Între 6 și 9 iunie Uniunea Europeană (UE) își joacă viitorul. În acele zile, un total de 450 de milioane de cetățeni sunt chemați să participe laalegeri la care, pentru prima dată în istorie, extrema dreaptă ar putea deveni un cutremur politic capabil să condiționeze chiar cursul proiectului comunitar pe care îl respinge.

Ultimele sondaje sugerează că partidele național-populiste, eurosceptice și anti-imigrație, împărțite în două grupuri, ar putea deveni a treia și a patra forță în Parlamentul European, un loc pe care şi-l vor disputa cu liberalii. Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), bloc din care fac parte spaniolul Vox sau formațiunea neofascistă a președintei italiene Giorgia Meloni, ar putea lua 11,8% din voturi, în timp ce Identitate şi Democraţie (ID), o alianță formată din franţuzoaica Marine Le Pen, olandezul Geert Wilders și italianul Matteo Salvini, ar lua 11,2%. În alte sondaje cifrele sunt inversate, scrie elperiodico.com.

Extrema dreaptă, o ascensiune fără surprize

Ascensiunea extremiştilor nu este o surpriză. În 2019, ambele grupuri au pătruns în Parlamentul European cu aproape 35 de milioane de susținători, aproape la fel de mulți ca blocul social-democrat, a doua forță parlamentară ca mărime. "Văd o victorie a oamenilor care, cu mândrie și demnitate, și-au recâștigat puterea", a sărbătorit Le Pen, al cărei partid, Adunarea Naţională (RN), a câștigat alegerile din Franța. Cuvintele sale au fost un avertisment pentru "navigatori".

Conform previziunilor Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), partidele populiste de dreapta ar putea câștiga majoritatea voturilor în până la nouă țări UE (Austria, Belgia, Slovacia, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Republica Cehă) și să fie a doua sau a treia forță în alte nouă țări (Bulgaria, Spania, Estonia, Finlanda, Letonia, Portugalia, România și Suedia).

Grupurile de dreapta radicală și-au răspândit influența pe tot continentul

În ultimii cinci ani, grupurile de dreapta radicală și-au răspândit influența pe tot continentul, câștigând greutate la fiecare alegere. Purtătorii de stindard ai naționalismului bazat pe identitate, conservator și „islamofob” guvernează în Ungaria, Italia, Slovacia și Finlanda, iar până la sfârșitul anului 2023 au făcut acest lucru în Polonia, Letonia și Estonia. În 17 din cele 27 de state membre ale UE aceste partide au crescut la ultimele alegeri, iar în alte 17 au deja peste 10% din sprijinul popular.

Alegerile de luna viitoare sunt un test-cheie pentru blocul ultra, care își propune să condiționeze din ce în ce mai mult politicile continentului. Deși ascensiunea sa așteptată ar fi o victorie în sine, poate să nu fie suficientă pentru a rupe alianța informală întreținută de Partidul Popular (PPE), Social Democrat (PSE) și Liberali (Renew). Ultimele sondaje sugerează că numărul lor total de locuri le-ar permite să păstreze majoritatea necesară pentru a continua să stabilească cursul politic, deși forțele ecologiste și de stânga vor suferi un regres semnificativ.

Cu toate acestea, influența extremei drepte nu depinde de faptul că se află la guvernare. După cum s-a văzut în majoritatea țărilor europene, o parte din succesul său discursiv se datorează normalizării sloganurilor sale în domenii precum migrația, îmbrățișate frecvent de conservatorismul tradițional, dar și de unele formațiuni social-democrate și chiar de o anumită stângă roșie-brună.

Ursula Von der Leyen și grupurile de dreapta

Această ultra-mimetizare poate merge mai departe în instituțiile europene. Pe 29 aprilie, președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a deschis ușa alianței cu unul dintre grupurile de dreapta radicală. "Depinde foarte mult de componența Parlamentului", a anticipat ea, candidata populară și mare favorită să-și repete mandatul.

Se referea la ECR, format din reacţionari atlantişti precum cei ai lui Santiago Abascal în Spania sau cei ai lui Jaroslaw Kaczynski în Polonia, şi nu la cei din ID, pe care i-a descris drept "prietenii lui Putin" din cauza legăturilor lor cu Kremlinul. La acea vreme, gruparea populară găzduia oricum personaje conservatoare atât de controversate precum premierul Ungariei Víktor Orban sau fostul președinte italian Silvio Berlusconi, acum decedat.

Totuși, un alt studiu ECFR conchide că strategia de ultra-apropiere a marilor partide în materie de imigrație – care este combinată cu promovarea răspunsului UE la Covid-19 sau războiul din Ucraina ca fiind un succes – se poate întoarce împotriva lor, să legitimeze agenda eurosceptică și să-i mobilizeze pe acei alegători.

"În ultimii ani a avut loc o radicalizare simultană a unor partide de dreapta și o dez-radicalizare a unor partide de extremă dreapta, complicând eforturile de a contracara ascensiunea lor", avertizează politologii Ivan Krastev și Mark Leonard. "Acest lucru nu înseamnă doar că partidele principale nu se pot baza pe o strategie comună pentru a trata extrema dreaptă, dar vor trebui să fie foarte atente la modul în care vorbesc despre Europa".

Articol de Carles Planas Bou. (Traducerea-Rador)