de vechime. De exemplu, dacă vorbim de pensie de la un stat la altul, bineînțeles cu încasarea din statul respectiv a sumei pe care ai contribuit-o”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Cei mai mulți dintre pensionari sunt lăsați în aer
Marea problemă este birocrația, având în vedere că soluționarea unui dosar poate dura de la câteva luni până la doi ani. De asemenea, majoritatea românilor trebuie să se întoarcă înapoi în țară pentru a-și rezolva dosarul de pensionare.
„Noi suntem în aer. Nu avem nici statut de pensionar, nici asigurare medicală, nimic, deși am lucrat. Nu pretindem la ceva special. Doar la statut de pensionar”, a spus un pensionar de 71 de ani.
Un alt român stabilit în Italia a explicat că se pierde foarte mult timp cu dosare de pensie comunitară, mai ales că documentele sunt trimise prin Poștă. „Nouă ni se spune <<trimiteți fax și actele în sine prin poștă>>, ținând seama că faxul în Italia nu mai există. Mailul are o valoare doar de 30%. Și mai e timpul”, a spus acesta, potrivit știrileportv.ro.